Menu

Ramen ovo-vegetarian în 30 de minute. Miso. Ciuperci Enoki. Inspiration Food Marathon. Electrolux

Cred că tema aceasta a fosta aleasă cu tâlc. Ca o gură de aer proaspăt şi calm după mulţi kilometri alergaţi. Un moment de respiro înainte de linia de sosire.

Mi-au trecut tot felul de gustări prin cap: reci, calde, rapide, delicioase. Dar m-am oprit la două reţete. Prima este o fritatta cu multe chestii bune, a cărei reţetă o voi publica în curând, iar cealaltă este acest ramen. Care a fost o provocare să-l dau gata în 30 de minute, dat fiind faptul că el necesită o bază (o supă) pe care se lucrează apoi preparatul final. Dar, am fost o superwoman cu 4 mâini şi 4 oale pe aragaz în acelaşi timp (ce bine că am aragaz cu plita pe gaz) :)) un tocător pe care mă desfăşuram şi Pink Floyd pe care mă mişcam ritmic în bucătărie. Am rupt ritmul de câteva ori. Muzica era lentă, fluidă, caldă, plăcută iar mâinile mele din contră: învârteau, pozau, tocau, furau câte o bucată de legumă şi-o duceau la gură şi tot aşa.

În tot timpul acesta visam la gustul şi la fierbinţeala ramenului mâncat la Hanabi, restaurantul preferat al meu şi-al lui Juha (din Tampere). Şi prima exclamaţie de plăcere, ochii încântaţi, papilele şi mai încântate.

Pe site găsiţi şi două reţete de ramen mult mai elaborate- una cu bază de peşte alta cu bază de porc. Acestea necesită cam 2 zile de gătit. Cel pregătit de mine acum doar… 30 de minute dacă vă coordonaţi bine oalele şi mişcările şi dacă nu sunteţi nevoit să fotografiaţi întregul proces.

Toate ingredientele din această supă se găsesc şi la noi. O să vă spun şi pe unde le-am găsit ca să nu săpaţi prea mult pe net. 😉

Aşadar, încă o dată vă anunţ că particip la concursul Inspiration Food Marathon iniţiat de Electrolux şi că aceasta este ultima temă: „Reţetă în 30 de minute.”

După aceasta, mai rămân câteva zile (până pe 2 decembrie) în care puteţi vota cu un like AICI sau comentarii pe site şi pe facebook. Nota finală este compusă din 50% aprecierea juriului şi 50% aprecierea publicului.

Buuuun, să trecem la treabă.

Dacă vreţi să terminaţi în 30 minute trebuie să aveţi pregătite vreo 3 oale cu apă şi ingredeintele următoare:

Ingrediente pentru baza (supa de legume)

1 morcov mare
1 păstârnac mare
sau o ţelină medie
2 cepe albe
1 căpăţână de usturoi
tăiată pe jumătate
1 bucată ghimbir (cam cât o nucă)
2 steluţe de anason
1 mână de ciuperci uscate
– de preferat shiitake (eu am folosit Craterellus tubaeformis- nişte rude brune cu picior galben ale gălbiorilor- i-am cules cu Juha în această toamnă)
1 mână de alge wakame uscate
150 ml mirin sau sake (sake se găseşte în hypermarketuri la raionul băuturi alcoolice iar mirinul la cel de specialităţi)
1 lingură de sare (sau după gust)
1 jumătate de linguriţă piper boabe
2 litri apă
1 plic de pastă miso

Ingredientele necesare pentru toppinguri

2-4 porţii de tăiţei sticloşi de orez (sau alte paste asiatice cum ar fi: udon, soba, somen- udon şi soba se găsesc în Cora)
1 cutie de ciuperci Enoki– se găsesc la Mega Image (nu la toate ce-i drept)
1 legătură de ridichi de lună
1 legătură de ceapă verde 1 bucată mică de praz
2 ouă fierte tari
(sau mediu, după gust)
1 bucată mică de praz
1 cutie mică de porumb– cam 150 g
1 mână de alge wakame uscate ţinute 15 minute în apă rece şi scurse

În primul rând, în vreo 2 minute se curăţă şi se spală morcovul, păstârnacul, ceapa, ghimbirul. Se taie în jumătăţi toate legumele, inclusiv căpăţâna de usturoi.

Se pun toate în cei 2 litri de apă, se adaugă sarea, anasonul stelat, mirinul, ciupercile uscate, algele wakame uscate şi piperul boabe. Se lasă la clocotit 20, maxim 25 minute.

În tot acest timp se pun la fiert ouăle şi apa pentru tăiţei. Care se fierb şi ei vreo 10 minute. Ouăle, vreo 3-5 minute (dacă îl vreţi cu gălbenuşul moale sau tare).

Algele wakame se pun la hidratat 15 minute.

Toate acestea se fac simultan.

Când baza de legume este gata, se strecoară zeama, se pune din nou în oală împreună cu pasta miso şi se mai fierbe 5 minute. Supa trebuie să fie fierbinte.

Asamblare: se pun tăieţei în bol, se toarnă supă, se aşează toppinguri după gust. Dacă urmaţi un regim alimentar vegan, nu puneţi ouă.

ITADA KIMASU!

13 Comments

  • Bogdan
    29 noiembrie 2012 at 11:44

    Mi-ai citit gandurile! Chiar asta intentionam sa fac si eu zilele astea, mai ales ca am un magazin cu produse asiatice mare langa mine.

    Cam cat are pliculetul de miso pe care l-ai folosit? Si nu e cam mult sake? Iese prea „alcoolica” supa? 🙂

  • Cătălina
    29 noiembrie 2012 at 11:50

    Buna Bogdan, nu iese alcoolica pentru ca il fierbi si la fiert se cam duc aburii betiei 😛

    Pliculetul este pentru 4 portii si are 50 g.

    Si supa e delicioasa. Ramenul este printre preferatele mele.

  • Cougar
    29 noiembrie 2012 at 13:02

    comentariul ăsta se pune? niciodată n-am mâncat ramen şi nici nu ştiu ce e aia.

  • Cătălina
    29 noiembrie 2012 at 13:08

    Dacă veneai cu restul trupei anul trecut după Crăciun aflai. C-am dat petrecere cu ramen. Dar nu e timpul pierdut oricum 🙂

  • Cătălina
    29 noiembrie 2012 at 13:09

    Citez din postul Ramen de porc: Ramen-ul, originar din China este în prezent considerat un fel principal de mâncare japonez. Originile nu sunt chiar clare şi există multe variaţiuni ale reţetei şi ale modului de preparare. Dar toate combină supă fierbinte, tăiţei, legume, carne. Este grozav pentru zilele mai reci sau pentru când ai chef să te simţi bine alături de prieteni (să mănânci până pici lat ).

  • Cristina
    29 noiembrie 2012 at 14:07

    Yammy!

  • Caietul cu retete
    29 noiembrie 2012 at 16:31

    daaa, tare bun! primesti si invitati la masa?

  • Cătălina
    29 noiembrie 2012 at 16:32

    Dar cum sa nu? :))

  • Brindusa @ Cooking with my soul
    29 noiembrie 2012 at 17:42

    gata, urmatoarea supa asta o sa fie!

  • The Wandering Oltean
    30 noiembrie 2012 at 6:31

    Ramenul este awesome! Am trait asa, pentru multi ani, fara sa ne cunoastem unul cu altul si anul asta, intr-o zi, ne-am lovit din intimplare unul de altul… si de atunci suntem prieteni buni de tot.

    Super originala reteta asta… total neasteptata!
    Super eficienta experienta!
    Super alegerea muzicii 🙂 Le incurc, anul asta a venit la Bucuresti Roger Waters, sau vine la anul? Am fost la concertul asta si a fost super

    Felicitari!

  • Cătălina
    30 noiembrie 2012 at 7:53

    Roger Waters vine anul viitor in augustsi abia astept 🙂 Multumesc pentru gandurile frumoase!

  • diana
    1 decembrie 2012 at 22:22

    yum! baftaaaaaaaa!

  • […] făcut Juha ramen de porc și miso (n.r. din fotografia de mai jos). Pe listă mai sunt: ramen-ul ăsta și ăsta și […]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.