Arhiva categoriei ‘Rețetă de toamnă’

Înghețată cu levănțică și salep

Din ciclul “ai grijă câtă levănțică pui în desert ca să nu faci săpun”, aproape că am comis-o. Noroc că m-a domolit Juha că alfel făceam parfumerie în casă și o înghețată imposibil de mâncat.

Rețeta de azi este o amestecătură de flori. Și salep. Mi-aș fi dorit să mai găsesc toporași (grădinile au fost pline!) și să îi folosesc în loc de lavandă. Dar n-a mai fost să fie. Plus că în cartier e plin de pisici (majoritatea în călduri) și cred că sfârșeam cu o înghețată care să miroasă a… pipi.

Dar salvarea a venit de la un cadou primit de la Andie. Adică de la un borcan de zahăr cu levănțică din Provence. Zic salvare pentru că tot încerc să folosesc florile în mâncare, și până acum am avut cu succes ingrediente precum flori de soc, salcâm, trandafir, bujor de grădină, iasomie, levănțică, caprifoi.

Aud că florile de liliac ar fi extraordinare, cele de cireș japonez delicate iar cele de magnolie foarte aromate.

Revenind, nu am găsit toporași/violete, am apelat la levănțică. Și în timp ce pregăteam baza pentru înghețată mi-am dat seama că la un moment dat am găsit salep într-o cafenea turcească din București, și că îl luasem ca să-mi fac băutura aromată sau înghețată. Așa că a intrat și el pe lista ingredientelor. Salep-ul este parte componentă a înghețatei turcești, dondurma. Aceea pe care o tot vedem în clipuri pe youtube care se întiiiiiinde și se întiiiiinde. 🙂

Citeşte mai departe »

Păstravi umpluți cu citrice și ierburi aromatice la cuptor

Recunosc că e primul tip de pește pe care l-am făcut la cuptor în afară de somon.
În același timp, am ales să fac această combinație de pește și citrice pentru că este una destul de simplă (și obișnuită). Ca să mă familiarizez cu păstrăvul la cuptor. Am mâncat în copilărie făcut la ceaun, undeva pe la Moneasa.

La ultima vizită la Carrefour Băneasa, s-au lipit de mine și peștii aceștia doi. Nu am luat mai mulți pentru că am preferat să-i fac proaspeți nu să-i țin mai multe zile ca să găsesc de mai multe ori.

Citeşte mai departe »

Friptură de vită cu mirodenii din Northrend și salată de microplante

Aceasta este o rețetă adaptată după cea numită Tender Shoveltusk Steak. Cea mai mare problemă a acesteia a fost să găsesc respectiva bucată de carne, dar cum nu prea există animalul lopată cu colți de fildeș pe la noi, am zis că merge și vita.

Cu mirodeniile a fost ușor, am urmat întocmai indicațiile din cartea de bucate a jocului, adică World of Warcraft, the Official CookBook sosită de curând de la Books Express, mai ales că aveam de toate prin cutiile din bucătărie.

Iar în loc de salată am folosit minunatele și aromatele microplante (vlăstari) de la Microgreens România. De câte ori comand de la oamenii ăștia nu reușesc să folosesc plăntuțele până nu le fotografiez o grămadă înainte. Nu mă pot abține, mi se par tare frumoase.

Citeşte mai departe »

Amintiri din Finlanda. Ciuperci cu sos de smântână.

Bună, mă numesc Cătălina și sunt dependentă de ciuperci. Stai, că asta nu a sunat chiar OK. Sunt dependentă de ciuperci comestibile. Și îmi place foarte mult să le și culeg cu mâna mea. Și-apoi să le gătesc, să le usuc, să le fotografiez sau să le admir pur și simplu.

Acum două toamne eram la Vammala într-o vacață mai de lungă durată. Și era în plin sezon de gălbiori și gălbiori de toamnă-iarnă (niște ciuperci maronii, mărunte, crocante, delicioase și ușor de uscat). Nu plouase prea mult în ultimele săptămâni și pădurea nu avea decât 2-3 locșoare mai umede și pline. Dar la un moment dat, a plouat două zile mai sănătos. Prilej minunat să ne luăm cizmele de cauciuc și să căutăm comori. Și am găsit în prima zi de după ploaie o găletușă de 5 litri plină. Am găsit gălbiori, gălbiori de iarnă și ceva hribi întârziați (dar delicioși, dragii de ei).

Juha s-a ocupat de gătit: a făcut focul în sobă, a ales o rețetă din cartea lui de căpătâi și s-a apucat de treabă după ce am curățat eu tot. Curățatul ciupercilor e chiar o treabă relaxantă (dacă n-ai vreo 10 kile).

Citeşte mai departe »

Supă islandeză de pește

În continua încercare de a mă împrieteni cu supele și ciorbele de pește am găsit o rețetă care mi s-a părut extraordinară. O să vedeți și de ce. Aproape ca cea din Delta noastră, supa islandeză se face din mai multe feluri de pește (măcar 4, toate din apele nordice: somon, eglefin (haddock), cambulă, pește limbă de cal (halibut)) și creveți.

Partea bună a faptului că îmi place să experimentez cu resturi a adus un aport extraordinar acestei rețete, pentru că în loc să folosesc supă bază de pui, am folosit o parte de fumet iar cealaltă parte a fost o supă făcută din carcasele de creveți. Dar o să vă povestesc pe îndelete cum am procedat.
Supa se face repejor și e bine să nu insistați cu fierberea ingredientelor. Peștele va rămâne întreg, cu o textură corectă, legumele la fel, gustul va fi desăvârșit. Chiar nu are rost să ucideți toate acestea cu o fierbere prelungită.

De aprovizionat m-am aprovizionat de la Carrefour Băneasa și cu ocazia asta am văzut și eu cum arată pe viu niște arici de mare (!).

Citeşte mai departe »

Rillettes de rață

Așteptam de mult un moment propice să fac această rețetă. Nu este complicată, dar ca de obicei ia ceva timp până este gata. Miercurea asta am primit de la Legume de țară o rață întreagă de aproape 2,5 kg. De obicei, când primesc păsări întregi le tranșez și fac pachete pe care le bag la congelator: piept, pulpe, spate + aripi, gât + organe (pipotă, inimă), ficat. În curând o să strâng destul ficat încât să fac această terină. Bine, nu la sous vide pentru că încă nu mi-am luat, ci la cuptor. Ce sens are acea împachetare, cel puțin pentru mine: pieptul de pui se fierbe cu niscai legume, se mărunțește și se dă la bebeluș. Pieptul de rață/bibilică se face la tigaie. Pulpele de pui se fac la cuptor, cele de rață se fac confit sau pulled duck. Spinările, aripile și gâturile sunt excelente pentru supe de bază.

Așa, ce-am făcut cu rața de data aceasta: am lăsat-o întreagă, la cuptor, cu untură și multe mirodenii pentru 6 ore, la 120 grade C. Mai precis, am “confiat-o” întreagă ca apoi s-o transform în rillettes.

Rillettes de rață se fac de obicei din pulpe, dar am găsit această metodă pe blogul lui chef John și mi s-a părut fantastică. Cum cocota pe care o am este destul de mare cât să încapă o rață întreagă în ea, am aplicat metoda lui fără regrete.

Ce am făcut diferit a fost să schimb unele mirodenii pentru că Juha nu prea e înebunit după ghimbir, de exemplu, iar eu nu voiam portocală în ecuație.

Citeşte mai departe »

Tartar de somon și ton (P)

Ca om care în copilărie nu prea suporta peștele, după o anumită vârstă a început să îmi placă chiar și crud. De câte ori mă gândesc la asta îmi vine imaginea bunicii în cap și cum se ruga de mine să mănânc pentru că e sănătos și ușor și altele asemenea, și mi-o imaginez ce mi-ar zice acum. În ultima lună am avut ocazia să încerc chiar mai multe sortimente decât știam de la buna de-acasă (adică și alte specii în afară de crap, șalău și caras), pentru că cei de la Carrefour Băneasa și-au crescut foarte bine acest raion. Așa că în câteva săptămâni am gătit pentru prima dată sardine proaspete, caracatiță, păstrăv și ton. Cu somonul am mai avut de-a face. La fel și cu creveții. Dar să povestesc un pic despre această rețetă. Nu este complicată, nici de durată, rezultatul este plăcut și mai elegant decât alte feluri cu pește.

Citeşte mai departe »

Budincă din pâine de secară, banane și caramel

Adică, dacă-i bal, bal să fie.

Aceasta este una dintre acele rețete pe care le gătești și apoi te grăbești să le împarți cu ceilalți. În cazul meu, tocmai am scos budinca din cuptor, am lăsat-o 10 minute să se răcorească, am pozat-o și m-am apucat de scris.

În același timp, ajută la folosirea resturilor de pâine și bananelor mai coapte care nu prea mai fac cu ochiul nimănui și care nu mai pot fi mâncate ca atare.

*între timp, s-a făcut seară, copilul a adormit așa că pot termina această postare. O și public până mâine dimineață, poate vreți ceva bun la micul dejun, așa, de luni.

Citeşte mai departe »

Risotto cu hribi și brânză de capră

În familia noastră există două feluri de a pregăti risotto (și e unul dintre felurile de mâncare pe care îl pregătim frecvent pentru că este versatil și merge cu o gamă largă de ingrediente): stilul smuls și mai rapid al lui Juha (împrumutat de la Raymond Blanc) și stilul mai lent și care antrenează bine mușchii brațelor (stilul clasic de amestecat cu foarte mici și scurte pauze) pe care îl folosesc eu.

Rezultatul este cam la fel, noi nu am sesizat până acum vreo diferență. Însă ingredientele sunt foarte importante. Este nevoie de o supă de bază (noi folosim din oase de vită și spinări de găină sau rață), de un vin bun, de preferință alb și nu în ultimul rând, de un tip special de orez (Arborio, Carnaroli, Vialone, Nano, and Baldo). Cel mai frecvent găsim în România cel de tipul Arborio.

Ca să înțelegeți cât de prietenos este acest fel de mâncare, o să scriu cam cu ce noi am făcut până acum: cu roșii uscate, chorizo, mazăre, multe feluri de ciuperci, sparanghel, legume rădăcinoase, diverse tipuri de brânzeturi.

Citeşte mai departe »

Cel mai bun chec cu banane (o banana bread un pic mai șmecheră)

Nu că mă laud dar chiar așa a fost. Așa de bun că n-a mai rămas nimic din el. Juha l-a scos din cuptor, a dat drumul la filtrul de cafea și când m-am dus să-mi torn o cană am constatat că-mi rămăseseră și mie vreo 2 felii. Grrr.

Așa, am zis în titlu că-i o rețetă mai șmecheră. Cum așa? E simplu, din cauza ingredientelor. Că altfel, la preparare cam toate rețetele de chec cu banane sunt simple: se amestecă toate, se pune maglavaisul în tavă, se bagă la copt.

N-aș fi scris acest articol dacă nu mi-ar fi plăcut rezultatul. Și dacă n-aș fi testat pentru prima dată câteva din produsele de la Solaris și n-aș fi fost mulțumită de ele. Oamenii ăștia chiar fac treabă bună.

Citeşte mai departe »