Menu

Scoici Saint Jaques cu morcovi în două feluri

saint jaques si morcovi mici-26Acum două săptămâni am primit o provocare de la Mazi dar nu mi-a stat mintea la ea până ieri când, în sfârșit, am pregătit și răspuns.

Voiam de ceva vreme să pregătesc niște scoici Saint Jaques simple, în unt, cu sare, piper. Treaba e că până acum mulți ani n-aș fi pus gura pe fructe de mare. Între timp, datorită mai ales sortimentelor de sushi, am început să mă orientez ușurel către caracatiță, sepie (calamar), scoici Saint Jaques. Încă nu reușesc să introduc în dieta mea midii, creveți și alte „insecte” de apă sărată sau dulce.

Stau acum și-mi storc mintea și nu-mi dau seama când am mâncat prima dată astfel de scoici. Să fi fost chiar la Milano? În aceeași zi am mâncat și-un calamar perfect gătit. Și mă miram cum de pot. Ce mâncasem până atunci (cu mici excepții) avea gust de apă de mare stătută și textură de cauciuc. Deci secretul stă în cum sunt gătite și binențeles, cât de proaspete sunt (roadele mării).

Inspirându-mă de la Zen can cook am decis să asortez scoicile cu un piure de morcovi și morcovi baby caramelizați. S-au cuplat minunat, încă am rămas cu gândul la cina de aseară.

Mai am de lucrat încă la pregătirea scoicilor ca să îmi iasă perfect însă nu știu dacă o voi face prea curând.

După cum spuneam, morcovii s-au combinat foarte bine cu scoicile făcute simplu, în unt. Nu am ales versiunile de la Zen can Cook pentru că nu aveam timp să pun morcovii la murat și nu am folosit chimion în piure pentru că mi s-a părut că ar fi o aromă prea puternică.

Ce e frumos la treaba de azi este că se gătește totul cam în 40 minute dacă te coordonezi bine. Iar ca nivel de dificultate aș merge pe un 3/5.

Ingrediente necesare pentru scoici Saint Jaques cu morcovi în două feluri

Ingrediente necesare pentru scoici SJ în unt

10 bucăți Saint Jaques
3 linguri de ghee (sau 2 linguri de ulei de floarea-soarelui și o lingură de unt
(unt clarifiat)
sare de mare
piper

Ingrediente necesare pentru piure de morcovi

300 g morcovi baby congelați (de la Edenia)
50 g unt
100 ml smântână dulce
1 linguriță pastă de miso albă
sare

Ingrediente necesare pentru morcovi baby caramelizați

150 g morcovi baby congelați
20 g ghee sau 1 lingură ulei floarea-soarelui
1 lingură oțet balsamic (eu am folosit câteva picături de cremă de oțet balsamic cu căpșuni-nu mai știu de unde l-am luat, din păcate)
sare

Cum pentru gătitul scoicilor am stat doar vreo 2-3 minute am preferat să fac garniturile înainte.

Așadar, se face întâi piureul de morcovi: se pun morcovii în apă cu sare împreună cu pasta miso și se fierb vreo 10-15 minute (nu mai mult). Se scot, se scurg de apă, se pun într-un blender împreună cu smântâna dulce și untul. Se pasează bine. Pentru un plus de finețe se trec și printr-o sită (pentru făină).

În ceea ce privește morcoveii caramelizați: se decongelează și se țin pe un șervet curat ca să lase cât mai multă apă. Se încinge niște ghee într-un wok sau tigaie, se pun morcovii, se lasă să se coloreze bine pe o parte, se întorc prin scuturarea tigăii, se lasă să se coloreze și apoi se adaugă oțetul balsamic. Se agită tigaia de câteva ori pentru a se distribui uniform, se mai lasă 2-3 minute și apoi se iau de pe foc.

Pentru prepararea scoicilor ar cam trebui să: se spele bine, se înlăture gonadele (organele portocalii sau albe atașate de ele- sunt comestibile dar nu avem nevoie de ele acum). De presară puțină sare de mare și piper pe scoici. Într-o tigaie (de fontă) se pun 2 linguri ghee (ulei) și se încinge bine (foarte important). Când sfârâie se pun scoicile. Se lasă 1,50 minute pe o parte, timp în care ar trebui să se brunifice frumos. Se întorc, se mai lasă 30 secunde apoi se pune (restul de) unt. Cu o lingură se pune de câteva ori untul fierbinte pe scoici până se distribuie bine pe suprafața lor. Se oprește focul.

Plating: se pune piure în fiecare farfurie, se adaugă morcoveii caramelizați și câte 3-5 scoici/ porție. Eu am adăugat niște praz tăiat fin și tras la tigaie și câteva rondele fine de praz crud. Au mers foarte bine. Se poate adăuga fistic prăjit și tăiat la cuțit.

Pentru mai multe rețete cu legume congelate, dați fuga pe Vitrina cu idei.

Note:

Rețete cu scoici Saint Jaques mai găsiți și la:

Simona (Alison’a Trials): cu praz și mere, cu fusili
Radu Popovici: în sos de vin
Violeta: sotate în unt, cu salată
Andreuța de la Taste Bazaar: cu salată de morcovi mov și pak choi

2 Comments

  • Laura
    26 noiembrie 2015 at 8:46

    Cătălina, de unde ți-ai luat scoicile? 🙂

  • Catalina
    26 noiembrie 2015 at 14:48

    De la Auchan, de la secțiunea de pește proaspăt.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.