Arhiva categoriei ‘Rețetă de primăvară’

Joia la finlandezi: supa de mazăre (hernekeitto) și clătita uriașă (pannukakku)

Sau cum să mănânci ca un nesătul farfurie după farfurie de supă de mazăre cu ciolan afumat. Afumat în saună, chiar.

Saunele finlandeze nu se încălzesc neapărat cu aburi, ele se încălzesc și cu fum. Chiar am făcut saună în așa ceva la un moment dat și aveam impresia că miros ca un somon afumat la final. Noroc că m-am frecat după cu zăpadă și mi-am revenit. Oricum, la momentul respectiv, experiența completă a fost saună- baie la copcă- alergat prin zăpadă. Binențeles că am sărit peste partea cu copca. Îmi îngheța sufletul numai când vedeam oamenii intrând în gaura tăiată în gheață și bălăcindu-se de parcă era cea mai bună și caldă apă. Pentru începătorii ca mine exista un bazin cu apă încălzită.

Revenind la joia finlandezilor (și a suedezilor): în mai toate cantinele și restaurantele se servește supă de mazăre cu ciolan afumat și clătită uriașă (aceasta este nivelul următor al clătitelor, veți vedea mai jos în rețetă).

Spre deosebire de supa tradițională care se face din mazăre galbenă/verde uscată, fiartă împreună cu ceva legume (morcovi, ceapă), pentru 2-3 ore până nu mai rămâne bob întreg, Juha a ales să pregătească această supă din mazăre verde (care e încă în piețe la acest moment- și ca să fac încă o paranteză: pe aici mazărea verde se mănâncă și crudă pe post de semințe de floarea soarelui sau arahide prăjite sau mai știu eu ce gustare de pe la noi). Oamenii își iau mazăre și de obicei nu ajung cu ea acasă pentru că se opresc la taclale și desfac păstăi și ronțăie boabele pe drum).

Se pare că supa de mazăre a intrat în meniul nordicilor odată cu sosirea creștinătății. Catolicii mâncau supa de mazăre joia ca să aibă puteri să poată posti vinerea. Și a și rămas aici pentru că iernile-s lungi și reci și o supă fierbinte și delicioasă de mazăre e numai bună pentru încălzit inima și burta.

Citeşte mai departe »

Cum se face pasta de mititei în Finlanda

Sau oriunde în lumea aceasta mare, unde sunt oameni doritori să mănânce mititei.

Am vrut să numesc această rețetă după cântecul acela cu englezul în new York. Adică să-i zic: Sunt un Mititel în Tampere. M-am răzgândit 😀

Cam de trei săptămâni (deja!), ne-am mutat în Finlanda. Și tot de atunci renovăm, gătim, muncim, ne plimbăm prin parc și pozăm flori și rațe (eu mai ales). Încerc să pregătesc următoarea parte din articolul dedicat florilor comestibile și vreau să și fotografiez ceea ce găsesc. Să știe tot omul cum arată o floare de morcov sau de limba mielului.

Am ajuns aici la două săptămâni după Juha și la 10 zile după pisici. Pentru că ele au călătorit separat, și la treaba aceasta ne-au ajutat fetele de la IMG- The Pet Shipping Specialist, Anelise și Raluca și dragii noștri veterinari Valeriu, Marian și Magda de la Acum Vet.
Acum, să vă povestesc care este treaba cu această rețetă. Este de fapt o combinație dintre două rețete: de la una am împrumutat modul de lucru, de la alta ingredientele și anumiți timp de lucru.

Nu am mașină de tocat așa că am luat carne direct tocată. Nu am luat-o din supermarket ci din piața centrală (Kauppahalli), un fel de mic Obor de-al nostru dar cu mult mai puține chestii.
Înainte de a mă lăuda cu cât de gustoși au fost acești mici vreau să scriu și că:

Citeşte mai departe »

Du-te să-mi faci un sandwich. Te rog!

Într-o seară când lucram niște fotografii iar Juha se relaxa cu niște Dark Souls II, îl aud deodată: “– Du-te să-mi faci un sandwich.” Probabil că a zărit o urmă de crimă în privirea mea, pentru că a întrebat cu zâmbetul pe buze: “Te rog?”

“- Numai dacă îmi aduci o bere din frigider.” I-am răspuns.
“- Imediat!”

Așa că din gluma aceasta, pentru că față de explicațiile din linkul de mai sus, treaba asta chiar e o glumă, s-au născut tot felul de sandwichuri în timp. Câteodată le-am făcut eu, câteodată el. Dacă sunteți fani sandwichuri, există un site scris de o tipă care a publicat timp de un an câte o rețetă pe zi, pentru că prietenul său îi promisese că o ia de nevastă. Probabil tot în glumă. Omul s-o fi plictisit să mănânce pâine zilnic așa că cererea a apărut după 257 zile.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. Ci despre o plantă pe care tocmai am cunoscut-o și care poate înlocui aproape cu brio wasabi-ul proaspăt. Se numește muștar Gigant Roșu și mi-a fost adus la degustare de către Gabriel Corbu de la Ecoshopping.ro ECOKULT. În sacoșa mare adusă de el mai erau câteva feluri de kale, mangold, spanac, salate, rucola. Proaspete, minunate, am mâncat zilele astea cât am putut 🙂 Două dintre verdețurile acestea au intrat și în această rețetă de sandwich.

Citeşte mai departe »

Jeleu din flori de soc

Au fost multe momente în viața mea în care lucrurile mărunte și aparent neimportante m-au făcut fericită și împlinită. Cele mai mărunte au fost, de curând, vreo 200 g flori de soc scuturate de pe inflorescențe.

Ca să meargă mai repede treaba asta (scuturarea florilor) a fost de ajuns ca ele să stea o zi în frigider. Aș vrea să vă dau și o explicație științifică dar am băut nițel vin și mi-e că vă bag în ceață.
Deși până acum am făcut socată și sirop din bucăți de inflorescențe (adică am pus și crenguțele mici și firave), de data aceasta au fost doar flori. Mici, albe, cu polenul galben ca de pui. Și cu un miros extraordinar. De altfel, acest miros va invada casa în momentul în care se va fierbe jeleul.

Cum florile de soc au parfum mai puternic și mai durabil decât cele de liliac (de exemplu) nu este nevoie să fie opărite (ba chiar e contraindicat, florile se vor înnegri), ci ținute în sirop rece, la frigider vreo două zile.

Dar mai bine încep cu începutul.

Citeşte mai departe »

Jeleu de liliac (partea a doua)

În care povestesc despre altă versiune de jeleu din flori de liliac, cu o culoare mai frumoasă, mai puțin zahăr și un gust mai pronunțat de floare. Minusuri? Poate prea pronunțat de floare și fără putere de conservare prea îndelungată.

Dar l-am testat deja în creme de prăjituri și au ieșit foarte bine.

Am avut nevoie să îl gust în mai multe situații ca să mă pot obișnui cu gustul floral amărui dulce. Ca atare adică este destul de puternic. În combinație cu mascarpone sau frișcă e foarte plăcut.

Citeşte mai departe »

Eton Mess cu bezea din aqua faba, frișcă cu liliac și căpșune

La un moment dat am văzut în feed o postare scrisă de Ina, și povestea ea acolo despre zeama rămasă de la una dintre conservele de năut și cam ce se poate face din aceasta. Nu am uitat de acel text însă, din varii motive am încercat tărășenia după vreo 3-4 ani. Adică acum 1 săptămână.

Cum primisem un pachet de la Sun Food și printre alte bunătăți erau și niște conserve de fasole albă, am zis să fac un test. Am făcut un chili sin carne cu boabele, iar zeama am păstrat-o la frigider vreo două zile, până când am avut o fereastră liberă.

Ce se observă în poze? Că bezeaua mea nu a crescut prea mult. Nici n-ar fi avut putere pentru că probabil zeama nu a fost destul de groasă, deși este posibil ca fiind obișnuită cu cea de ouă, să o fi bătut prea puțin. Drept pentru care, voi urmați sfatul Inei și puneți pe foc lichidul, să se evapore nițel și, astfel, să fie mai vâscos decât înainte. Asta dacă vreți o bezea bine crescută și tare. Dacă nu vă interesează acest aspect, urmați pașii de mai jos (cu mențiunea că la mai puțin lichid trebuie și mai puțin zahăr).

Citeşte mai departe »

Florile comestibile și cum le putem utiliza (prima parte)

Poate ați observat că de-a lungul timpului am tot experimentat rețete cu flori. Unele au ieșit neașteptat de bine, altele mai au nevoie de prelucrare.

Există în flora României (și a altor țări) numeroase plante ale căror flori sunt comestibile. Există cazuri în care acele flori pot fi consumate oricând, oricum și cazuri în care trebuie consumate cu moderație. Există specii cu fructe toxice dar flori comestibile, flori care pot fi consumate crude și flori care trebuie gătite.

În articolul de față (documentat de pe unde am putut) voi da cât mai multe nume și voi preciza dacă am mâncat și cum. E important să știți că după atâtea flori mâncate am și supraviețuit :)). E important să știți și cum pot fi gătite anumite flori și în ce combinații cu fructe, carne și legume merg mai bine.

Pentru acest articol am cules informații de pe internet, din cărți și din experiențele proprii. În același timp, l-aș dori cât mai interactiv. Adică puteți lăsa în comentarii povești despre anumite flori pe care le-ați consumat până acum, sau despre care știa bunica și le folosea și la bucătărie (nu numai în medicina băbească).

Citeşte mai departe »

Mango lassi

Lassi este o băutură pe bază de iaurt, tradițională în India. Până azi (când am făcut a treia oară mango lassi în casă) când m-am documentat nițel, nu știam că există și lassi cu mentă, sau lassi cu sare, cu chimion, cu șofran, cu apă de trandafiri și alte tipuri. Ba chiar există și un lassi cu efect halocinogen care conține canabis, numit el Bhang lassi.

De când a început Erik să mănânce mango (și îi place la nebunie) am început să mâncăm și noi mai des. Și dacă nu îl mâncăm sub formă de fruct, îl facem rapid cu iaurt sau îl transformăm în sorbet.

Puteam să trec cu vederea această rețetă pentru că este simpluță și mai toți știu s-o pregătească. Dar voiam doar să atrag atenția asupra condimentului care îl face atât de bun. Mai ales că până acum două dăți habar n-aveam că se pune. Este vorba de cardamon verde.

Mbun, iată lista de ingrediente necesară pentru un mango lassi delicios.

Citeşte mai departe »

Jeleu de liliac- prima parte

Până nu demult, deși cred că în copilărie am gustat la un moment dat, (bunica avea un liliac în curte, era feblețea mea), nu știam ce gust au florile de liliac. Îmi amintesc de garoafe, de zambile, de lalele și de salcâm. Din astea am tot gustat (mai ales zambile, alea roz sunt cele mai gustoase, apropos).

Zilele acestea am încercat și am constatat că sunt amărui. Amărui cu aromă de florală. Știam de pe site-ul Lindei Lomelino că se poate aromatiza zahăr cu florile de liliac. Apoi am mai studiat câteva site-uri și am găsit inclusiv cum se face apa de liliac, jeleul de liliac și altele.

M-am oprit la cel din urmă și cum toți scriau despre pectină cumpărată, m-am gândit că ar fi drăguț să o extrag eu din ceva fructe. Așa că am lucrat pe parcursul a două zile până am obținut ce doream. Acum, despre gust: are nuanțe de citrice, mere și pere, o vagă nuanță florală și un gust amărui spre final. Îmi place cum a ieșit dar neștiing ce gust ar trebui să aibă, mă întreb dacă așa trebuie să fie, de fapt. Cu gândul acesta în minte am lucrat o a două variantă de jeleu (cu mai puțin zahăr și cu agar-agar).

Culoarea: nu are nici o treabă cu frumosul violet pal pe care îl au florile de liliac. Iese cumva verzuie, poate galben-aurie. Eu am pus o mură în lichidul în care am fiert merele și perele și în final am ajuns la un portocaliu-ambră.

Citeşte mai departe »

Salata de ouă de după Paște

Din copilărie știu că după sărbătoarea Paștelui urmează rețetele în care trebuie să folosim surplusul de ouă. Bunica roșea peste 100 bucăți pe care le împărțea în familie. Mama a înroșit și ea vreo 40 și cum copiii s-au bătut și ciocnit la greu fără să poată mânca tot ce au învins, am luat acasă vreo 6-7 bucăți cu gândul să fac munavoi și salată de ouă.

Fiecare cu ale lui așa că: în loc de suc de lămâie puteți pune oțet de mere/vin, oțet balsamic.

Citeşte mai departe »