Reţete cu tag-ul ‘carrefour’

Păstravi umpluți cu citrice și ierburi aromatice la cuptor

Recunosc că e primul tip de pește pe care l-am făcut la cuptor în afară de somon.
În același timp, am ales să fac această combinație de pește și citrice pentru că este una destul de simplă (și obișnuită). Ca să mă familiarizez cu păstrăvul la cuptor. Am mâncat în copilărie făcut la ceaun, undeva pe la Moneasa.

La ultima vizită la Carrefour Băneasa, s-au lipit de mine și peștii aceștia doi. Nu am luat mai mulți pentru că am preferat să-i fac proaspeți nu să-i țin mai multe zile ca să găsesc de mai multe ori.

Citeşte mai departe »

Supă islandeză de pește

În continua încercare de a mă împrieteni cu supele și ciorbele de pește am găsit o rețetă care mi s-a părut extraordinară. O să vedeți și de ce. Aproape ca cea din Delta noastră, supa islandeză se face din mai multe feluri de pește (măcar 4, toate din apele nordice: somon, eglefin (haddock), cambulă, pește limbă de cal (halibut)) și creveți.

Partea bună a faptului că îmi place să experimentez cu resturi a adus un aport extraordinar acestei rețete, pentru că în loc să folosesc supă bază de pui, am folosit o parte de fumet iar cealaltă parte a fost o supă făcută din carcasele de creveți. Dar o să vă povestesc pe îndelete cum am procedat.
Supa se face repejor și e bine să nu insistați cu fierberea ingredientelor. Peștele va rămâne întreg, cu o textură corectă, legumele la fel, gustul va fi desăvârșit. Chiar nu are rost să ucideți toate acestea cu o fierbere prelungită.

De aprovizionat m-am aprovizionat de la Carrefour Băneasa și cu ocazia asta am văzut și eu cum arată pe viu niște arici de mare (!).

Citeşte mai departe »

Adevărul gol-goluț despre Gourmet Festival

Kiss The Cook_badge kit12 chestii mișto (și mai ales utile) despre Gourmet festival 2016:

1.Când? Se întâmplă în primul weekend de vară și sună absolut delicios: Bucharest Gourmet Festival.

2. Unde? Pe aproximativ 2 hectare în zona drive-in din Băneasa Shopping City, unde, între 3 și 5 iunie, se vor reuni unele dintre cele mai renumite restaurante, bistrouri sau baruri din București și din țară.

3. Înghețată la butoi. OMFG, Înghețată la BUTOI.

4. Festivalul este dedicat culturii gastronomice și artei gustului. Sună bine, sună pompos, dar ce se întâmplă de fapt acolo? Se întâmplă demonstrații de gătit ținute live de bucătari celebri din România, de bloggeri de food faimoși din România, ateliere de gătit pentru adulți și copii.

5. Ce poți învăța? Tehnici noi de gătit, povești despre ingrediente și la ce folosesc în cadrul unor workshopuri de gătit.

6. Cum e cu butoiul ăla totuși? Și chiar e plin cu înghețată?

Citeşte mai departe »