Menu

Melanzane alla parmigiana – reţetă italiană de vinete cu parmezan

Melanzane alla parmigiana, preparat după reţeta originalăMelanzane alla parmigiana sau pe româneşte spus, vinete cu parmezan, este o reţetă tradiţională din sudul Italiei. Există în mare două moduri de a o prepara, una cu vinetele făcute pane şi o alta cu vinetele doar prăjite înainte de a ajunge în cuptor, eu am ales-o pe cea de-a doua. Procesul de preparare nu este deloc complicat, iar la final veţi face cunoştinţă cu cele mai fine vinete cu sos de roşii şi brânză italienească: mozzarella şi parmezan, toate aromate cu busuioc din belşug şi puţin usturoi.

Dar, să trecem la treabă!

Pentru 4 porţii consistente de fel principal, sau 6-8 de aperitiv, avem nevoie de:

2 vinete mari
2 cutii de roşii tocate în bulion (sau 1.5 kg roşii proaspete, dacă e vară)
250g mozzarella
150g parmezan (eu am folosit, ca de obicei, Grana Padano)
o mână mare de frunze de busuioc proaspete
2 căţei de usturoi
ulei cât cuprinde (3-400ml)

Mai întâi pregătim vinetele, căci trebuie să stea puţin. Le spălăm în jet de apă şi le ştergem cu un prosop curat. Le tăiem codiţele şi le tăiem în felii de 0.5 – 1 cm, pe lung. Sărăm feliile de vânătă pe ambele părţi şi le punem într-o strecurătoare, vor lăsa zeama amăruie datorită sării.

Cât timp stau vinetele, pregătim sosul de roşii. Curăţăm doi căţei de usturoi măricei, îi zdrobim cu lama unui cuţit şi îi tocăm mărunt. Într-o tigaie, încingem o lingură cu ulei de măsline şi apoi adăugăm ustuoiul tocat. Când usturoiul începe să se rumenească adăgăm roşiile şi fierbem la foc mic pentru 10 minute. La final, potrivim de sare şi adăugăm 7-8 frunze de busuic rupte mare cu mâna.

Dacă folosim roşii proaspete, le opărim puţin, le decojim şi apoi le tocăm mărunt. Vor necesita mai mult timp de fierbere pentru formarea sosului, 15-20 de minute. Cele mai potrivite roşii sunt cele prunişoară, căci sunt mai cărnoase şi mai puţin acide. Dacă folosim alt tip de roşii şi sosul este prea acrişor, putem să adăugăm o linguriţă de zahăr.

Când sosul este gata, îl dăm deoparte şi ne întoarcem la vinetele care trebuie să îşi fi scos amăreala deja. Le scoatem din strecurătoare pe un prosop de hârtie absorbant şi le presăm uşor pe fiecare parte să eliminăm zeama.

Încălzim într-o tigaie de prăjit ulei din belşug şi adăugăm primul rând de vinete. Când s-au rumenit, le întoarcem pe cealaltă parte, cu grijă să nu se rupă. Când s-au rumenit si pe partea asta le scoatem pe un propop de hârtie şi le acoperim cu prosop, să eliminăm uleiul în exces. Continuăm operaţiunea, până am rumenit toate feliile.

E momentul să tăiem mozzarella feliuţe subţiri şi să o întindem pe un tocător. Nu punem feliile de mozzarella unele lângă altele, căci, dacă este cald în bucătărie, se vor lipi unele de altele. Radem parmezanul şi îl ţinem şi pe el la îndemână. Spălăm restul de busuioc. Presăm uşor feliile de vinete cu prosop de hârtie, până nu mai elimină ulei.

Dăm drumul la cuptor la treapta 6 (220-240 grade C), să se încălzească şi trecem la pus lucruile în tavă. Alegem o tavă pentru cuptor, de mărime potrivită, astfel încât să încapă toate ingredientele dar şi să o umplem aproape până sus (ajută la aspectul final). Punem primul strat de vinete, peste ele întindem 3-4 linguri de sos de roşii, apoi câteva frunze de busuioc, feliuţe de mozzarela şi o mână de parmezan. Continuăm, alternând straturile în aceeaşi ordine: vinete, sos de roşii, frunze de busuioc, mozzarela şi parmezan, având grijă să se termine ingredientele astfel încât ultimul strat să fie cu parmezan.

Dăm tava la cuptor pentru 20 de mintute, vreme care ar trebui să fie suficientă să se gratineze frumos.

Se serveşte cât e cald, poftă bună!

16 Comments

  • Radu
    10 martie 2011 at 12:06

    Daca nu as fi mancat calde poate nu v-as fi crezut pe cuvant, dar sunt foarte bune.

  • Roxana
    10 martie 2011 at 13:36

    Mi-ai facut pofta cu vinetele! 🙂 Zilele astea ne mutam si o sa incerc si eu reteta (momentan am un mini cuptor in care nu incape mai nimic)!
    Asa tava misto ai! De pe aici de pe la noi?

  • Ana
    10 martie 2011 at 14:27

    Salutare Roxana, tava am primit-o.. dar un spiridus mi-a soptit ca se gaseste in AFI Cotroceni, la Kitchen Shop (au si site: pentrugatit.ro) 😛

  • Maya
    10 aprilie 2011 at 15:09

    Buna,

    De o bucata buna tot „rasfoiesc” acest site si nu ma pot opri din a ma minuna pe fiecare pagina!
    Aveti un site frumos, luminos si ordonat,cu retete super, imagini fantastice…wow!

    Parmigiana, în acest caz nu specifica brînza ci felul asta de a gati legume în straturi.

    Salutari si o duminica minunata va doresc.

    M.

  • Cătălina
    10 aprilie 2011 at 15:17

    Multumim frumos Maya pentru vizita. In cazul meu, cred ca de acum 4 ani, tu ai fost a doua mea sursa de inspiratie dupa bunica in ale gatitului.

  • Maya
    10 aprilie 2011 at 15:24

    Catalina, ma bucur daca am fost o sursa de inspiratie asa valoroasa! 🙂
    Trec mai departe la rasfoit…si wow-uit 😀

  • Vasilica
    6 martie 2012 at 15:56

    multumesc, este o reteta extraordinar de buna.

  • Alina
    2 iunie 2012 at 13:02

    Super poze! De reteta nici nu ma indoiesc ca e delicioasa. Inainte sa le scoata din meniu, doar asta comandam la Pizza Hut.

  • maria
    10 septembrie 2012 at 16:33

    am mancat si eu la cineva si mi-a placut foarte mult .vreau sa o fac si eu.

  • Alina
    23 iulie 2015 at 12:50

    Ai idee daca se pot face si pe gratar vinetele, in loc sa le prajim?
    Crezi ca ar schimba total gustul si consistenta?

  • Cătălina
    27 iulie 2015 at 8:54

    Sincer, nu am incercat nicioadata. Dar nu cred ca e o idee rea 🙂 Si cred o sa-i dea si-un plus la gust.

  • Viorel
    13 septembrie 2015 at 15:11

    Am lucrat in italia in sud la restaurant si faceam parmigiana cam in acelasi mod doar ca incercati sa puneti un strat de vinete, unul de dovlecei si tot asa. Acelasi mod de preparare si la dovlecei inainte de a se pune la cuptor. Super bun.

  • Cătălina
    22 septembrie 2015 at 7:58

    Ha, multumim, vom incerca si cu dovlecei, cred ca-i tare buna. Cu cei romanesti sau cu cei verzi cu coaja mai tare?

  • Ionela
    24 august 2016 at 8:56

    Am pus in practica reteta saptamana trecuta folosind vinete albe pentru ca nu le gasisem pe cele negre in Billa. Am sarit peste etapa de a mai praji vinetele in ulei, iar rosiile le-am pus direct in blender, fara sa le oparesc. Apoi am pus totul „crud” in tava, mai putin ultimul strat de parmezan, iar dupa 30min am pus si ultimul strat. Le-am mai tinut 10min si a fost totul incredibil de delicios. Invitatii mi-au ramas placut impresionati.

  • Italian Shops
    8 septembrie 2016 at 14:39

    Minunat sa pui muuuult parmezan.

  • […] Vinete cu parmezan – o să mă iau după rețeta asta, dar probabil nu o să o respect întru-totul – și salată de […]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.