Arhiva categoriei ‘Rețetă de toamnă’

Supă de piatră (aprooooooape) portugheză

Aproape portugheză pentru că am găsit o rețetă pe Epicurious în care nu erau toate ingredientele necesare acestei supe. Lipseau 2 importante și anume: urechi și picior de porc, sângerete portughez (chouriço sau morcela). Dar chiar și așa, supa a ieșit bună, bogată și a mers de minune cu ardei iute și smântână.

Ce-ar mai fi de zis? Am căutat supa aceasta după ce am văzut un post pe contul de Instagram al lui Adi Hădean și mi-am adus aminte de-o poveste pe care am citit-o când eram mai mică.

În afară de gustul bun, de iuțeala ardeiului și de moliciunea smântânii, mi-am adus aminte de mesele acelea cu prietenii și familia, cu care mănânci din aceeași oală, mai furi o bucată de pâine (bunica o lua pe a mea, zicea că eu tai mai repede decât ea), mai dai o bucată de pâine cuiva, dai sarea mai departe, solnița de piper și cea de ardei iute uscat.

Că despre asta e vorba în poveste: despre împărțit cu alții într-un fel sau altul.

Așadar, iată o rețetă adaptată și la ingredientele găsite aici, în Finlanda (data viitoare fac cum trebuie și folosesc sângerete finlandez).

Citeşte mai departe »

Brownie cu miso roșu

Aceasta este una dintre rețetele făcute în viteză, din impuls, imediat ce a venit ideea, cum s-ar zice.

Adică ne-am trezit cu o sacoșă de ciocolățele de la soacră și decât să le știu într-un dulap de unde le puteam acosta ba eu ba Juha, am hotărât să le fac de petrecanie într-o prăjitură. Cum nu fac niciodată brownie cu ciocolată cu lapte a trebuit să adaptez rețeta mea preferată scăzând cantitatea de zahăr și crescând-o pe cea de cacao.

Și în loc de unt am pus ulei de măsline, dar fiți fără frică, a ieșit tot umedă și delicioasă.
Așa, revenind la miso pe care de obicei în folosesc în ramen, de data aceasta am ales să-l pun într-un desert. Și a ieșit ceva delicios, dulce, amărui și ușor sărat spre final. Plus acel umami de la soia fermentată.

A se mânca singură sau cu înghețată. Sau frișcă.
Apropos, dacă vreți față de masă ca a mea găsiți în acest magazin online (al meu).

Citeşte mai departe »

Supă de bob uscat cu ceapă caramelizată. Vinete coapte cu sos de iaurt. Lipii libaneze

Azi o să vă scriu nițel despre bob. Nu Bob, caracterul din Twin Peaks, ci bob leguma. Sau fava, feve cum i se mai spune pe afară.

În ziua în care am gătit toate acestea, m-am gândit că nu are rost să le public separat. Pentru că ele merg foarte bine împreună. De bob știam de prin copilărie, mi-a vorbit bunica despre el, l-am văzut și în atlasul meu botanic, cadou de la ea și apoi l-am plantat la mama în grădină.

Cum cel de la mama a făcut foarte puține păstăi sau deloc, am reușit totuși anul trecut să mănânc pentru prima data bob crud cumpărat de la Legume de țară și am găsit și congelat. Apoi am găsit uscat, la un magazin turcesc.

Când sunt proaspete (sau congelate) boabele sunt de un verde nebun și-s bune și crocante. Când sunt uscate, capătă un miros care poate fi dezagreabil pentru unii, dar sunt fine și gustoase. Pielița de pe boabe trebuie dată jos indiferent de cum este mâncat (proaspăt sau uscat).

Revenind la cel uscat. Pentru a putea fi gătite, boabele de… bob se țin în apă de la 12 până la 24 ore. Treaba asta face înlăturarea pieliței mai ușoară.

Citeşte mai departe »

Orzotto cu piersici caramelizate

Înainte de Paște am primit un pachet plin cu bunătăți de la Sun Food. Printre ele era și o cutie de compot de piersici. Apoi, inspirată de sosirea sărbătorilor de iarnă vremea rece de afară, m-am gândit să fac un orzotto bogat și cremos peste care să pun felii de piersici caramelizate ușor în tigaie. Cu unt și vanilie. Să ne țină de cald și bine. Și chiar ne-a ținut.

Mie că l-am învârtit și amestecat de m-au luat toate căldurile și lui Juha că l-a mâncat fierbinte și repede.

Există vreo problemă cu acest orzotto? Nu, iese la fel de cremos ca un risotto corect, iese mai gustos pentru că orzul prăjit ușor în unt capătă gust de nucă nouă, și iese foarte bogat. Poate doar faptul că va trebui să învârtiți în el destul de mult timp să fie un neajuns 🙂

Citeşte mai departe »

Caracatiță friptă cu salată de vară

Sunt momente în viața asta în care mi se face poftă de pește sau caracatiță. Am cam urât peștele de mică pentru că am asistat la chinul maică-mii când a înghițit un os și a avut nevoie de spitalizare și refacere câteva zile. Am avut tot timpul o mare frică să mă ating de pește deși la noi în familie aveam cel puțin 3 pescari amatori (inclusiv eu).

Frica asta a trecut ușor cu vremea și am început să mănânc pește, apoi fructe de mare. Încă prefer peștele “fără oase” sau cu oase mari care pot fi scoase ușor, iar dintre fructele de mare iubesc sepia (sashimi), calamarul, caracatița și scoicile Saint Jaques.

Cea mai bună caracatiță mâncată de mine s-a întâmplat la Raionul de pește, apoi acasă cumpărată de la Carrefour și gătită conform sfaturilor Monicăi de la Foodie Family.
În fine, cea mai fragedă caracatiță s-a dovedit a fi una gătită chiar de mine și probabil că a fost așa… din greșeală.

Să vă povestesc. Împinsă cumva de la spate de postul Anei de la Butterandcream am zis așa: eu n-o să pun o ceșcuță de apă și o să țin caracatița sub capac să-și lase apă, eu o să pun o ceașcă de vin și o să țin caracatița sub capac să își lase apă. Zis și făcut. După cele 15 minute socotite ca în postul Anei (caracatița mea a avut cam juma de kil), am testat-o și am costatat că e tot cam tare, iar vinul (surpriză!) mai era nițel și devenea caramel. Așa că am fiert niște apă în paralel și am turnat-o așa fierbinte peste caracatiță și am mai fiert încă 15 minute.

S-a dovedit a fi sexy balamuc (mă scuzați pentru expresie, e prima care mi-a venit în minte). Practic, după 30-35 minute de fiert era fragedă, roșie și numai bună de fript în tigaie. Ceea ce am și făcut, de altfel. Acu’, eu zic totuși să o fierbeți de la bun început în apă și vin, sa nu aveți surprize.

Citeşte mai departe »

Tartă cu ciuperci, carne de vită și multă ceapă

Adică treaba asta delicioasă nu e chiar pentru oricine. E o tartă bogată, făcută din ingrediente cu multe calorii, să țină de cald în iarna ce tocmai a început pe-aici.
Azi (30 octombrie) am avut cea mai ciudată vreme: dimineață a nins cu viscolire, apoi a ieși soarele. După care, am primit o ploaie rapidă, iar soare, furtună de zăpadă. În final, ziua s-a încheiat cu cer aproape senin, adică la noapte vom avea ger.

Azi dimineață după ce m-am trezit să văd de ce se bat pisicile (la ora 6:00), am decis că nu mai are sens să mă întorc în pat așa că i-am încălzit lui Erik niște lapte, l-am schimbat și l-am culcat la loc.

În chiuveta de la bucătărie mă așteptau câteva kilograme de gălbiori de iarnă (numiți ei și picior galben sau trompeta căprioarei sau gălbiori iernatici) pe care i-am cules ieri de sub zăpada din pădurea de la Vammala (era plin dar s-a întunecat repejor afară așa că nu am cules mai mulți). M-am apucat să îi curăț, gândindu-mă cam ce aș putea face cu ei: supă, plăcintă, usuc o parte etc.

Zis și făcut. Aproape de ora prânzului, m-am apucat de treabă.

Citeşte mai departe »

Gnocchi din cartofi și dovleac (Hokkaido), cu sos de hribi

Zilele trecute, după ce am făcut supa de dovleac, mi-am dat seama că n-am mai gătit de multă vreme după vreo carte din bibliotecă. Așa că am luat la rând vreo 6 dintre ele să găsesc ceva interesant de făcut.

După ce am trecut de Raymond Blanc, de David Lebovitz și de Beatrice Peltre, m-am oprit la două dintre cărțile lui James Oliver. Una nu avea nimic cu dovleac, cealaltă m-a blocat la rețeta de gnocchi.

A fost prima dată când am făcut gnocchi așa că trebuie să vă atrag atenția că:

1. Făcând aproape totul manual, am muncit câteva ore ca să dau gata 1 kilogram de compoziție (adică rulat, tăiat, format și lăsat amprentă cu furculița pe fiecare gnocchi).
2. Gnocchi se fac din cartofi (un soi făinos), griș, pesmet, ricotta, făină etc. Dacă folosiți cartofi, e nevoie de un soi cu pulpă cremoasă, (când e gătit, evident) zice James Oliver (de fapt prietenul său, un chef italian- Gennaro Contaldo).
3. Prea multă frământare va cere făină mai multă ceea ce va acoperi în final gustul de cartofi/dovleac.
4. Dacă nu aveți câteva ore la dispoziție și nici ajutor, faceți doar jumătate din cantitate. Eu am făcut un kilogram pentru că așteptam musafiri care nu au mai ajuns, așa că după ce am mâncat două porții, restul a fost fiert, răcit și pus la congelator.
5. Dacă folosiți dovleac, cel mai bine e să alegeți un tip cu pulpă cu mai puțină apă (după coacere)- cred că plăcintarul e perfect.
6. Amprenta făcută cu furculița ajută gnocchi să se impregneze mai bine cu sos. Dacă intenționați să îi faceți cu sos simplu de unt si salvie, puteți să săriți peste partea aceasta.
7. Din imaginile pas cu pas lipsesc cele în care fac sosul. Aveam mâinile pline de aluat și făină și mi-a fost milă de aparat. Plus că a trebuit să scot două porții mai repede că i se făcuse foame lui Juha de la atâta așteptat :))

Citeşte mai departe »

Supă cremă de dovleac (Hokkaido) cu paprika afumată și alune rumenite

Nu aveam vreo intenție să pregătesc supă cu dovleac zilele astea, dar când am văzut frumusețea aceasta de hokkaido la magazin am zis că e musai să fac o rețetă cu el. Cel mai probabil voi mai cumpara unul pentru că am ochit o rețetă de gnocchi la James Oliver pe care trebuie neapărat să o gătesc.

Spre deosebire de dovlecii pe care îi știu de mică (plăcintarul și cel mare și gras), dovleacul acesta are între 1-2 kg și pulpă foarte fină, nu atât de făinos-fibroasă. După coacere arată fix ca un cartof dulce copt. Iar pielea este subțire și finuță. Am citit câteva rețete și sunt unii bucătari care îl folosesc cu tot cu coajă. Am fost tentată să fac acest lucru dar nu știam sigur la ce să ma aștept. Lui Juha i s-a părut și mai dulce decât un dovleac normal.

Rețeta de față este vegană (de post), destul de bună și poate fi îmbunătățită după cum crede fiecare de cuviință. Eu am făcut-o cu mai puține mirodenii decât de obicei ca să poată mânca și Erik.

Citeşte mai departe »

Bruschete cu somon afumat (la rece sau la cald)

În orașul Tampere se întâmplă de câteva ori pe an o piață de pește. Unde te duci și mănânci pește sau îți cumperi pentru acasă. Oferta locală nu este extrem de bogată ca număr de specii, dar din acestea se fac o mulțime de preparate pe care le poți mânca pe loc sau mai târziu. Am găsit aici somon, șalău, știucă, chișcar, muikku (coregon alb)- un pește mic pregătit la fel ca hamsiile, păstrăv curcubeu.

La piața de pește de pe la începutul lui octombrie, am avut norocul să dăm peste un nene care avea o măsuță minusculă și pe ea, stivuite, multe pachete cu pește afumat sau marinat cu ierburi. Din tot ce avea el pe acolo am cumpărat niște somon afumat la rece și altul afumat la cald. Diferența dintre cele două este evidentă, atât la gust cât și la textură, cel afumat la cald, de exemplu, fiind și gătit. Cel la rece rămâne crud.

Acum, cum afumă ei la cald (la rece încă nu am văzut procedeul): în saună, sau în afumătoare stratificată, sau pe scândură din lemn de conifere. Practic bat în cuie sau pun între două grătare jumătăți de somon sau păstrăv și le țin aproape de foc și fum. Savulohi este termenul pentru somonul afumat iar loimulohi pentru somonul la flacără.

Nici nu știu să vă zic care mi-a plăcut mai mult. Știu doar că somonul ăla afumat la rece a fost delicios, și zău că mi-a părut rău că nu a luat mai mult. Probabil că mi-a auzit careva plânsetul că după 2 săptămâni de la treaba asta am găsit un alt nene cu soția care vindeau somon afumat la rece direct din portbagajul mașinii în piața dechisă de lângă noi. Foarte bun și ăsta, ceva mai uscat însă.

Revenind la bruschetele astea: ca să scot nițel din monotonie mâncatul de pește, am apelat la niște creme fraiche, lime, ceapă caramelizată și ceva baghetă rumenită în tigaie. După cum urmează.

Citeşte mai departe »

Joia la finlandezi: supa de mazăre (hernekeitto) și clătita uriașă (pannukakku)

Sau cum să mănânci ca un nesătul farfurie după farfurie de supă de mazăre cu ciolan afumat. Afumat în saună, chiar.

Saunele finlandeze nu se încălzesc neapărat cu aburi, ele se încălzesc și cu fum. Chiar am făcut saună în așa ceva la un moment dat și aveam impresia că miros ca un somon afumat la final. Noroc că m-am frecat după cu zăpadă și mi-am revenit. Oricum, la momentul respectiv, experiența completă a fost saună- baie la copcă- alergat prin zăpadă. Binențeles că am sărit peste partea cu copca. Îmi îngheța sufletul numai când vedeam oamenii intrând în gaura tăiată în gheață și bălăcindu-se de parcă era cea mai bună și caldă apă. Pentru începătorii ca mine exista un bazin cu apă încălzită.

Revenind la joia finlandezilor (și a suedezilor): în mai toate cantinele și restaurantele se servește supă de mazăre cu ciolan afumat și clătită uriașă (aceasta este nivelul următor al clătitelor, veți vedea mai jos în rețetă).

Spre deosebire de supa tradițională care se face din mazăre galbenă/verde uscată, fiartă împreună cu ceva legume (morcovi, ceapă), pentru 2-3 ore până nu mai rămâne bob întreg, Juha a ales să pregătească această supă din mazăre verde (care e încă în piețe la acest moment- și ca să fac încă o paranteză: pe aici mazărea verde se mănâncă și crudă pe post de semințe de floarea soarelui sau arahide prăjite sau mai știu eu ce gustare de pe la noi). Oamenii își iau mazăre și de obicei nu ajung cu ea acasă pentru că se opresc la taclale și desfac păstăi și ronțăie boabele pe drum).

Se pare că supa de mazăre a intrat în meniul nordicilor odată cu sosirea creștinătății. Catolicii mâncau supa de mazăre joia ca să aibă puteri să poată posti vinerea. Și a și rămas aici pentru că iernile-s lungi și reci și o supă fierbinte și delicioasă de mazăre e numai bună pentru încălzit inima și burta.

Citeşte mai departe »