Arhiva categoriei ‘Paste’

Gnocchi din cartofi și dovleac (Hokkaido), cu sos de hribi

Zilele trecute, după ce am făcut supa de dovleac, mi-am dat seama că n-am mai gătit de multă vreme după vreo carte din bibliotecă. Așa că am luat la rând vreo 6 dintre ele să găsesc ceva interesant de făcut.

După ce am trecut de Raymond Blanc, de David Lebovitz și de Beatrice Peltre, m-am oprit la două dintre cărțile lui James Oliver. Una nu avea nimic cu dovleac, cealaltă m-a blocat la rețeta de gnocchi.

A fost prima dată când am făcut gnocchi așa că trebuie să vă atrag atenția că:

1. Făcând aproape totul manual, am muncit câteva ore ca să dau gata 1 kilogram de compoziție (adică rulat, tăiat, format și lăsat amprentă cu furculița pe fiecare gnocchi).
2. Gnocchi se fac din cartofi (un soi făinos), griș, pesmet, ricotta, făină etc. Dacă folosiți cartofi, e nevoie de un soi cu pulpă cremoasă, (când e gătit, evident) zice James Oliver (de fapt prietenul său, un chef italian- Gennaro Contaldo).
3. Prea multă frământare va cere făină mai multă ceea ce va acoperi în final gustul de cartofi/dovleac.
4. Dacă nu aveți câteva ore la dispoziție și nici ajutor, faceți doar jumătate din cantitate. Eu am făcut un kilogram pentru că așteptam musafiri care nu au mai ajuns, așa că după ce am mâncat două porții, restul a fost fiert, răcit și pus la congelator.
5. Dacă folosiți dovleac, cel mai bine e să alegeți un tip cu pulpă cu mai puțină apă (după coacere)- cred că plăcintarul e perfect.
6. Amprenta făcută cu furculița ajută gnocchi să se impregneze mai bine cu sos. Dacă intenționați să îi faceți cu sos simplu de unt si salvie, puteți să săriți peste partea aceasta.
7. Din imaginile pas cu pas lipsesc cele în care fac sosul. Aveam mâinile pline de aluat și făină și mi-a fost milă de aparat. Plus că a trebuit să scot două porții mai repede că i se făcuse foame lui Juha de la atâta așteptat :))

Citeşte mai departe »

Ravioli cu gălbiori și sos cu brânză albastră

De vreo 2 luni e plin sezon de gălbiori pe-aci. Și de hribi, dacă ai noroc să găsești. Și Rusulla dacă ai ochi de ciupercar să știi să le recunoști pe cele bune.
Ca un om safe ce este, Juha preferă să culeagă doar ciupercile care îi plac și pe care le știe foarte bine: gălbiori, hribi și trompeta căprioarei (apar în vreo lună jumate-două). Ghebe nu prea sunt pe aici, prin zona Sastamalla, deci nu am găsit.

Săptămâna trecută ne-am întors acasă cu o găleată de 10 litri plină de gălbiori și tot gândindu-mă ce să fac cu ei mi l-am imaginat pe Bubba din Forest Gump înșirând 1 milion de rețete cu creveți. Cam așa înșiram eu rețete cu ciuperci. În final am uscat o parte din ei înșirați pe ață în boxa de la subsol, am pregătit sandwichuri, ravioli, alt fel de paste, fricassée, chiftele. Urmează să murez o parte și să mai usuc din ei.

Azi public rețeta de ravioli pentru că e simplă. Doar că aveți nevoie de ceva răbdare și timp pentru a face aluatul de paste. Se poate face și manual, fără mașină. Eu am noroc cu o Titania pe care am pus-o pentru prima dată la treabă. Mi-a luat nițel să mă prind ce e cu ea dar apoi a mers ca unsă. Am învățat și o șmecherie de la Andie și o puteți vedea în acest video (foaia se unește la un moment dat și se trece prin mașină mai ușor).

Citeşte mai departe »

Tomate uscate la soare. Ricotta. Leurdă. Electrolux. Inspiration Food Marathon.

Recunosc că povestea mea cu pastele a început cât se poate de românesc. Pentru mine nu exista desert mai bun decât nişte tăieţei făcuţi cu lapte şi scorţişoară de bunica mea. Îmi plăcea că nu uita să mă întrebe dacă îi lasă simpli sau îi presară cu mirodenii aşa că de cele mai multe ori aveam opţiunea şă îi mănânc şi cu dulceaţă sau simpli.

Recunosc că primele mele paste “mai altfel” la care cei din familie s-au uitat chiorâş au fost nişte spaghete cu sos de roşii şi ierburi aromatice de prin grădina bunicii şi bucăţi de carne de vită. Când ai o copilărie în care ciorba cu borş, supa grasă de găină, sarmalele şi mâncarea de castraveţi muraţi cu carne de porc sunt la loc de cinste, să încerci să introduci feluri de mâncare de pe la străini e nevoie de ceva curaj (ca să nu ajungi să mănânci singur o oală mare cu mâncare pentru ceilalţi sunt prea sceptici ca să încerce).

Deşi nu prea agrea noutăţile în farfurie, bunica m-a încurajat tot timpul să gătesc şi să mă descurc la bucătărie. Ajunsesem la un moment dat să fac singură prânzul pentru toată familia, stând după fustele ei şi făcând lucrurile de care ei i se luase dar care mie îmi plăceau: curăţatul legumelor, tocatul lor, amestecatul în oala cu borş (“Măiculiţă, când mai eşti aşa nervoasă, ia lingura asta şi amestecă borşul”- şi-l amestecam de câte ori treceam pe lângă el), amestecatul în oala cu ciorbă, curăţatul sobei pe care se gătea, ordonarea conservelor în cămară şi pivniţă pe care le ştiam cu ochii închişi. Mi-a spus: “şi dacă te trezesc din visul cel mai dulce trebuie să ştii unde sunt acareturile- să nu stau să caut de nebună”. De altfel, după ce s-a prins că am un fix cu ordinea, când am mai crescut, n-o mai lăsa nici pe mama să se apropie de dulapuri, şifoniere sau cămări. Dacă îşi lua şi ea vreo vacanţă spunea: “Şi dacă vreţi ceva de pe undeva, nu cumva să-mi răscoliţi p-aci, întrebaţi fata şi vă spune ea.”

Citeşte mai departe »

Tăiţei de orez cu vinete caramelizate şi creveţi

Se pare că la mine cu provocările merge de minune, aşa că după ce am aflat că şi Bucătăresele vesele au un concurs care pune la bătaie cuţitele ceramice de la pentruacasa.com, m-am hotărât că e momentul să cumpăr încă un bilet la loto. Adică să pregătesc o reţetă cu vinete. Mi-am îndreptat iar atenţia către ceva mai exotic, şi am ajuns până la bucătăria thailandeză. În jurul căreia cred că voi mai poposi, căci tare mult mi-a plăcut.

Aşadar, avem acum tăiţei de orez cu vinete caramelizate, creveţi, morcovi şi ceapă verde călite cu susan, toate împrietenite de un sos cu roşii, sos de soia, lime, miere şi usturoi. Ei, cum sună? Eu nici după ce am mâncat nu m-am oprit din salivat.

Citeşte mai departe »

Tagliatelle cu sos de gorgonzola şi spanac

Cred că reţeta asta poate concura cu succes la titlul “cea mai uşor de făcut reţetă de le KissTheCook”, dar, cu toate că mulţi poate o ştiţi, m-am gândit că merită atenţia fie şi doar pentru puţinii care nu ştiu de combinaţia asta. Eu v-am mai zis, am fost un copil mofturos nevoie mare şi nici în ziua de azi nu m-am împăcat de tot cu spanacul. Să nu văd terci d’ăla. Am zis!

Ei bine, reţeta noastră are spanac şi mie îmi place la nebunie şi, mai mult decât atât, a mâncat până şi frate-miu, care e un mofturos de vreo două ori mai mare decât mine. Așa că nu treceți peste ea chiar dacă nu sunteți cei mai mari fani ai frunzelor verzi, s-ar putea sa vă surprindă plăcut și să vă îndrăgostiți iremediabil, așa ca mine.

Citeşte mai departe »

Ana
Italiană
Paste

30 April 2011
2 Comentarii

Cannelloni cu spanac, gorgonzola şi speck

M-au fascinat toate formele “ciudate” de paste pe vremea când ele nu se găseau, le vânam prin meniurile restaurantelor şi mă minunam cum au reuşit italienii să le inventeze pe toate.

Reţeta asta mi-am propus să o fac acu` vreo 4 ani, când am găsit o variantă asemănătoare într-o carte de bucate. Mi-au luat 3 ani să găsesc cannelloni :)) şi încă unul să o adaptez pe ici pe colo astfel încât să îmi fie mai la îndemână să o fac des. Aşa că vedeţi pe ce se bazează succesul în bucătărie, pe încăpăţânare.

Citeşte mai departe »

Spaghete cu anşoa şi pesmet

Pe spaghetele cu anşoa şi pesmet, sau “Spaghetti con acciughe e pangrattato” cum sunt numite la mama lor în Italia, le-am întâlnit acum două iarni la Verona când gazda noastră, Mişa, român plecat pe acolo de ani buni, s-a gândit să testeze această reţetă pe care o aflase de la un italian din vârful cizmei, zona Calabreza. Au fost destul de iuţi, dar mi-a plăcut foarte mult textura lor ieşită din comun dată de pesmet şi aroma deosebită dată de fileurile de anşoa aşa că mi-a rămas în cap să le încerc şi eu cu proxima ocazie.

Am căutat reţete peste reţete şi până la urmă am adaptat una dintre cele propuse de Jamie Oliver cu ce am găsit că ar fi tradiţional în Sicilia, căci de acolo se trage de fapt reţeta la origini. Italienii, ceva mai obişnuiţi cu sărăcia, au tot căutat metode de-a face mâncare ieftină cu ce aveau la îndemână, cum ar fi firmiturile de pâine uscată pe care prăjindu-le în ulei de măsline le foloseau ca înlocuitor de parmezan care era prea scump să şi-l permită. Numeau acest pesmet prăjit pangrattato, sau pangritata în engleză.

Citeşte mai departe »

Paste cochilie umplute cu ricotta

Paste cochilie umplute cu ricottaPrima carte de bucate proprietate personală a fost cadou de la draga de Cătălina, primită de Crăciun, acum vreo 3 ani şi ceva. În ea, tot felul de forme de paste, care mai de care mai ciudate şi mai imposibil de găsit. Între timp, am început să ajung mai des prin Italia şi da, eu vin mereu de acolo cu paste în bagaj, cu grijă aranjate să nu le fac făină. Dar, pe pastele cochilie pe care le-am folosit acum, le-a găsit mama într-un magazin cu produse nemţeşti, undeva pe la Republica. Din acea carte, apărută la editura House of Guides de Marie Claire, m-am inspirat cu această reţetă.

Citeşte mai departe »

Ravioli cu brânză în sos de salvie şi unt

Acum nu multă vreme, am primit o maşină de făcut paste (dacă vreţi şi voi, mi-a şoptit cineva că s-ar găsi la Kitchen Shop în AFI Cotroceni / Băneasa Shopping Center). Ştie să facă foi de lasagna şi tagliatelle, aşa că o să le tot experimentăm împreună o vreme. Dacă nu aveţi, nu vă speriaţi, foile de paste se pot face şi fără maşină, doar că este puţin mai mult de muncă.

Eu, pasionată de bucătăria italiană fiind, am experimentat mereu diversele combinaţii de forme şi sosuri de paste, dar, recunosc că mai mereu am evitat să fac ravioli sau tortellini. Explicaţia este cât se poate de simplă: nu îmi inspiră nici cea mai vagă încredere o umplutură tocată mărunt, evenual pe bază de carne, care să ţină mai bine de o săptămână în cazul pastelor proaspete sau cu lunile, nerefrigerată, în cazul celor uscate.

Aşa că, în momentul în care am primit maşina mi-au sclipit ochii la toate umpluturile delicioase pe care le-as putea face pentru aceste mici delicii. După ce am studiat bine un întreg vraf de cărţi de bucate, Po, Miha şi Cristina, dragii care m-au pricopsit cu maşina minune, au fost invitaţi la o primă degustare. După vreo două săptămânii i-am chemat pentru dubla cu numărul doi, ocazie cu care am făcut şi pozele pe care le veţi vedea în reţeta de acum, inspirată din una din cărţile lui Jamie Oliver.

Citeşte mai departe »

Ana
Italiană
Paste

14 June 2010
3 Comentarii

Pappardelle cu creveţi şi sos de cognac

Fructele de mare au apărut relativ târziu în viaţa mea, în urmă cu mai puţin de 10 ani şi şi-au făcut intrarea relativ timid fiind foarte scumpe pentru buzunarele noastre de atunci. Pe lângă asta, erau şi nişte ciudăţenii pe care nimeni nu ştia cum să le pregătească. În orice caz, încet încet am înţeles care e treaba şi după ce am mâncat câteva feluri de mâncare cu fructe de mare prin restaurante mai bune sau pe malurile mărilor mai celebre am început să mă prind care e treaba.

Acum trebuie sa recunosc, sunt un mare consumator de fructe de mare şi nu aş rata nicio ocazie să fac o reţetă care să le includă. Pe cea de faţă am găsit-o pe site-ul lui Jamie şi am îndrăgit-o imediat. Suna atât de sofisticat şi fin sosul ăla că am dat fuga să cumpăr tot ce-mi mai trebuia şi nu aveam. Citeşte mai departe »