Binenţeles că fac şi greşeli când gătesc, ce întrebare e asta? Sunt om sau robot? Partea bună este că uneori sunt reparabile. Partea şi mai bună este că înveţi din ele şi data viitoare nu le mai faci (…sau?) 
Ca să ştiţi din start, reţeta de azi nu va cuprinde anumite imagini pentru că ele nu au fost făcute (pare fără sens propoziţia dar o să vedeţi că nu-i chiar aşa). Nu-s făcute pentru că la momentul respectiv, în mijlocul pregătirilor nu mi-a trecut prin cap că anumite chestii din biochimia elementelor cu care lucrez nu se pupă, iar rezultatele pot fi cam urâţele.
Voi scrie în introducere despre ce este vorba iar reţeta o voi scrie aşa cum ar fi trebuit să se desfăşoare de la bun început.
De ceva vreme, pregătesc majoritatea cremelor folosindu-mă de brânză mascarpone şi fructe (+ zahăr). La fel am procedat şi de data aceasta dar lucrurile n-au mers tocmai ca pe roate.
Aşadar, cu ocazia pregătirii acestor prăjiturele am aflat că fructul de kiwi conţine o enzimă numită actinidină care în contact cu diferite produse lactate începe să dizolve proteinele acestora (partea bună a acestei enzime este că sucul de kiwi proaspăt se poate folosi cu succes ca şi cel de ananas la marinate pentru că frăgezeşte foarte bine carnea). Partea rea în povestea prăjiturilor mele este că după 1 oră crema de mascarpone şi kiwi a devenit cam amară. La proba cu deştul (imediat după amestec) a fost delicioasă. Mai încolo… dacă treceai peste gustul amar era ok.
