Arhiva categoriei ‘Reţete cu carne’

Supă de piatră (aprooooooape) portugheză

Aproape portugheză pentru că am găsit o rețetă pe Epicurious în care nu erau toate ingredientele necesare acestei supe. Lipseau 2 importante și anume: urechi și picior de porc, sângerete portughez (chouriço sau morcela). Dar chiar și așa, supa a ieșit bună, bogată și a mers de minune cu ardei iute și smântână.

Ce-ar mai fi de zis? Am căutat supa aceasta după ce am văzut un post pe contul de Instagram al lui Adi Hădean și mi-am adus aminte de-o poveste pe care am citit-o când eram mai mică.

În afară de gustul bun, de iuțeala ardeiului și de moliciunea smântânii, mi-am adus aminte de mesele acelea cu prietenii și familia, cu care mănânci din aceeași oală, mai furi o bucată de pâine (bunica o lua pe a mea, zicea că eu tai mai repede decât ea), mai dai o bucată de pâine cuiva, dai sarea mai departe, solnița de piper și cea de ardei iute uscat.

Că despre asta e vorba în poveste: despre împărțit cu alții într-un fel sau altul.

Așadar, iată o rețetă adaptată și la ingredientele găsite aici, în Finlanda (data viitoare fac cum trebuie și folosesc sângerete finlandez).

Citeşte mai departe »

Aladobi sau carne de porc în aspic- rețetă finlandeză

Nu mai țin minte când am asistat prima dată la o tăiere de porc dar eram destul de mică, poate 10 ani?
Știu că de atunci, an de an mi-am ajutat bunica să facă tobă, cârnați, caltaboși, piftie, sarmale, clisă. Bunica își făcuse la un moment dat și o afumătoare dintr-un butoi mare din metal și afuma acolo atât pentru noi cât și vecini diverse cărnățării.

Îmi mai aduc aminte că avea niște ligheane mari, unul pentru frământat cozonaci, altul pentru frământat amestecul de cârnați și mă uitam la ea fascinată cum punea usturoaie, miroase (amestec de condimente) și cum îmi dădea carne să o toc la mașina adusă din Rusia (dintr-o delegație).

De când nu mai este bunica, mama mă roagă an de an să îi fac tobă (pentru că eu am mai multă răbdare, îmi zice ea) și-mi trimite carne și organe să le prelucrez. Anul trecut mi le-a adus târziu și am bătut Bucureștiul în lung și-n lat să caut stomac, până când m-a trimis Ana la Obor și-am găsit stive și la niște prețuri derizorii.

Citeşte mai departe »

Ciorbă de cartofi cu afumătură

E friguț. Pe aici chiar ninge abundent de câteva ore. Aș vrea să vă zic că acesta ar fi motivul pentru care am făcut ciorba aceasta dar nu. Motivul e că mi-au ieșit niște castraveți murați buni de tot iar zeama se cerea ori băută ori băgată într-o ciorbă.

Cum pe Facebook mi s-a cerut o rețetă de genul, mi-am învins lenea și am notat tot ce-am băgat în oală, am făcut poze în timp ce găteam și iată.

Știu, știu, rețeta asta cere oțet. Însă eu pun oțet doar în ciorba de burtă. În asta de cartofi pun ori aguridă (numai că acum nu am), ori moare (zeamă de varză murată)- n-am nici din asta așa că am pus zeamă de castraveți murați.

Nu am pus câtă aș fi vrut eu pentru că nu pot hali toată oala singură așa că am adaptat-o și pentru copil și soț. Iar copilul a mâncat cu o poftă de nedescris. :))

Bun, ce e special la ciorba asta, ce are ea și n-au altele? Trei feluri de carne afumată în primul rând. Am găsit (spre bucuria mea) oase afumate la Kauppahalli, apoi niște chorizo la un supermarket și niște bacon nemțesc, uscat de afumat și m-a luat cu frisoane când l-am văzut. A fost aproape la fel de spectaculos ca șoncul mâncat la Laura Laurențiu :))

Oasele acelea le-am găsit la un nene măcelar care își vinde și recomandă marfa cu mare plăcere de fiecare dată. Cât despre baconul acela bun de tot, avem noroc că în piața de Crăciun din centrul orașului este și un stand cu mezeluri nemțești. Știu că chorizo nu sună fantastic în ciorba asta românească minunată dar e singurul fel de cârnat din orașul ăsta care seamănă cu ce avem noi. Restul de cârnați, cu excepția sângeretului (mustamakkara) sunt de fapt wursts și crenvurști.

Citeşte mai departe »

Tartă cu ciuperci, carne de vită și multă ceapă

Adică treaba asta delicioasă nu e chiar pentru oricine. E o tartă bogată, făcută din ingrediente cu multe calorii, să țină de cald în iarna ce tocmai a început pe-aici.
Azi (30 octombrie) am avut cea mai ciudată vreme: dimineață a nins cu viscolire, apoi a ieși soarele. După care, am primit o ploaie rapidă, iar soare, furtună de zăpadă. În final, ziua s-a încheiat cu cer aproape senin, adică la noapte vom avea ger.

Azi dimineață după ce m-am trezit să văd de ce se bat pisicile (la ora 6:00), am decis că nu mai are sens să mă întorc în pat așa că i-am încălzit lui Erik niște lapte, l-am schimbat și l-am culcat la loc.

În chiuveta de la bucătărie mă așteptau câteva kilograme de gălbiori de iarnă (numiți ei și picior galben sau trompeta căprioarei sau gălbiori iernatici) pe care i-am cules ieri de sub zăpada din pădurea de la Vammala (era plin dar s-a întunecat repejor afară așa că nu am cules mai mulți). M-am apucat să îi curăț, gândindu-mă cam ce aș putea face cu ei: supă, plăcintă, usuc o parte etc.

Zis și făcut. Aproape de ora prânzului, m-am apucat de treabă.

Citeşte mai departe »

Joia la finlandezi: supa de mazăre (hernekeitto) și clătita uriașă (pannukakku)

Sau cum să mănânci ca un nesătul farfurie după farfurie de supă de mazăre cu ciolan afumat. Afumat în saună, chiar.

Saunele finlandeze nu se încălzesc neapărat cu aburi, ele se încălzesc și cu fum. Chiar am făcut saună în așa ceva la un moment dat și aveam impresia că miros ca un somon afumat la final. Noroc că m-am frecat după cu zăpadă și mi-am revenit. Oricum, la momentul respectiv, experiența completă a fost saună- baie la copcă- alergat prin zăpadă. Binențeles că am sărit peste partea cu copca. Îmi îngheța sufletul numai când vedeam oamenii intrând în gaura tăiată în gheață și bălăcindu-se de parcă era cea mai bună și caldă apă. Pentru începătorii ca mine exista un bazin cu apă încălzită.

Revenind la joia finlandezilor (și a suedezilor): în mai toate cantinele și restaurantele se servește supă de mazăre cu ciolan afumat și clătită uriașă (aceasta este nivelul următor al clătitelor, veți vedea mai jos în rețetă).

Spre deosebire de supa tradițională care se face din mazăre galbenă/verde uscată, fiartă împreună cu ceva legume (morcovi, ceapă), pentru 2-3 ore până nu mai rămâne bob întreg, Juha a ales să pregătească această supă din mazăre verde (care e încă în piețe la acest moment- și ca să fac încă o paranteză: pe aici mazărea verde se mănâncă și crudă pe post de semințe de floarea soarelui sau arahide prăjite sau mai știu eu ce gustare de pe la noi). Oamenii își iau mazăre și de obicei nu ajung cu ea acasă pentru că se opresc la taclale și desfac păstăi și ronțăie boabele pe drum).

Se pare că supa de mazăre a intrat în meniul nordicilor odată cu sosirea creștinătății. Catolicii mâncau supa de mazăre joia ca să aibă puteri să poată posti vinerea. Și a și rămas aici pentru că iernile-s lungi și reci și o supă fierbinte și delicioasă de mazăre e numai bună pentru încălzit inima și burta.

Citeşte mai departe »

Cum se face pasta de mititei în Finlanda

Sau oriunde în lumea aceasta mare, unde sunt oameni doritori să mănânce mititei.

Am vrut să numesc această rețetă după cântecul acela cu englezul în new York. Adică să-i zic: Sunt un Mititel în Tampere. M-am răzgândit 😀

Cam de trei săptămâni (deja!), ne-am mutat în Finlanda. Și tot de atunci renovăm, gătim, muncim, ne plimbăm prin parc și pozăm flori și rațe (eu mai ales). Încerc să pregătesc următoarea parte din articolul dedicat florilor comestibile și vreau să și fotografiez ceea ce găsesc. Să știe tot omul cum arată o floare de morcov sau de limba mielului.

Am ajuns aici la două săptămâni după Juha și la 10 zile după pisici. Pentru că ele au călătorit separat, și la treaba aceasta ne-au ajutat fetele de la IMG- The Pet Shipping Specialist, Anelise și Raluca și dragii noștri veterinari Valeriu, Marian și Magda de la Acum Vet.
Acum, să vă povestesc care este treaba cu această rețetă. Este de fapt o combinație dintre două rețete: de la una am împrumutat modul de lucru, de la alta ingredientele și anumiți timp de lucru.

Nu am mașină de tocat așa că am luat carne direct tocată. Nu am luat-o din supermarket ci din piața centrală (Kauppahalli), un fel de mic Obor de-al nostru dar cu mult mai puține chestii.
Înainte de a mă lăuda cu cât de gustoși au fost acești mici vreau să scriu și că:

Citeşte mai departe »

Du-te să-mi faci un sandwich. Te rog!

Într-o seară când lucram niște fotografii iar Juha se relaxa cu niște Dark Souls II, îl aud deodată: “– Du-te să-mi faci un sandwich.” Probabil că a zărit o urmă de crimă în privirea mea, pentru că a întrebat cu zâmbetul pe buze: “Te rog?”

“- Numai dacă îmi aduci o bere din frigider.” I-am răspuns.
“- Imediat!”

Așa că din gluma aceasta, pentru că față de explicațiile din linkul de mai sus, treaba asta chiar e o glumă, s-au născut tot felul de sandwichuri în timp. Câteodată le-am făcut eu, câteodată el. Dacă sunteți fani sandwichuri, există un site scris de o tipă care a publicat timp de un an câte o rețetă pe zi, pentru că prietenul său îi promisese că o ia de nevastă. Probabil tot în glumă. Omul s-o fi plictisit să mănânce pâine zilnic așa că cererea a apărut după 257 zile.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. Ci despre o plantă pe care tocmai am cunoscut-o și care poate înlocui aproape cu brio wasabi-ul proaspăt. Se numește muștar Gigant Roșu și mi-a fost adus la degustare de către Gabriel Corbu de la Ecoshopping.ro ECOKULT. În sacoșa mare adusă de el mai erau câteva feluri de kale, mangold, spanac, salate, rucola. Proaspete, minunate, am mâncat zilele astea cât am putut 🙂 Două dintre verdețurile acestea au intrat și în această rețetă de sandwich.

Citeşte mai departe »

Friptură de vită cu mirodenii din Northrend și salată de microplante

Aceasta este o rețetă adaptată după cea numită Tender Shoveltusk Steak. Cea mai mare problemă a acesteia a fost să găsesc respectiva bucată de carne, dar cum nu prea există animalul lopată cu colți de fildeș pe la noi, am zis că merge și vita.

Cu mirodeniile a fost ușor, am urmat întocmai indicațiile din cartea de bucate a jocului, adică World of Warcraft, the Official CookBook sosită de curând de la Books Express, mai ales că aveam de toate prin cutiile din bucătărie.

Iar în loc de salată am folosit minunatele și aromatele microplante (vlăstari) de la Microgreens România. De câte ori comand de la oamenii ăștia nu reușesc să folosesc plăntuțele până nu le fotografiez o grămadă înainte. Nu mă pot abține, mi se par tare frumoase.

Citeşte mai departe »

Rillettes de rață

Așteptam de mult un moment propice să fac această rețetă. Nu este complicată, dar ca de obicei ia ceva timp până este gata. Miercurea asta am primit de la Legume de țară o rață întreagă de aproape 2,5 kg. De obicei, când primesc păsări întregi le tranșez și fac pachete pe care le bag la congelator: piept, pulpe, spate + aripi, gât + organe (pipotă, inimă), ficat. În curând o să strâng destul ficat încât să fac această terină. Bine, nu la sous vide pentru că încă nu mi-am luat, ci la cuptor. Ce sens are acea împachetare, cel puțin pentru mine: pieptul de pui se fierbe cu niscai legume, se mărunțește și se dă la bebeluș. Pieptul de rață/bibilică se face la tigaie. Pulpele de pui se fac la cuptor, cele de rață se fac confit sau pulled duck. Spinările, aripile și gâturile sunt excelente pentru supe de bază.

Așa, ce-am făcut cu rața de data aceasta: am lăsat-o întreagă, la cuptor, cu untură și multe mirodenii pentru 6 ore, la 120 grade C. Mai precis, am “confiat-o” întreagă ca apoi s-o transform în rillettes.

Rillettes de rață se fac de obicei din pulpe, dar am găsit această metodă pe blogul lui chef John și mi s-a părut fantastică. Cum cocota pe care o am este destul de mare cât să încapă o rață întreagă în ea, am aplicat metoda lui fără regrete.

Ce am făcut diferit a fost să schimb unele mirodenii pentru că Juha nu prea e înebunit după ghimbir, de exemplu, iar eu nu voiam portocală în ecuație.

Citeşte mai departe »

Tocană spaniolă din coadă de vită (Rabo de toro)

Acesta este un fel de mâncare simplu de făcut. E drept că durează câteva ore până este gata, dar așteptarea merită cu vârf și îndesat.

Coada de vită nu se găsește chiar peste tot, eu am avut noroc cumva. Căutam pulpe de rață la Carrefour și am dat peste pachetele cu cozi de vită. Arătau perfect. Sau așa cred eu că arată perfecțiunea (oase curate, cartilagii albe, carne roșie).

Tocana spaniolă cere vin și brandy doar că eu am avut Bourbon (asta e, defilăm cu ce avem- și ăla primit de la prieteni). Cere și morcovi dar cum eu îi gătisem pe toți pentru Erik, am folosit napi porcești (culeși de mama după ce s-a dus înghețul).

Citeşte mai departe »