Arhiva categoriei ‘Poveşti’

Cătălina
Fonds
Poveşti
Stock
Supe de bază

11 Februarie 2017
2 Comentarii

Ingredientele care ne fac viața mai bună: resturile

Da, ați citit bine oameni buni și dragi.

Există niște ingrediente pe lumea aceasta cărora uneori nu le dăm atenția cuvenită. Și cum în viața aceasta tot experimentăm și experimentăm, m-am gândit să scriu despre ele (sau cele trecute prin viața mea).

Sunt sigură că pe unele le știți și folosiți deja. Dar le voi scrie totuși pentru că am aflat cu uimire zilele astea că unii dintre noi nu știu ce să facă cu anumite chestii 🙂

Așadar, azi nu avem o rețetă, azi avem niște… hm, recomandări.

Citeşte mai departe »

Cătălina
Poveşti
16 Decembrie 2015
9 Comentarii

Cum să [te pregătești pentru fotografierea unei rețete pentru blogul tău culinar]

baked alaska cu inghetata de cimbru (106 of 116)-Exposure2Treaba este mai “tristă” la început de drum. Ești mai stângaci, crezi că nu ai cu ce și uneori o mai dai în bară complicându-te inutil. De ce spun asta? Pentru că observ că unii autori de bloguri culinare care au imagini frumoase, care cresc și mai mult valoarea poveștii și rețetei, au ceva mai puțină încredere în puterile lor.

E destul de simplu de căzut în capcana “eu nu pot face poze frumoase (de obicei adăugăm aici un “ca X”)”. Părerea mea e că nici nu trebuie să faci poze ca X. Ci trebuie să le faci ca tine, să te motivezi să le impui stilul tău și să mergi pe un drum care va deveni din ce în ce mai ușor, acumulând experiență.

Până vei ajunge la acel stil al tău, vei trece prin multe, diverse, împrumutate de la diverși colegi de breaslă cu sau fără bună știință.

Când intri în treaba aceasta cu bloggingul culinar trebuie să realizezi că vei intra într-un joc din care vei învăța multe, vei cunoaște oameni noi, vei înțelege din ce în ce mai bine mâncarea și, dacă înveți constant, și cum s-o faci. Vei cheltui bani, timp și tot felul de alte resurse. Inclusiv pe tine.

Citeşte mai departe »

Românul s-a născut petrecăreț [post cu premii de la Costa d’Oro]

Costa foto-23micRomânul s-a născut petrecăreț. Ceea ce nu-i un lucru tocmai rău. Pentru că de obicei petrecerile se lasă mai mereu cu reîntâlnit oameni dragi, revăzut familie, revăzut prieteni vechi, cunoscut oameni noi. Nu ne băgăm în pretrecerile care se termină prost. Nu-i treaba noastră.

Și dacă nu-i petrecere, să fie măcar o adunare, dar să fie cu mâncare bună.

Cum procedăm noi în astfel de situații?

Citeşte mai departe »

Cătălina
Poveşti
Românească

1 Aprilie 2015
2 Comentarii

Hadar Chalet- “what happens at the cabin, stays at the cabin”

Hadar Chalet mici-110Știți cum e să vrei să faci ceva repede, să gândești un plan, să ți-l scrii și apoi când să-l pui în aplicare să te lovească o viroză atât de tare încât să rămâi secerat la pat aproape o săptămână? (Mai târziu, din viroză am dat în sinuzită și-am mai stat câteva zile izolată la căldură, fără vreun chef să fac ceva).

Cam așa am pățit eu când m-am întors din excursia de la Hadar Chalet. Că de altfel eram chitită ca în ciuda oboselii, să mă apuc să scriu fix atunci, după ce am intrat în casă. :))
Așadar, să vă povestec din amintiri, că-s încă vii.

În vinerea cu pricina, Juha m-a cules pe mine de la birou (“-Ce să mai pun în bagaje în afară de ce ai pus pe pat? -Păi nu știu, ia și aia, și poate și ailaltă, ah, da! și aia, neapărat aia.
-Hey, las-o mai ușor pentru că eu trebuie să le car până la birou, știi? -Ah, da.”), apoi noi am cules-o pe Ana de la metrou (“ăăă, hai să ne vedem jos în stație, cine ajunge primul să stea pe scaun”). Ajunși primii am constatat că-n stație nu sunt scaune. Așa că am luat-o la picior pe-acolo să le căutăm. Dacă Ana ne aștepta deja pe undeva? Nope… a sosit și ea la un moment dat (la timp) și-am plecat să-l întâlnim pe Radu.

În sfârșit, în formație completă, am demarat către Siriu. Nu prea îmi mai aduc aminte drumul. Știu doar că la un moment dat mă luase bine amețeala de la ceva serpentine. Am ajuns la chalet cam anesteziată, așa că țuica dată de gazde imediat ce ne-am dat jos din mașină și am abandonat bagajele băieților de acolo, m-a scuturat oleacă și m-a pus pe picioare.

Citeşte mai departe »

La Prăjiturela- o rază de soare

Miha Prajiturela-60Azi dimineață mi s-a făcut dor de portretele făcute câtorva dintre bloggerii culinari români. Probabil, la un moment dat, voi reîncepe din nou lucrul la acest proiect.

Acum vreun an și, două dintre HDD-urile mele au cedat. Fotografiile cuprinse în directorul de bloggeri culinari s-au pierdut temporar. De curând am reușit să recuperez majoritatea datelor așa că azi am hotărât să mai postez din ele.

Știu că nu era rândul ei, dar cumva am simțit că pe ea trebuie s-o postez. Blogul ei se numește La Prăjiturela.

Am cunoscut-o pe Miha acum (aproape) doi ani și prilejul a fost chiar acest proiect. Întrebam pe atunci cine ar dori să participe și a apărut și ea în peisaj. Personal, îmi pare bine că a avut curajul s-o facă pentru că așa am avut și eu bucuria de a o cunoaște.

Dacă ar fi să folosesc un cuvânt sau o expresie care s-o definească ar fi “Rază de soare”. Și nu din cauza pletelor ei cârlionțate și blonde ca grânele ci din cauza zâmbetului ei cald care te încarcă cu energie.

Citeşte mai departe »

Cătălina
Poveşti
16 Februarie 2015
Nici un comentariu

Dragă Dana de la Simbio

Simbio_mici-44Începusem postul acesta cu niște cuvinte aproape nepersonale, legându-mă de niște critice aduse noului Simbio acum ceva vreme. Scriind, mi-am dat seama că nu mă pot detașa. Nu am cum. Am iubit acest locșor înainte, îl iubesc și acum, că a mai crescut. Apoi ți-am scris o misivă. Iat-o:

“Dragă Simbio,

Eu nu cred că te-ai schimbat. Nu cred că ți-ai luat nasul la purtare și nu cred că din cauza design-ului nu te mai concentrezi asupra mâncării.

Cred însă cu drag și fără regret în oamenii tăi, în dragostea lor pentru ceea ce fac. Cred în cei care sunt la tine de ani de zile și cred în cei noi care au atâtea de învățat și “îndurat” până se vor fi obișnuit cu locul cel mare si frumos, valul de clienți și uneltele cele noi.

Citeşte mai departe »

Ziua în care am trișat (Cheat day)

legateau-9micCând ești în mijlocul unei perioade în care mănânci zi de zi cât mai sănătos, faci sport și eviți cât poți deserturile, ai voie la o zi în care poți trișa. Pe mapamond i se spune “the cheat day/ ziua de trișat”.

NU e o zi în care te îndopi, pentru că stomacul tău e obișnuit cu alte chestii (nu mai acceptă zahăr foarte mult). E o zi în care, însă, poți gusta tot felul de bunătăți fără să te simți vinovat, fără să fugi la sală ca să “repari greșeala” (mai ales că “you can’t workout a bad diet”/ degeaba faci sport dacă ai o dietă proastă).

Bun, de vreo 2-4 săptămâni sunt de capul meu. Adică, fără meniurile Anei. Asta nu înseamnă că mă îndop în neștire sau cu chestii care mi-ar putea dăuna.

Sunt ca un pui care a învățat încet-încet să zboare și a plecat din cuibul matern 🙂

Citeşte mai departe »

Ciolan de porc la cuptor (Schweinshaxe)- rețetă germană

ciolan cu bere-67Nici nu intrasem bine în programul de foodcoaching și eu deja pofteam la păcate. Sunt doar un om până la urmă 😀

Așa că prin săptămâna a treia, când m-a întrebat Ana ce-mi dorește inimioara eu am scris cu litere de foc: ciolan de la Siegfried și un ecler de la French Revolution.

Toate bune și frumoase până la mijlocul săptămânii, când am avut primul prânz cu ciolan. Nuș cum să vă zic. E de vis: interior suculent și aromat, șoric crocant, expandat, un strat ușor lipicios de grăsime sub el (din ăla de rămâne pe degete și-ți dă motiv să te comporți urât la masă (să te lingi pe degete, că oricum șervețelele rămân atașate)). Cum un astfel de exemplar pleacă de pe la 750 g și ajunge pe la 1,5 kg (os inclus), am avut de ros la el vreo 3 zile. Și s-a întâmplat nenorocirea: m-am umflat, am strâns aproape toată apa băută în acele zile. Mai scăpam de ea pe la antrenamente și cu Urinal. Pentru că măria lui ciolanul are pe el un strat considerabil de sare care te face să bei bere fără număr (berea de la Siegfried e sehr lecker, apropos). Eu am oricum probleme cu acumularea de apă, sunt ca un Fremen care depozitează, doar că în propriul corp. Și ce înseamnă apă care nu se duce pentru un om care încearcă să slăbească? Kilograme în plus.

Ana m-a avertizat: “te cântărești o dată pe săptămână, trust me. Lunea. Dimineața. Pe stomacul gol, fără haine, etc. Și atunci vezi cum ai progresat”. Iar eu am făcut întocmai. NOT: în fiecare dimineața, hop pe cântar. Azi bine, poimâine și mai bine, joi șoc și groază- 1 kil jumate apărute de neunde. De fapt, eu le vedeam clar: erau în picioarele mele umflate, în mâinile cu degete ca niște cârnăciori apetisanți.

Citeşte mai departe »

Cătălina
Concurs
Poveşti

23 Octombrie 2014
17 Comentarii

Coș Gourmet de la Treats.ro- concurs, frate!

10723585_10204487588525368_822788107_nRâdem, glumim, dar mai e nițel și vin sărbătorile. Și de obicei ale companiilor vin mai devreme decât ale noastre iar coșurile de Crăciun sunt printre cele mai dăruite lucruri.

Așa că prietenii mei Ruxanda și Dan, pe care îi știu de ani de zile, s-au gândit să ofere cadou un coș gourmet de la Treats.ro.

În primă instanță, ei mi-au creat un coș în care au pus o sticlă de vin rose (l’amour!), o cutie cu ciocolată caldă de la Whittard (cu ardei iute), o turtă dulce frumoasă și gustoasă, un pachet de biscuiți sablés și o cană de sezon.

Deși ei mi l-au dăruit mie inițial, m-am gândit că ar fi frumos dacă l-aș face cadou cuiva. Nu am ales o persoană anume dar o voi face după aproximativ trei săptămâni de la postarea acestui articol (adică pe 13 noiembrie).

Citeşte mai departe »

BootCamp Romania, Ultimate Workout

10641073_10203817621133448_1655475442971693222_nUltimul meu articol despre cum se îmbină foodcoaching-ul și exercițiile fizice (cu antrenor sau nu) a fost primit cu mai multă căldură decât m-aș fi așteptat.

Prietenii m-au felicitat, antrenorul la fel, până și mama mi-a spus că arăt mai bine și se vede că mă și simt mai bine.

Ca să nu mai zic că mama răspunde în locul meu când mă întreabă tata dacă vreau plăcintă sau pâine sau ceva la care am renunțat din varii motive (am observat că lipsa pâinii din alimentație, mai ales a celei din făina albă, a concis cu lipsa balonării și că de câte ori aveam în meniu, cea din urmă revenea).

În seara în care mă bucuram încă de prezența oamenilor la masa dată împreună cu frumoasa echipa de la Cooku Bau pentru cauza celor de la Asociatia Shakespeare- Engleza pentru viata, am primit un telefon de la Vlad.

Pe Vlad îl știu de câțiva ani, mai precis cam de când ai mei au decis să dea Bucureștiul pe Domnești.

Citeşte mai departe »