Arhiva categoriei ‘Reţete vegetariene şi vegane’

Jeleu din flori de soc

Au fost multe momente în viața mea în care lucrurile mărunte și aparent neimportante m-au făcut fericită și împlinită. Cele mai mărunte au fost, de curând, vreo 200 g flori de soc scuturate de pe inflorescențe.

Ca să meargă mai repede treaba asta (scuturarea florilor) a fost de ajuns ca ele să stea o zi în frigider. Aș vrea să vă dau și o explicație științifică dar am băut nițel vin și mi-e că vă bag în ceață.
Deși până acum am făcut socată și sirop din bucăți de inflorescențe (adică am pus și crenguțele mici și firave), de data aceasta au fost doar flori. Mici, albe, cu polenul galben ca de pui. Și cu un miros extraordinar. De altfel, acest miros va invada casa în momentul în care se va fierbe jeleul.

Cum florile de soc au parfum mai puternic și mai durabil decât cele de liliac (de exemplu) nu este nevoie să fie opărite (ba chiar e contraindicat, florile se vor înnegri), ci ținute în sirop rece, la frigider vreo două zile.

Dar mai bine încep cu începutul.

Citeşte mai departe »

Înghețată cu halva și merdenchi (melasă de struguri)

Făceam un live într-o zi, printre prieteni și povesteam cum programasem să fac o ciorbă de lobodă dar am uitat cu totul de borș. Atunci a intervenit Ramona și mi-a spus că, de-ar fi știut, îmi trimitea suc de aguridă.

După câteva zile chiar mi-a trimis, dar în pachet erau și alte bunătăți. Printre ele, o minunăție de melasă din struguri din care am folosit până acum la un stir fry cu vită, la o tartă de căpșuni, rubarbă și soc și la această rețetă de înghețată.

Această melasă, pe numele ei merdenchi este făcută din must de struguri albi, fiert încet câteva ore. Nu are adaos de zahăr și are o plăcută aromă de caramel. Era să mănânc un borcan direct așa fără să-l mai folosesc la nimic 😀

Cum băteam eu netul lung și-n lat să aflu mai multe chestii despre acest produs am ajuns cumva la rețeta de înghețată cu halva a lui Yotam Ottolenghi. Aceasta nu are melasă de struguri în compoziție dar m-a intrigat foarte tare, recunosc.

Citeşte mai departe »

Jeleu de liliac (partea a doua)

În care povestesc despre altă versiune de jeleu din flori de liliac, cu o culoare mai frumoasă, mai puțin zahăr și un gust mai pronunțat de floare. Minusuri? Poate prea pronunțat de floare și fără putere de conservare prea îndelungată.

Dar l-am testat deja în creme de prăjituri și au ieșit foarte bine.

Am avut nevoie să îl gust în mai multe situații ca să mă pot obișnui cu gustul floral amărui dulce. Ca atare adică este destul de puternic. În combinație cu mascarpone sau frișcă e foarte plăcut.

Citeşte mai departe »

Eton Mess cu bezea din aqua faba, frișcă cu liliac și căpșune

La un moment dat am văzut în feed o postare scrisă de Ina, și povestea ea acolo despre zeama rămasă de la una dintre conservele de năut și cam ce se poate face din aceasta. Nu am uitat de acel text însă, din varii motive am încercat tărășenia după vreo 3-4 ani. Adică acum 1 săptămână.

Cum primisem un pachet de la Sun Food și printre alte bunătăți erau și niște conserve de fasole albă, am zis să fac un test. Am făcut un chili sin carne cu boabele, iar zeama am păstrat-o la frigider vreo două zile, până când am avut o fereastră liberă.

Ce se observă în poze? Că bezeaua mea nu a crescut prea mult. Nici n-ar fi avut putere pentru că probabil zeama nu a fost destul de groasă, deși este posibil ca fiind obișnuită cu cea de ouă, să o fi bătut prea puțin. Drept pentru care, voi urmați sfatul Inei și puneți pe foc lichidul, să se evapore nițel și, astfel, să fie mai vâscos decât înainte. Asta dacă vreți o bezea bine crescută și tare. Dacă nu vă interesează acest aspect, urmați pașii de mai jos (cu mențiunea că la mai puțin lichid trebuie și mai puțin zahăr).

Citeşte mai departe »

Mango lassi

Lassi este o băutură pe bază de iaurt, tradițională în India. Până azi (când am făcut a treia oară mango lassi în casă) când m-am documentat nițel, nu știam că există și lassi cu mentă, sau lassi cu sare, cu chimion, cu șofran, cu apă de trandafiri și alte tipuri. Ba chiar există și un lassi cu efect halocinogen care conține canabis, numit el Bhang lassi.

De când a început Erik să mănânce mango (și îi place la nebunie) am început să mâncăm și noi mai des. Și dacă nu îl mâncăm sub formă de fruct, îl facem rapid cu iaurt sau îl transformăm în sorbet.

Puteam să trec cu vederea această rețetă pentru că este simpluță și mai toți știu s-o pregătească. Dar voiam doar să atrag atenția asupra condimentului care îl face atât de bun. Mai ales că până acum două dăți habar n-aveam că se pune. Este vorba de cardamon verde.

Mbun, iată lista de ingrediente necesară pentru un mango lassi delicios.

Citeşte mai departe »

Jeleu de liliac- prima parte

Până nu demult, deși cred că în copilărie am gustat la un moment dat, (bunica avea un liliac în curte, era feblețea mea), nu știam ce gust au florile de liliac. Îmi amintesc de garoafe, de zambile, de lalele și de salcâm. Din astea am tot gustat (mai ales zambile, alea roz sunt cele mai gustoase, apropos).

Zilele acestea am încercat și am constatat că sunt amărui. Amărui cu aromă de florală. Știam de pe site-ul Lindei Lomelino că se poate aromatiza zahăr cu florile de liliac. Apoi am mai studiat câteva site-uri și am găsit inclusiv cum se face apa de liliac, jeleul de liliac și altele.

M-am oprit la cel din urmă și cum toți scriau despre pectină cumpărată, m-am gândit că ar fi drăguț să o extrag eu din ceva fructe. Așa că am lucrat pe parcursul a două zile până am obținut ce doream. Acum, despre gust: are nuanțe de citrice, mere și pere, o vagă nuanță florală și un gust amărui spre final. Îmi place cum a ieșit dar neștiing ce gust ar trebui să aibă, mă întreb dacă așa trebuie să fie, de fapt. Cu gândul acesta în minte am lucrat o a două variantă de jeleu (cu mai puțin zahăr și cu agar-agar).

Culoarea: nu are nici o treabă cu frumosul violet pal pe care îl au florile de liliac. Iese cumva verzuie, poate galben-aurie. Eu am pus o mură în lichidul în care am fiert merele și perele și în final am ajuns la un portocaliu-ambră.

Citeşte mai departe »

Salata de ouă de după Paște

Din copilărie știu că după sărbătoarea Paștelui urmează rețetele în care trebuie să folosim surplusul de ouă. Bunica roșea peste 100 bucăți pe care le împărțea în familie. Mama a înroșit și ea vreo 40 și cum copiii s-au bătut și ciocnit la greu fără să poată mânca tot ce au învins, am luat acasă vreo 6-7 bucăți cu gândul să fac munavoi și salată de ouă.

Fiecare cu ale lui așa că: în loc de suc de lămâie puteți pune oțet de mere/vin, oțet balsamic.

Citeşte mai departe »

Înghețată cu levănțică și salep

Din ciclul “ai grijă câtă levănțică pui în desert ca să nu faci săpun”, aproape că am comis-o. Noroc că m-a domolit Juha că alfel făceam parfumerie în casă și o înghețată imposibil de mâncat.

Rețeta de azi este o amestecătură de flori. Și salep. Mi-aș fi dorit să mai găsesc toporași (grădinile au fost pline!) și să îi folosesc în loc de lavandă. Dar n-a mai fost să fie. Plus că în cartier e plin de pisici (majoritatea în călduri) și cred că sfârșeam cu o înghețată care să miroasă a… pipi.

Dar salvarea a venit de la un cadou primit de la Andie. Adică de la un borcan de zahăr cu levănțică din Provence. Zic salvare pentru că tot încerc să folosesc florile în mâncare, și până acum am avut cu succes ingrediente precum flori de soc, salcâm, trandafir, bujor de grădină, iasomie, levănțică, caprifoi.

Aud că florile de liliac ar fi extraordinare, cele de cireș japonez delicate iar cele de magnolie foarte aromate.

Revenind, nu am găsit toporași/violete, am apelat la levănțică. Și în timp ce pregăteam baza pentru înghețată mi-am dat seama că la un moment dat am găsit salep într-o cafenea turcească din București, și că îl luasem ca să-mi fac băutura aromată sau înghețată. Așa că a intrat și el pe lista ingredientelor. Salep-ul este parte componentă a înghețatei turcești, dondurma. Aceea pe care o tot vedem în clipuri pe youtube care se întiiiiiinde și se întiiiiinde. 🙂

Citeşte mai departe »

Amintiri din Finlanda. Ciuperci cu sos de smântână.

Bună, mă numesc Cătălina și sunt dependentă de ciuperci. Stai, că asta nu a sunat chiar OK. Sunt dependentă de ciuperci comestibile. Și îmi place foarte mult să le și culeg cu mâna mea. Și-apoi să le gătesc, să le usuc, să le fotografiez sau să le admir pur și simplu.

Acum două toamne eram la Vammala într-o vacață mai de lungă durată. Și era în plin sezon de gălbiori și gălbiori de toamnă-iarnă (niște ciuperci maronii, mărunte, crocante, delicioase și ușor de uscat). Nu plouase prea mult în ultimele săptămâni și pădurea nu avea decât 2-3 locșoare mai umede și pline. Dar la un moment dat, a plouat două zile mai sănătos. Prilej minunat să ne luăm cizmele de cauciuc și să căutăm comori. Și am găsit în prima zi de după ploaie o găletușă de 5 litri plină. Am găsit gălbiori, gălbiori de iarnă și ceva hribi întârziați (dar delicioși, dragii de ei).

Juha s-a ocupat de gătit: a făcut focul în sobă, a ales o rețetă din cartea lui de căpătâi și s-a apucat de treabă după ce am curățat eu tot. Curățatul ciupercilor e chiar o treabă relaxantă (dacă n-ai vreo 10 kile).

Citeşte mai departe »

Sorbet de piersici cu miso

O să ziceți că nu a venit încă vara dar eu voi scrie totuși acest text pentru că mai e doar puțin până începe sezonul oficial al înghețatelor.
Noi, ăștia din familia asta mixtă suntem fani înghețată și sorbet și granita. N-avem ce face. Sunt zile în care nu putem trece pe lângă congelatoarele din magazine fără să agățăm măcar o cutie. Și sunt zile în care ne vine inspirația și ne facem singuri.

Vara trecută am cumpărat un kilogram de piersici cu gândul să fac o tartă, o chestie banală dar incredibil de gustoasă. Însă mi s-a părut prea cald pentru a găti ceva la cuptor așa că am preferat să folosesc mașina de înghețată.

În același timp, eram chitită să mai folosesc pastă miso în deserturi după prima experiență avută în acest sens (care a și fost un succes).

Citeşte mai departe »