Menu

Dulceaţă de lămâi şi lime

Am făcut prima dată acest fel de dulceaţă acum doi ani. Cred că încă mai am vreo 2 borcane în camară.

Nu am folosit-o la clătite pentru că este destul de amăruie dar am folosit la sosuri pentru carne de pui şi vânat şi rezultatul a fost foarte bun.
Anul acesta am primul o comandă de astfel de dulceaţă de la Ancuţa şi cum intenţionam să mai fac şi pentru mine măcar un borcan, două, am pus osul la treabă.

Dulceaţa a ieşit mai deschisă la culoare decât prima, mai aromată şi nu atât de amăruie.

Ingrediente:

3 kg lămâi cu coajă medie- groasă
1,3 kg lime
1,5 kg zahăr
2-3 steluţe de anason
2-3 fructe de cardamon
50 g ghimbir proaspăt

apă

În primul rând se aleg de la magazin lămâi care nu au pete de la lovituri sau boli, pe cât posibil (dacă găsiţi) să nu fi fost stropite iar coaja să fie medie ca grosime şi pulpa tare (le simţiti la mână de obicei).

Se spală foarte bine lămâile şi lime-urile. La nevoie se utilizează un burete, dar fără a se răni coaja.

Se înlătură vârfurile fructelor. Lămâile se taie în jumătăţi şi apoi felii subţiri, iar lime-urile se taie felii subţiri. Odată cu această operaţie e bine să scoateţi şi sâmburii.

Se pun fructele astfel tăiate într-un vas adânc şi se toarnă apă rece peste ele, cât să le acopere. Se pune şi o farfurie (întoarsă) în vas care va ţine feliile imersate. Se lasă la rece între 24- 48 ore. Se schimbă apa cam de 2 ori pe zi.

După ce se scurg de apă se transferă fructele în vasul în care va fierbe dulceaţa, se pun anasonul şi cardamonul şi o parte din zahăr. Se amestecă apoi se acoperă cu restul de zahăr. Se lasă din nou la rece peste noapte sau câteva ore (să lase sirop).

Se scoate vasul de la frigider, se pune la fiert. Se amestecă din când în când şi se înlătură spuma dacă se formează.

Când este legat siropul se opreşte focul.

În acest timp, borcanele se spală bine, se lasă la zvântat şi se aşează pe lângă oala în care fierbe dulceaţa (metoda bunicii mele) sau se pun în tava de cuptor şi se lasă 15- 20 minute la 150 grade Celsius.

Se pune dulceaţa fierbinte în borcane, se pun repejor capacele şi se lasă 10- 15 minute răsturnate pe o cârpă. Se etichetează şi se lasă la răcit sub cârpe sau direct în cămară.

Notă: am lăsat dulceaţa cu coaja uşor mai tare. Dacă doriţi să nu se simtă deloc puneţi cam 0,5 litri apă la fiert alături de fructe, şi lăsaţi la fiert ceva mai mult de 1 oră şi jumătate. Deşi poate apărea un inconvenient, şi anume să se schimbe culoarea din galben în galben caramel- maro.

9 Comments

  • Bogdan
    11 aprilie 2011 at 12:35

    WOwMG, arata incredibil. Si combinatia e mai mult decat perfecta. Iubesc la nebunie lamaile verzi. Nu am facut niciodata gem, dar m-as aventura doar pt reteta asta.

  • ioana
    11 aprilie 2011 at 12:37

    Vai, matzele sunt cea mai delicioasa parte e oricarei retete! :)) sunt asa dulci, sa le pupe mama pe ele.
    Tantiii, vroiam sa te intreb/ rog cand faceti voi gospodinele o reteta cu taitei de orez si cu sos din ala chinezesc. Cum e la mancaria chinezeasca. Sau un pui dulce acrisor. Voua va ies toate bune si ma intereseaza ce combinatii folositi pt sosul chinesc…si tot restul. Te pup. 🙂

  • Cătălina
    11 aprilie 2011 at 12:46

    De obicei baza este din sos de soya, sos de stridii, miere şi lămâie. Apoi în funcţie de ceea ce pregăteşti adaugi mirodenii: „5 mirodenii”, praf de ghimbir, oţet de orez, coriandru seminţe, praf sau verde. Am o carte cu 500 reţete asiatice. Pot să îţi dau câteva opţiuni dacă îmi spui ce anume vrei să găteşti. 🙂

  • Miriam
    12 aprilie 2011 at 0:19

    Par faina intr-adevar. Eu am in plan maine sau cel tarziu poimaine o dulceata de morcovi si ghimbir :D.

    Abia astept si retele in care folosesti gemul pentru sos de friptura. Marocane, presupun, nu 🙂 ?

    Thumbs up for ze cats.

  • Ana Maria Ciolacu
    12 aprilie 2011 at 8:14

    Arata minunat, iar eu ador cardamonul si ghimbirul !! Excelenta reteta ! Felicitari pt site, e impecabil. Bravo fetelor !!

  • […] la nebunie şi, după tarta cu lime, tot voiam să-l încerc şi în alte reţete. Am găsit la Cătălina o dulceaţă interesantă de lime şi lămâi şi mi-am zis că trebuie să o încerc. Aceasta a […]

  • dorina
    25 februarie 2012 at 16:52

    Am facut dulceata asta-vara. mi-a placut atat de mult incat acum am mai luat lamai (cu mult mai ieftine decat vara) pentru a pregati din nou dulceata. multumesc pisicutelor pentru retete 😉
    kissthecats.

  • Cătălina
    25 februarie 2012 at 18:24

    Mă bucur că ţi-a plăcut. cred că fac şi eu o tură nouă cât de curând.

  • Elfa
    4 aprilie 2012 at 6:09

    Pe langa magnifica dulceata,mi se par foarte bine realizate pozele. 😀

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.