Îmi amintesc de parcă au trecut doar câteva zile, cum mamaie aprindea un foc mare în vatra din spatele curţii, punea pirostriile şi ceaunul mare şi ne strângea în jurul ei să alegem şi să curăţăm caise. Eu aveam printre alte funcţii şi pe aceea de spărgător de sâmburi (la care numărătoarea se făcea cam aşa: unul mie, unul… mie, unul în dulceaţă. Doi mie, unul Andreei, unul în dulceaţă).

Dar cea mai cea faptă din istoria nescrisă a copilăriei mele a fost când într-un elan desăvârşit al leagănului (pentru care luptam uneori cu sor-mea şi cu verii mei Ionuţ şi Cristi), papucul drept mi-a zburat fix în ceanului cu dulceaţă (fierbinte) de caise. Vă imaginaţi panica mea de după? Mamaie nu prea dădea în mine că eram “comoara ei” dar părul de pe cap taaare mi-l mai zmotocea. Aşa că m-am chinuit minute întregi să extrag papucul din ceaun. În final, când am reuşit, asudată toată dar bucuroasă că n-o să fiu prinsă asupra faptului, am fugit la cişmeaua de pe stradă şi am spălat dovada faptei mele.

Dulceaţă de trandafiri am mâncat la tanti Coca, soţia unui văr de-al bunicii, nea Ionel. Am fost acum două săptămâni pe la ei şi colegii cu care eram au rămas muţi la vederea grădinii lor. “470 de lalele înflorite!” se mândrea nea Ionel, abia ţinându-se-n baston. “Şi uite ce de caise am anul ăsta!” Trandafirii de dulceaţă din poartă aveau boboci şi îmi făceau rău de tot cu ochiul aşa că tanti Coca, ghicindu-mi intenţiile mi-a spus: “Lasă Miki că-ţi culegem noi când înfloresc!” Şi chiar aşa au făcut. M-au sunat într-o dimineaţă şi m-au chemat la ei. M-am ales cu o pungă mare plină de trandafiri care a parfumat biroul o zi întreagă.

Ingrediente pentru 4 borcane a câte 250 g

300 g petale trandafiri de dulceaţă (roz)
600 g zahăr
1 l apă
1 lămâie
50 ml suc de zmeură (opţional- era la îndemână aşa că l-am adăugat)- nu a schimbat gustul dar a ajutat la accentuarea culorii

Primul sfat pe care vi-l las aici este să nu desfaceţi petalele pentru că apoi vă va fi greu să faceţi o anumită operaţiune.

Aşadar, trandafirii proaspăt culeşi (sau ţinuţi la frigider 1-3 zile, dacă nu aveţi timp de ei imediat), se prind între degete, se trage codiţa (care ar trebui să tragă după ea receptaculul şi anterele) şi apoi cu o foarfecă se taie vârfurile albe (pentru că sunt amărui). Unii le lasă aşa şi toacă petalele apoi, alţii le înlătură. Voi alegeţi

Petalele mai rebele, care s-au desprins singure, se adună cu răbdare şi li se aplică aceeaşi operaţiune.

Apoi, toate petalele se strâng într-un vas mare cu apă rece şi se spală bine. Se pot pune într-o sită mai mare şi lăsa sub jet de apă. Trandafirii netrataţi au pe ei şi larve de insecte şi praf şi purici aşa că se curăţă bine.

Când suntem siguri că n-a mai rămas pe acolo picior de lepidopteră sau de afide, stoarcem uşor petalele, presărăm o parte mică din zahăr peste ele şi cu degetele, le frământăm până iau toate un strat dulce. Se acoperă şi se lasă la frigider peste noapte.

În dimineaţa următoare, se pun pe foc apa şi zahărul şi se lasă să fiarbă o vreme până se îngroaşă uşor siropul.

Peste petalele de trandafir stoarse (vor lăsa suc), se pune sucul lămâii şi cel de zmeură. Se amestecă uşor cudegetele şi se pun în siropul clocotind.

Eu am avut un termometru pentru siropuri aşa că am lăsat să fiarbă până când temperatura a ajuns la 105 grade C. Celor ce le lipseşte această unealtă le va fi de folos testul vâscoziţăţii siropului (lăsat pe farfurie la rece şi apoi verificat din ochi viteza de curgere.

Dulceaţa va forma destulă spumă pe care vă sfătuiesc s-o înlăturaţi pentru că în ea se mai ridică şi impurităţi ce n-au trecut prin sită.

Borcanele în care veţi pune dulceaţa trebuie spălate înainte, apoi ţinute cam 30 minute în cuptor la 150 grade C. se toarnă fierbinte în borcane, se pun capacele şi apoi se întorc câteva minute cu fundul în sus. Se lasă la răcit.

Astăzi, cu ceva întârziere (o lună şi o zi) mi-am dat seama că al nostru site a împlinit 2 ani. Avem un cadou pentru voi, de fapt, pentru primii trei care vor răspunde la întrebarea: “Care a fost prima dulceaţă postată de kissthecook.ro?”

Ai răspunsul? Scrie-l repede la comentarii şi îţi vom trimite un borcan din dulceaţă de petale de trandafiri roz. Da, chiar aceasta din fotografii. Singura condiţie este să locuieşti sau să ai o persoană de legătură în România.

În seara noaptea aceasta, agenţiile de publicitate din România organizează evenimente diverse întru îndestularea mâncătorilor de publicitate pe pâine.

Veţi găsi pe site-ul dedicat o hartă cu locurile în care se vor desfăşura cele organizate şi gândite de agenţiile în cauză.

La sediul uneia dintre ele (Grupul Lowe- Golin Harris) vom apărea şi noi (de fapt eu) cu niscai tarte care sper să vă facă pe plac.

Să ne vedem cu bine

Fie vorba între noi, nu există perfecţiune pe pământ dar nu ne împiedică nimeni s-o căutăm nu?

Brînduşa mă încuraja la un moment dat să pun mai multe supe, că ar arăta bine, aşa că o ascult. Cine n-ar face-o când ţi-o cere o aşa doamnă onorabilă?

Perioada respectivă în care tot pregăteam supe dimineaţa şi le savuram calde- fierbinţi, s-a mai liniştit dar a venit vremea postării reţetelor încercate. Mulţumesc Inei că mi-a dat ideea acestei supe (deşi n-am respectat-o în totalitate)

Pentru 5- 6 porţii generoase aveţi nevoie de:

1 kg cartofi (e vremea lor, deci încercaţi cu cei noi)
100 g parmezan (pe care vă sfătuiesc să-l luaţi pachet şi să-l radeţi voi, să fie cât mai proaspăt)
3 linguri ulei măsline (aromat cu usturoi)
o ramură generoasă de rozmarin
2 cepe verzi mari
sare de mare, piper şi nucşoară proaspăt rasă, după gust
1 frunză dafin
opţional 2-3 lăstari de mazăre verde pentru fiecare farfurie de supă

Azi voi descrie tot ce am făcut pentru această reţetă.

Verific nivelul bateriei aparatului foto şi cardul (dacă e loc de vreo maxim 50-100 imagini, în funcţie de complexitatea reţetei- unele imagini pot avea defecte tehnice sau pur şi simplu să nu ne placă aşa că ne luăm o marjă de eroare în calcul).

Aleg ingredientele: să fie frumoase, pot să aibe şi bube că nu-i bai dar să fie estetice. “Să las cartofii cu pământ pe ei? Îi las, că-s mai naturali aşa. O fi el mai prăfos dar facem curat la locul de muncă după.” Tai o ramură de rozmarin (sau o iau din frigider). Tai lăstarii de mazăre şi îi pun într-un păhărel cu apă să se revigoreze, dacă sunt pleoştiţi de la căldură. Scot mirodenii din cutii, aleg două bucăţi de nucşoară, pun deoparte sare de mare neiodată, ţin râşniţa de piper negru aproape. Lustruiesc bine o lingură veche împrumutată de la mamaie, pun mirodeniile frumos în ea. “Oare merge nucşoara peste sare? S-o mai vedea sarea? Hai să nu le suprapun totuşi”. Mut nucşoara. “E bine.” Zâmbet.

Miau, miau! se iveşte Emma în uşa bucătăriei, îi place când forfotesc prin casă. Un prelung mieunat, a jale, se aude din spatele ei. Felix are chef de joacă şi nimeni nu vrea să-l bage în seama. Alt miau prelung, jeluitor, ca un plânset de bebeluş. Concurează cu bebelul vecinilor, proaspăt deveniţi părinţi. Emma îl plesneşte peste bot cu o figură care spune: “mai taci măăă!”. El se fereşte şi o scuipă. Eu le strig să termine. Linişte preţ de o secundă. Amândoi se uită fix la mine, aşteptând următorul pas. Beau un pahar cu apă şi mă întorc la treabă.

Pun o oală de apă cu sare la fiert. Voi avea nevoie de ea la un moment dat. Tai un cartof în jumătate. El va da o pată de galben primei compoziţii. Mă gândesc ce fundal să aleg… să fie colorat, să fie alb, să fie o bucată de lemn? Mă opresc în final la o coală albă de hârtie. Să fie mai rustic, zic. Dar nu vreau contrast mare azi, rămân la alb. O imagine pe alb nu este neapărat o imagine stearpă. O să desenez cu ingredientele.

Încep să fotografiez. Pisoii mă urmăresc leneşi de pe canapea dar cu ochi mari şi galbeni. Îmi aduc un scaun din bucătărie, mă urc pe el şi trag iar cadre. Acum intră tot. 50 mm e ok dar dacă ai un cadru mai mare şi eşti prea aproape trebuie să faci cumva să te depărtezi. Pe orizontală mai treacă- meargă. Pe verticală e nevoie de scaun

Ups, era să cad! Mă îndrept şi cobor. Mă duc la bucătărie să iau un cuţit, un castron cu apă şi o pungă de plastic. Din pragul sufrageriei îl văd pe Felix pe coala de hârtie inspectând şi ronţăind ceapa (e nebun după ceapă, usturoi şi salată). Strig la el să plece, mă priveşte mirat, se apleacă uşor şi ţâşneşte pe canapea. Emma îi trage o bucată de bun venit pe teritoriul ei.

Curăţ cartofii, pun cojile în punga de plastic. Introduc cartofii din nou în decor însoţiţi de cuţit şi pungă. Trag câteva cadre de pe scaun. Tai cartofii cuburi mari, îi mut în castronul cu apă, îi spăl bine şi îi las la pozat. Iar câteva cadre.

Iau şi ceapa, o curăţ, o spăl şi o tai mărunt spre mare. Oricum va fi pasată. Fotografiez.

În bucătărie, pe aragaz, apa bolboroseşte vrute şi nevrute. Iau cartofii, mirodeniile, ceapa, rozmarinul, uleiul şi mă mut la bucătărie. Îmi dau seama că lumina de la bec e mult prea slabă şi temperatura de culoare e 3200-3800 şi nu cât vreau eu (5650). Mă duc în sufragerie şi scot bliţul de pe stativ. Felix se joacă cu o foaie de ceapă pe coala albă tăvălindu-se ca un purcel în pământul de la cartofi. Il mângâi pe bot, se întoarce cu roatele-n sus şi toarce drăgăstos.

În bucătărie, mă spăl rapid pe mâini, mă şterg şi încep să compun supa.

Spăl mai bine cartofii şi îi pun în oala cu apă clocotindă, adaug frunza de dafin, ramura de rozmarin. Fotografiez fiecare pas. Separat (când cartofii sunt aproape fierţi), pun o altă oală pe foc, adaug ulei de măsline, fotografiez şi aştept să se încingă. Adaug ceapa tăiată. Fotografiez. Amestec în oală să nu se lipească. Strecor cartofii dar păstrez apa. Îi pun peste ceapă, îi călesc şi pe ei puţin. Fac 2-3 poze. Adaug câteva polonice din apa în care au fiert şi opresc focul.

Pun un cerc de metal pe masă, pun oala fierbinte şi cu grijă încep să adaug: sarea de mare, nucşoara (pe care undeva între toate activităţile menţionate, am ras-o). Iau un blender mic, de mână şi încep să pasez cartofii. Şi pasez, pozez, pasez până obţin o supă groasă. Torn ulei de măsline treptat şi amestec. Rad parmezanul, îl pun în supă, amestec. Acum supa e şi mai parfumată, şi frumos lucioasă şi vâscoasă.

Mă duc în cămară şi din maldarul de farfurii desperecheate aleg două de aceeaşi culoare (probabil au fost din acelaşi set la un moment dat). Culoarea- gri şobolan. Neutru să fie, zic, supa e destul de colorată.

În bucătărie, pun uşor 2-3 polonice de supă, iau trei lăstari de mazăre cu mine şi pâş pâş mă întorc în sufragerie. Încep să fotografiez şi îmi dau seama că lipseşte “partea umană” din compoziţie (cine a fost la workshop-ul organizat de Radu ştie despre ce vorbesc). În timp ce mă îndreptam spre bucătărie îmi dau seama că inamicii aşteaptă prefăcut adormiţi să lipăie supa MEA. Bag super viteză şi două secunde mai târziu eram înapoi lângă supă.

Aşez lingura cu mâner de lemn pe placa de lemn. Şi pozez pozez, mai în ansamblu, mai în detaliu. Iau aparatul şi farfuria. Scot cardul şi îl pun în card reader, descarc pozele înfulecând cu graţie supa încă fierbinte.

Aleg, două trei, le prelucrez rapid şi le urc pe facebook ca teaser.

Gata.

În urmă cu doi ani (şi aproape o lună), Ana, colega de site şi prietena mea s-a gândit că dacă tot chinui aparatul în aburi şi făină, să punem împreună nişte reţete pe Internetul cel mare şi încă neplin. Dar să nu le punem oricum ci să pozăm pas cu pas toată găteala şi învârteala în oale. Când apare cineva înfometat dar cu restanţe la partea de bucătăreală, să citească şi să vadă ce are de făcut. Am scris primele două reţete iar Bogdan ne-a sugerat să punem comentarii la imagini.

E o muncă pe care o facem de drag, uneori pentru că ne simţim forţate de existenţa şi necesitatea alimentării site-ului şi de cele mai multe ori pentru că ne place ideea că putem inspira pe cineva destul de mult cu imaginile noastre, încât să se apuce de gătit…

Iar dacă munca noastră inspiră oameni în orice fel (gătit sau fotografiat într-un anume fel) este o recompensă îndestulătoare.

Spor la gătit, fotografiat şi mai ales… esenţialul: la mâncat.

Cătă şi Ana

Voiam să încep acest post mulţumindu-i Andreei că din cauza insistenţelor ei am prins curaj la Milano să cumpăr flori de dovlecel şi să le şi aduc acasă. Mulţumesc Andreea

Între timp am aflat că una dintre prietenele noastre a suferit o pierdere îngrozitoare şi voiam să-i spunem încetişor că suntem alături de ea cu toate regretele noastre. Draga noastră A. te ţinem mult si strâns în braţe şi sperăm să te linişteşti.

În ultimele săptămâni am auzit de atâtea plecări din astă lume a unor membrii de familie, prieteni, cunoştinţe, încât realizez încă o dată că viaţa e scurtă şi e păcat s-o trăieşti târându-te în urma ei, aşteptând un ceva să se întâmple, să vină cineva să-ţi pună în braţe visele tale realizate (în loc să munceşti tu pentru ele). Să te legi de lucrurile mărunte şi nefolositoare ale vieţii, să spui vorbe grele la furie şi să nu dai circumstanţe atenuante şi altora.

OK, OK, revin la reţetă până nu ne schimbaţi de la categoria “culinar”.

Floricel de dovlecei se pot consuma umplute cu ricotta, după cum explică foarte bine Laura , pane, cu zahăr, ca la Bucătar Maniac, sau după reţeta Brînduşei umplute cu mozarela şi anşoa, simple sau cu şuncă şi tot aşa. În general merg bine pane şi nu neapărat simple.

Eu am sărit partea cu pane-ul de data aceasta pentru că am perioade în care nu pot consuma mâncare ce a fost prăjită aşa că mi-am zis să fac o tartă.

Cu ce merge bine dovlecelul? Cu brânză! e de acord aproape toată lumea, de ce sa fiu eu mai cu moţ? Cu brânză e şi reţeta mea. Mai jos ingrediente şi detalii.

Ingrediente pentru umplură

5 flori de dovlecel (sau 10 dacă vreţi să le folosiţi întregi, eu le-am tăiat pe jumate)
300 g feta (sau brânză dulce dacă nu vreţi să iasă tarta foarte sărată)
100 g brânză de capră
2 ouă
150 ml lapte dulce
chimen
10 nuci pecan sau normale

Ingrediente pentru aluat

250 g făină
125 g unt
puţin lapte dulce sau apă rece
puţină sare

În primul rând, se porneşte cuptorul şi se lasă la 200 grade C (treapta a patra).

Cum sunt în ultima vreme foarte uitucă, la această reţetă mi-am dat seama târziu că nu am fotografiat modul de execuţie al aluatului aşa că vă rog să urmaţi paşii de aici (folosind doar ingredientele de la această reţetă).

Într-un vas încăpător (eventual al robotului, dacă aveţi în dotare) se pun feta, ouăle şi laptele şi se amestecă până se ajunge la consistenţa unei creme groase dar curgătoare.

Aluatul se întinde între două coli de copt şi se lasă la rece vreo 15 minute. Apoi se aşează în tava în care se va desăvârşi tarta. Se înţeapă cu furculiţa pe fund şi se începe umplerea.

Florile de dovlecel se spală şi se scurg de apă pe o cârpă curată. Se taie în jumătăţi. Se aşează apoi în cerc, în tava de copt.

Printre ele se strecoară felii/ bucăţi de brânză de capră, nucile pecan tăiate mari şi chimenul.

Apoi, cu grijă, se toarnă compoziţia de feta. Se pune la cuptor şi se lasă la copt cam 30 minute (sau până apar primele semne de colorare ale suprafeţei tartei.

Se serveşte caldă/ fierbinte. Poftă bună!

Aşa că astăzi voi posta o reţetă făcută acum ceva vreme, restantă şi arzând de nerăbdare să se lase citită.

Când fac prăjituri pentru familie sau prieteni de cele mai multe ori sunt lăsată să aleg ce anume să folosesc în compoziţie (după ce în prealabil întreb despre alergii şi preferinţe). De fiecare dată mi se spune să fac orice c-o să iasă bun oricum (dar ştim că nu e chiar aşa ).

Tortul pentru nepotul meu Vlăduţ trebuia să fie fără fructe, cu foarte puţină ciocolată, dacă nu chiar deloc, şi să aibe vanilie.

Am ronţăit ceva idei, am dat cu clickul pe net, am răsfoit cărticica “Cute Cakes” şi am găsit-o pe ea, pe Victoria Sponge Cake. Botezată aşa după Queen Victoria a Angliei, această prăjitură, zic doamnele englezoiace mai în vârstă, se pregătea iniţial din blat pufos şi gras, se umplea cu dulceaţă de zmeură şi se orna cu zahăr tos. Astăzi, se folosesc şi dulceaţă de căpşuni sau căpşuni proaspete şi frişcă.*

Iată lista de ingrediente pentru blat de 28 cm diametru (tăiat în trei bucăţi)

400 g unt (gata, v-a crescut numărul de kilograme numai citind asta, nu?)
400 g zahăr tos
400 g făină albă de grâu
7 ouă
60 ml lapte călduţ
un praf de sare

Ingrediente pentru crema de mascarpone şi vanilie

750 g brânză mascarpone
150 g zahăr tos
300 ml smântână dulce
100 ml lapte dulce
2 păstăi vanilie sau 4- 5 linguri extras natural de vanilie
1 lămâie

Decorul

80 g ciocolată albă
80 ml smântână dulce
10-15 căpşuni + 500 g (dacă vreţi să puneţi în interior- eu nu am “avut voie”)
1 ciocolată cu lapte

Se porneşte cuptorul şi se lasă la 190 grade Celsius (între treapta a 3-a şi a 4-a)

Untul (la temperatura camerei) moale şi zahărul se pun în vasul robotului de bucătărie (sau într-un castron) şi se bat bine până se transformă în cremă. Se adaugă apoi, rând pe rând, ouăle.
Se cerne făina şi apoi se încorporează treptat în compoziţie. Se adaugă sarea şi laptele călduţ şi se omogenizează.

Se ia una bucată tavă rotundă, se unge cu puţin unt şi apoi se tapetează cu făină (se scutură excesul).

Se toarnă compoziţia în tavă şi se pune la copt pentru aproximativ 30- 40 minute. Se verifică cu un pai dacă este coaptă la mijloc. La nevoie se mai lasă 5- 10 minute în cuptor.**

Cand este gata, se scoate din tavă şi se lasă la răcit.

Pregătirea cremei e cam la fel de simplă. Se pun în vasul robotului de bucătărie brânza mascarpone, zahărul, laptele dulce, extrasul de vanilie şi se bat bine până la omogenizare. Se adaugă zeama stoarsă din lămâie şi se bate din nou. Separat, se bate smântâna dulce (care trebuie să fie foarte rece- atât ea cât şi vasul în care o bateţi) până ajunge la consistenţa frişcăi. Se încorporează uşor în cremă cu ajutorul unei palete de silicon/ plastic/ lemn.

Se lasă la rece până la combinarea cu cele 3 blaturi.

Pentru pregătirea ganache-ului de ciocolată albă ce va avea rol de decor şi un plus de gust (destul de discret) este nevoie să încălziţi smântâna dulce şi să o turnaţi peste ciocolata albă ruptă bucăţi mici. Se amestecă până se obţine o cremă destul de lichidă. Se lasă la răcit şi apoi se pune la frigider.

La momentul asamblării, se taie blatul în trei felii aproximativ egale. Eu mi-am luat o ustensilă specială dar mai mult mă supără decât să mă ajute pentru că de obicei taie blatul strâmb .

Se scoate crema de la rece, se omogenizează uşor în cazul în care s-a separat apa din ea. Se pune primul blat, strat grosuţ de cremă şi felii de căpşuni, al doilea blat, cremă, căpşuni. Se pune ultimul brat, se toarnă ganache-ul de ciocolată albă, se împrăştie pe toată suprafaţa şi se lasă aşa curgând pe laturi.

Se ornează cu felii de căpşuni şi cu fâşii de ciocolată cu lapte.

Este şi mai bun dacă petrece vreo 2 ore la frigider, după ce toate componentele fac cunoştinţă unele cu altele şi îşi unesc aromele.

Note: *Sursă: wikipedia.org

**cantităţile de ingrediente şi timpii de copt sunt daţi pentru o tavă de 28 cm diametru, compoziţie din care ies 3 blaturi.

Acum că ai plecat lângă fiul tău cel mic, voiam să-ţi zic că au fost puţine momente în viaţa asta în care eu să nu fi învăţat ceva de la tine.

Tu mi-ai deschis prima carte, m-ai trecut prin tabla înmulţirii, mi-ai arătat cum să tai prima ceapă şi cum să învârt în oala cu dulceaţă sau în cea cu borş.

Tu m-ai învăţat cum să sar gardul şi să fug când erai mai supărată pe prostiile făcute de mine, cum să alerg prin ploaie, cum să mă bucur de frumuseţea unei grădini şi cum să îmi umplu poala de vişine din pomul plantat de noi în grădiniţă.

Ţi-au trecut prin mâini o grămadă de copiii şi nu pot decât să mă întristez când ştiu că ai mei nu vor mai avea norocul acesta.

Ne-ai crescut şi ne-ai învăţat cum ai ştiut tu mai bine şi când ne-a venit sorocul ne-ai lăsat pe noi, copiii şi nepoţii tăi să părăsitm cuibul împletit de mâinile tale muncite.

Ai avut mâini şi voinţă de fier, inimă de aur şi un suflet muncit şi rupt pentru noi toţi.

Acum ai plecat să te odihneşti. Somn lin mamaia mea.

Acum două zile am plecat dis-de-dimineaţă să cumpăr (din nou) leurdă să pun la congelator, să mai fac nişte pesto. Şi am găsit o doamnă c-o tarabă impresionantă plină cu verzituri (“de la Păuleşti le-am adus, aşa să ştiţi”). Urzicile erau proaspete, loboda era mititică şi tânără de crăpa, leurda usturoiată bine.

Am luat leurda şi nu m-a lăsat inima să las loboda acolo. Am cumpărat vreo 20 de legături. În drum spre casă mă gândeam la ce ciorbă bună o să mănânc, parcă aş încerca şi o supă cremă, parcă şi o plăcintă. Când m-a lovit: “dar pesto, pesto n-ar fi bun?”

Binenţeles că toată ziua m-am gândit la el. La ce culoare violetă o să aibe, la ce gust acrişor picant (ajutat şi de usturoi verde), măi măi, gata, muream de poftă.

Ingrediente pentru pesto de leurdă (pentru 6 borcane de 190g)

300- 350 g leurdă proaspătă
250 g seminţe de pin
250 g parmezan
150-200 ml ulei măsline extravirgin
sare de mare (dacă găsiţi neiodată e perfect)

Se desface leurda din legături (asta dacă nu aveţi norocul să staţi lângă o pădure, s-o culegeţi singuri, of…), se înlătură codiţele mai tari.

Se spală bine şi se taie măricel (n-are rost să va dovediţi măiestria la tăiat, oricum se ocupă blenderul de ea mai târziu. Parmezanul se rade mare.

În blender/ mixer se pun pe rând seminţele de pin, parmezanul, leurda tăiată, sarea şi uleiul de măsline.

Se pasează bine bine până se obţine pesto-ul la textura dorită.

Ingrediente pentru pesto de lobodă (au ieşit 4 borcane de 190g)

250 lobodă roşie cât mai tânără
100 g nuci braziliene (puteţi desigur încerca şi cu nuci româneşti/ fistic/ seminţe de pin)
100 g parmezan
2 fire usturoi verde (doar partea albă)
100 ml ulei măsline
sare de mare (neiodată)

Se aleg frunzele de lobodă şi se spală foarte bine. Se scurg şi se pun în blender.
Nucile se toacă (aşa mari se pot bloca între cuţitele mixerului şi pereţii acestuia- ooo da!), se toacă şi usturoiul. Se rade parmezanul mare.

Se pun peste frunzele de lobodă toate la grămadă, se adaugă uleiul de măsline şi sarea şi se iau la omor tocat.

Se lasă vreo 2- 3 minute în funcţie de puterea mixerului şi de încăpăţânarea focoaselor braziliene.

Se mănâncă pe pâine prăjită sau proaspătă, se toarnă în paste, se ascunde-n sandwichuri.

Avem la birou un fan declarat al pesto-ului de leurdă şi din când în când ne mai izbeşte de la bucătărie mirosul de usturoi sălbatic din sandwichurile ei.

Notă: nu abuzaţi de pesto-ul de lobodă dacă vă ştiţi suferinzi de afecţiuni ale aparatului renal. Loboda conţine o cantitate destul de mare de acizi oxalici care duc la formarea micro/ macrolitiazei.

Am început eu gândurile mele, dar vă avertizez că în această discuţie va intra şi Ana. O să încerc să şuşotesc cu ea, să vă reproduc un dialog din care să reiasă cam ce am simţit noi când am petrecut o seară în compania câtorva bloggeri culinari la restaurantul The London Street Bakery.

(Ana) Observasem noi de mai multă vreme că food bloggerii de la noi au un fel de club masonic și se întâlnesc prin locații care mai de care mai simpatice. De fiecare dată alta, să nu le poți lua urma, mereu organizate de te făceau să visezi cu ochii deschiși la minunățiile care le-au trecut prin farfurie. Așa că, în momentul în care Florin ne-a trimis invitația de a participa, ne-au trebuit doar câteva sutimi de secundă să răspundem în cor: DA, VENIM! Ne-am aruncat un ochi pe site-ul și-n meniul restaurantului propus: The London Street Bakery și ne-a fost clar că ne așteaptă o seară cel puțin memorabilă.

Am ajuns la locul faptei și am făcut cunoștință cu masonii (bine, pe unii îi știam deja, dar îi numim pe toți aici): Lavinia aka Bucătar sub acoperire, Mazi aka Chez Mazilique, Ana Naie aka Easy Peasy, Monica Roșu de la Foodie Family, Mădălin de la Wines and Knives și bineînțeles Florin aka CrazyMotherCooker.

(Cătălina) Am plecat de la birou în graba mare ca să nu întârziu (prea mult). Pe drum, m-au pescuit Lavinia şi Pupu şi apoi am purces s-o ridicăm de-acasă şi pe Ana şi împreună am tăiat-o spre restaurant. Ne-am rătăcit oleacă, dar am ajuns cu bine la destinaţie unde i-am găsit pe Florin şi pe Mădălin întreţinîndu-se cu Rachel Sargent, gazda noastră.

Să descriu în câteva vorbe locul pentru că apoi voi trece la mâncăruri (nom, nom). Restaurantul, deschis la parterul unui imobil din Green Lake Residence, este mic şi cochet, decorat simplu, cald şi primitor şi este despărţit de bucătărie printr-un geam de sticlă. Înăuntru poţi admira în primul rând rafturile cu dulceţuri, compoturi şi conserve pregătite de Rachel şi colegii ei, apoi urmează un raft cu pâini din care aş mânca zi de zi fără să mai sufăr din cauza “dietei”. De fapt, aş putea ţine o dietă pe bază de pâine (de la T.L.S.B.), da

În restaurant nu se fumează. Da, aţi auzit bine. M-am simţit ca în Finlanda, unde toată lumea fumează afară din restaurant sau bar (şi ăia n-au ierni jucăuşe ca ale noastre) altfel deţinătorii de astfel de locante îşi iau amenzi usturătoare. Fumătorii se pot dedica totuşi viciului lor pe terasa de la intrare.

Dacă vreţi să urmăriţi un meci sau nişte ştiri sângeroase nu e acesta locul. The London Street Bakery te izolează de lumea de afară, pentru a te lansa mai bine în atmosferă fără să rămâi bouche bée* la TV, pentru că aici nu există aşa ceva (Twilight Zone, eh?).

Dar să trec la seara cu pricina. După ce Pupu ne-a “depozitat” la uşă, am intrat în restaurant şi acolo i-am găsit pe primii sosiţi: Florin şi Mădălin la un pahar de vin roşu vorbă cu Rachel.

În aşteptarea lui Mazi, Anei şi a Monicăi ne-am întins la vorbă şi la pâine bună, studiind în acelaşi timp menu-ul.

(Ana) La ora târzie a ajungerii mele, pe masă ședeau deja două coșuri cu pâine de toate felurile și diverse sosuri cu care să ne deschidem pofta. Bineînțeles, ne-am deschis pofta de era să nu mai încapă nimic după, lumea plângându-se în continuu: “aaaah, ce bună e pâinea asta cu semințe!”, “aaai văzut ce verde și aromat e uleiul ăsta de măsline?”, “oaaa, untură de rață!”, “mmmmmm, harissa asta e genială!”, “ce bine merge sourdough-ul ăsta cu pesto”. Când a venit ospătarul să ne întrebe ce vrem să comandăm nu știam cum să zicem că parcă ar mai merge niște pâine cu untură de rață și cu unt negru cu foarte multă cacao, că tare bune au mai fost. Ne-am abținut și am trecut mai departe să degustăm aperitivele.

S-au comandat următoarele: terrină cu carne de rață, porc și ficat de pasăre care a venit cu cireșe murate, unt și pâine prăjită, pateul de ficat de pui cu brânză albastră și crochetele de păstrăv afumat cu sos de hrean. Terrina a fost absolut fabuloasă și perfect acompaniată de cireșele murate iar pateul de ficat, acoperit de o peliculă fancy de grăsime foarte gustos. Comentez doar două lucruri: crochetele de pește erau cam sărate pentru gustul meu, știu că așa e peștele afumat în general, dar deh, noi acompaniam totul cu vin, nu cu bere . Și cel de-al doilea, pâinea prăjită care a acompaniat terrina și pateul de ficat erau cam tari, probabil datorită tipului de pâine ales și metodei de prăjire, probabil ceva gen toast prăjit clasic în prăjitor ar elimina problema.

Notă Cătă: Pateul de ficat de pui a mers de minune cu cireşele murate de la terrina Anei

(Ana): Când credeam că ficaturile noastre au supraviețuit onorabil până atunci, au apărut felurile principale. Aici am numărat: quiche cu legume și brânză de capră servit cu salată, plăcintă de vită cu Guinness și salată de țelină și morcovi, cârnați Lincolnshire de casă cu piure de cartofi și ceapă caramelizată și risotto cu sfeclă. În privința acestora aș zice că marele hit a fost risottoul, care cel puțin eu nu mă așteptam să mă surprindă. Mi-a plăcut foarte mult și quiche-ul, iar cârnații erau foarte buni și aromați, bine potriviți cu ceapa caramelizată, dar obiectez piureul, care avea un gust apos, specific cazului în care cartofii sunt lăsați mult timp în apa în care au fiert. Despre plăcinta de vită cu Guinness, nu prea știu ce să spun, cred că a fost o alegere cam nefericită pentru momentul în care eram deja sătui, fiind o mâncare foarte consistentă, era bună la gust, dar nu prea-mi venea să îndes prea mult din ea în mine.

(Cătă) Recunosc, nu am gustat din risotto dar se auzeau de la masă o grămadă de “mmmm” şi “woooow” şi îi cred pe cuvânt. Am savurat cu răbdare plăcinta de vită cu ciuperci şi Guinness pentru că m-am amorezat de acest fel de mâncare în Dublin şi am mai ciugulit de ici colo şă văd ce şi cum se prezintă (quiche-ul Anei era delicios!).

(Ana) Când am fost întrebați de desert, mai aveam puțin și ne băgam sub masă, doar doar scăpam. Și n-am scăpat. Așa că am degustat: sorbetul de rodii, tarta cu migdale, sherry, dulceață de vișine și înghețată de vanilie și tiramisu cu portocale caramelizate și amaretto. Date fiind limitările stomacului din dotare, m-am limitat la a degusta doar sorbetul, despre care pot spune că era foarte bun. Noi ne-am jurat că depistăm un strop de vodka, că prea n-are nici urmă de cristal de gheață și un ușor after taste specific. Ei s-au jurat că nu și că lipsa cristalelor de gheață se datorează congelatorului de care n-avem la casele noastre. Bine domn’le, vă credem.

(Cătă) Sunt fan sorbeturi iar acesta mi-a plăcut în mod deosebit. Dacă nu era seară şi n-aş fi mâncat deja peste limita-mi acordată de dietă aş mai fi luat o porţie. Se simţea rodia până în măduva ei. Dulce, acrişoară, uşor astringentă, uşor amăruie (am crezut iniţial că se strecurase p-acolo vreun strop de gin sau vodkă, dar nu- Rachel Batman Batman!)
Am avut ceva de obiectat la îngheţata de vanilie care însoţea tarta de migdale cu care se lupta Lavinia. Mi s-a părut un pic cam grasă.

Acestea fiind spuse, a fost o seară foarte reușită și un potol pe cinste. Mulțumim gazdei noastre, Rachel Sargent, și promitem să revenim. Nu că n-aş fi fost, dar şi aici sunt de acord cu Ana. Mai ales că pe ultima sută de metri Rachel m-a invitat în bucătăria (lună!) restaurantului şi ne-am împărtăşit idei legate de dulceţuri, conserve şi altele asemenea. La London Street Bakery nu găseşti doar una dintre cele mai bune pâini din Bucureşti dar şi nişte dulceţuri care mie mi-au făcut rău cu ochiul şi nişte torturi fenomenale (aici o cred pe cuvânt pe Ana a lu’ Iepu.

Note:* Bouche bée (fr.)- gură cască.
Rachel se aprovizionează pentru restaurant de la producătorii locali şi de cele mai multe ori face ea însăşi piaţa.

Aşa că duminica aceasta după o tură de jumătate de oră în care aveam ca ţel cumpărarea de lobodă, leurdă, ceapă verde, salată verde, usturoi verde, m-am întors acasă cu câteva pungi pline şi cu idei de mâncăruri. Sâmbătă am ratat piaţa pentru că am avut prima tură mai lungă cu bicicletele

Supa aceasta de leurdă, e una dintre cele mai bune mâncate de mine în ultima vreme. Are ea ceva acolo (în afară de aroma puternică de usturoi), care te face s-o mănânci în neştire crudă (salată, cu iaurt), în supă, în pesto
E destul de simplu de făcut, nu e nevoie să respectaţi chiar toţi paşii reţetei. Unii sunt acolo în plus ca să păstreze verdele frunzelor.

Aşadar, aţi avea nevoie de:

4 legături leurdă
1 ţelină mică
1 păstârnac mic
2 cepe verzi
1 dovlecel mic
1 lingură mică de unt
500 ml supă de legume/ peşte/ pui
40 ml ulei măsline (2-3 linguri)
sare
50 ml lapte proaspăt rece (gras 3,5%)
nucşoară proaspăt măcinată

În primul rând se desfac legăturile de leurdă, se despart frunzele şi se aleg florile (care NU se aruncă). Se spală bine. Florile se pun în apă rece.

Într-o oală se pune puţină apă, apoi se lasă pe foc până la punctul de fierbere. Dacă aveţi un coş special de fiert la aburi se pun frunzele în el, se pune coşul în oală şi apoi capacul şi se lasă cam 5 minute.

Dacă nu aveţi posibilitatea s-o fierbeţi în aburi, e de ajuns s-o puneţi 3 minute în apă clocotită şi apoi s-o scoateţi şi să treceţi la următorul pas. Răcire bruscă în apă cu gheaţă Leurda îşi va păstra astfel culoarea verde proaspătă.

Se scurge de apă şi se lasă de-o parte.

În altă oală se pune la topit untul. Se toacă ceapa verde şi se pune la călit. Se curăţă apoi ţelina, păstârnacul, dovlecelul, se taie în cuburi şi se pun şi ele grămadă peste ceapă. Se lasă să se înăbuşe uşor cu capac pus. Se sting cu supa de legume (eu am avut de peşte) şi se lasă la fiert cam 20 minute.

Se pun toate cele într-un vas, se adaugă leurda, sarea, nucşoara rasă şi se pasează cu un blender sau cu ce aveţi la îndemână. Cam la acest moment intră în scenă uleiul de măsline care se toarnă puţin câte puţin în blender până se încorporează tot. Treaba aceasta va face supa mai grosuţă, mai fină şi mai aromată.

Pentru spumă este necesar să puneţi laptele într-un vas şi să îl bateţi vreo 2-3 minute cu un mixer şi apoi să adunaţi cu lingura de deasupra.

La momentul servirii se toarnă supa în farfurii, se ornează cu spumă de lapte şi cu delicioasele picante flori de leurdă.

Mi se pare important ca acel dulce sau sărat să fie pe măsura personalităţii celui/ celei pentru care îl fac.

Dar iată că într-o zi după ce am intrat pe site-ul Lindei, pur şi simplu nu m-am putut abţine şi cu pofta cât casa am întrebat-o pe Ioana scurt şi răspicat dacă vrea acest desert de ziua ei. N-am mai aşteptat să mă întrebe ea dacă îi pot face ceva. Pur şi simplu m-am lăsat condusă de mâna destinului (şi a caloriilor) şi cu stele de Sandy Belle în ochi am atacat.

Aşa că într-o zi de 4 martie anul acesta munceam cu spor şi mare curiozitate la bombă. Ce valuri de brânză aromată cu vanilie şi lapte condensat, de caramel cu lapte, de ciocolată neagră cu lapte de cocos mi-a fost dat sa fac: le turnam de sus rând pe rând în tavă şi savuram fiecare dună dulce şi vâscoasă.

Staţi un pic. Mi-a venit apă în gură.

Aşa. Să revin. Am lucrat baza şi am lăsat-o peste noapte la întărit. Iar a doua zi, dis-de-dimineaţă am compus caramelul cu unt şi lapte şi ganache-ul cu lapte de cocos (am realizat atunci că nu mai aveam smântană dulce aşa că a fost prima idee care mi-a venit în minte şi a care a şi funcţionat).

Pentru o tavă de 28 cm diametru avem nevoie de următoarele:

Ingrediente pentru cheesecake (baza)

300 g biscuiţi Oreo- Linda e nordică, prăjitura e gotică (aşa, pe gustul meu)
100 g unt
800 g brânză proaspătă (fresh cheese/ mascarpone/ ricotta/ philadelphia etc)
1 cutie lapte condensat îndulcit
100 g zahăr alb tos
4-5 linguri suc lămâie
2 linguri extract vanilie (sau o păstaie de vanilie sau un plic de zahăr vanilat)
3 ouă mari
100 g ciocolata neagră (peste 60% cacao)
Câteva rămurele de mentă

Ingrediente pentru caramel

200 ml lapte gras sau smântână dulce grasă (sau lapte de cocos)- pentru o mai bună fluiditate sub crustă de ganache recomand lapte gras (3.5%)
200 g zahăr
30 g unt

Ingrediente pentru ganache de ciocolata

100 ml lapte cocos sau smântână dulce de 32%
100 g ciocolată neagră (peste 60% cacao)

Pentru decor

15-16 nuci pecan (migdale/ nuci normale, după preferinţă)

Întâi se face treaba plictisitoare şi anume curăţarea (înlăturarea) cremei albe de la biscuiţi. Apoi, se macină mărunt în robot şi se amestecă bine cu untul topit. Se pun în tavă, se distribuie uniform pe bază şi pereţi şi se presează cu o lingură. Se lasă la frigider 15-20 minute.

Crema de brânză se amestecă cu zahărul, sucul de lămâie, extractul de vanilie, laptele condensat şi ouăle, pe rând. Se omogenizează bine dar nu se insistă cu amestecarea altfel crapă la copt. Se separă o treime din compoziţie şi se amestecă cu cele 100g ciocolată topită la bain marie.

Se scoate tava din frigider, se toarnă stratul amestecat cu ciocolată, apoi încet, restul de cremă. Tava se pune în alta tavă (când se topeşte untul, dacă tava nu e prevăzută cu inel protector la bază o să curgă unt şi se arde în cuptor).

Se bagă în cuptorul preîncălzit la 160 grade C şi se lasă o oră, o oră şi un sfert sau până când centrul nu mai tremură tare dacă scuturăm uşor tava.

Se lasă la răcit şi se pune câteva ore la frigider (eu am lăsat peste noapte).

Compunerea caramelului: zahărul se pune într-un vas pe foc. După ce se topeşte tot, se adaugă laptele încălzit bine înainte (dacă se toarnă rece este posibil să stropească peste tot), se amestecă puţin şi se lasă să facă bulbuci mari pe toată suprafaţa. se adaugă apoi untul, cub cu cub. Se lasă deoparte la răcit.

Pentru ganache se încălzeşte până la punctul de fierbere laptele de cocos sau smântâna dulce. Se pune aşa, peste ciocolata ruptă în bucăţi şi se lasă până se topeşte. Se amestecă până se combină bine (dar nu prea mult că se taie).

Se scoate prăjitura din frigider, apoi se scoate peretele tăvii cu grijă. Se toarnă caramelul peste ea, se întinde şi se revarsă niţel pe margini. Se lasă 5-6 minute şi se vine cu ganache-ul. Se toarnă, se intinde uşor peste tot şi se varsă peste margini.

Nucile pecan se lasă în cuptorul cu microunde de vreo două- trei ori câte 2 minute (ca să poti verifica să nu se ardă) sau se coc în cuptor normal 15 minute la 175 grade C.

Se lasă la rece vreo 30 minute.

Se taie cu un cuţit al cărei lamă a fost încălzită în apă fierbinte. Ganachul e tare şi când se taie feliile, caramelul de dedesupt care e mai moale se revarsă pe sub el