Arhiva categoriei ‘Ingrediente de sezon’

Aladobi sau carne de porc în aspic- rețetă finlandeză

Nu mai țin minte când am asistat prima dată la o tăiere de porc dar eram destul de mică, poate 10 ani?
Știu că de atunci, an de an mi-am ajutat bunica să facă tobă, cârnați, caltaboși, piftie, sarmale, clisă. Bunica își făcuse la un moment dat și o afumătoare dintr-un butoi mare din metal și afuma acolo atât pentru noi cât și vecini diverse cărnățării.

Îmi mai aduc aminte că avea niște ligheane mari, unul pentru frământat cozonaci, altul pentru frământat amestecul de cârnați și mă uitam la ea fascinată cum punea usturoaie, miroase (amestec de condimente) și cum îmi dădea carne să o toc la mașina adusă din Rusia (dintr-o delegație).

De când nu mai este bunica, mama mă roagă an de an să îi fac tobă (pentru că eu am mai multă răbdare, îmi zice ea) și-mi trimite carne și organe să le prelucrez. Anul trecut mi le-a adus târziu și am bătut Bucureștiul în lung și-n lat să caut stomac, până când m-a trimis Ana la Obor și-am găsit stive și la niște prețuri derizorii.

Citeşte mai departe »

Supă de bob uscat cu ceapă caramelizată. Vinete coapte cu sos de iaurt. Lipii libaneze

Azi o să vă scriu nițel despre bob. Nu Bob, caracterul din Twin Peaks, ci bob leguma. Sau fava, feve cum i se mai spune pe afară.

În ziua în care am gătit toate acestea, m-am gândit că nu are rost să le public separat. Pentru că ele merg foarte bine împreună. De bob știam de prin copilărie, mi-a vorbit bunica despre el, l-am văzut și în atlasul meu botanic, cadou de la ea și apoi l-am plantat la mama în grădină.

Cum cel de la mama a făcut foarte puține păstăi sau deloc, am reușit totuși anul trecut să mănânc pentru prima data bob crud cumpărat de la Legume de țară și am găsit și congelat. Apoi am găsit uscat, la un magazin turcesc.

Când sunt proaspete (sau congelate) boabele sunt de un verde nebun și-s bune și crocante. Când sunt uscate, capătă un miros care poate fi dezagreabil pentru unii, dar sunt fine și gustoase. Pielița de pe boabe trebuie dată jos indiferent de cum este mâncat (proaspăt sau uscat).

Revenind la cel uscat. Pentru a putea fi gătite, boabele de… bob se țin în apă de la 12 până la 24 ore. Treaba asta face înlăturarea pieliței mai ușoară.

Citeşte mai departe »

Ciorbă de cartofi cu afumătură

E friguț. Pe aici chiar ninge abundent de câteva ore. Aș vrea să vă zic că acesta ar fi motivul pentru care am făcut ciorba aceasta dar nu. Motivul e că mi-au ieșit niște castraveți murați buni de tot iar zeama se cerea ori băută ori băgată într-o ciorbă.

Cum pe Facebook mi s-a cerut o rețetă de genul, mi-am învins lenea și am notat tot ce-am băgat în oală, am făcut poze în timp ce găteam și iată.

Știu, știu, rețeta asta cere oțet. Însă eu pun oțet doar în ciorba de burtă. În asta de cartofi pun ori aguridă (numai că acum nu am), ori moare (zeamă de varză murată)- n-am nici din asta așa că am pus zeamă de castraveți murați.

Nu am pus câtă aș fi vrut eu pentru că nu pot hali toată oala singură așa că am adaptat-o și pentru copil și soț. Iar copilul a mâncat cu o poftă de nedescris. :))

Bun, ce e special la ciorba asta, ce are ea și n-au altele? Trei feluri de carne afumată în primul rând. Am găsit (spre bucuria mea) oase afumate la Kauppahalli, apoi niște chorizo la un supermarket și niște bacon nemțesc, uscat de afumat și m-a luat cu frisoane când l-am văzut. A fost aproape la fel de spectaculos ca șoncul mâncat la Laura Laurențiu :))

Oasele acelea le-am găsit la un nene măcelar care își vinde și recomandă marfa cu mare plăcere de fiecare dată. Cât despre baconul acela bun de tot, avem noroc că în piața de Crăciun din centrul orașului este și un stand cu mezeluri nemțești. Știu că chorizo nu sună fantastic în ciorba asta românească minunată dar e singurul fel de cârnat din orașul ăsta care seamănă cu ce avem noi. Restul de cârnați, cu excepția sângeretului (mustamakkara) sunt de fapt wursts și crenvurști.

Citeşte mai departe »

Orzotto cu piersici caramelizate

Înainte de Paște am primit un pachet plin cu bunătăți de la Sun Food. Printre ele era și o cutie de compot de piersici. Apoi, inspirată de sosirea sărbătorilor de iarnă vremea rece de afară, m-am gândit să fac un orzotto bogat și cremos peste care să pun felii de piersici caramelizate ușor în tigaie. Cu unt și vanilie. Să ne țină de cald și bine. Și chiar ne-a ținut.

Mie că l-am învârtit și amestecat de m-au luat toate căldurile și lui Juha că l-a mâncat fierbinte și repede.

Există vreo problemă cu acest orzotto? Nu, iese la fel de cremos ca un risotto corect, iese mai gustos pentru că orzul prăjit ușor în unt capătă gust de nucă nouă, și iese foarte bogat. Poate doar faptul că va trebui să învârtiți în el destul de mult timp să fie un neajuns 🙂

Citeşte mai departe »

Caracatiță friptă cu salată de vară

Sunt momente în viața asta în care mi se face poftă de pește sau caracatiță. Am cam urât peștele de mică pentru că am asistat la chinul maică-mii când a înghițit un os și a avut nevoie de spitalizare și refacere câteva zile. Am avut tot timpul o mare frică să mă ating de pește deși la noi în familie aveam cel puțin 3 pescari amatori (inclusiv eu).

Frica asta a trecut ușor cu vremea și am început să mănânc pește, apoi fructe de mare. Încă prefer peștele “fără oase” sau cu oase mari care pot fi scoase ușor, iar dintre fructele de mare iubesc sepia (sashimi), calamarul, caracatița și scoicile Saint Jaques.

Cea mai bună caracatiță mâncată de mine s-a întâmplat la Raionul de pește, apoi acasă cumpărată de la Carrefour și gătită conform sfaturilor Monicăi de la Foodie Family.
În fine, cea mai fragedă caracatiță s-a dovedit a fi una gătită chiar de mine și probabil că a fost așa… din greșeală.

Să vă povestesc. Împinsă cumva de la spate de postul Anei de la Butterandcream am zis așa: eu n-o să pun o ceșcuță de apă și o să țin caracatița sub capac să-și lase apă, eu o să pun o ceașcă de vin și o să țin caracatița sub capac să își lase apă. Zis și făcut. După cele 15 minute socotite ca în postul Anei (caracatița mea a avut cam juma de kil), am testat-o și am costatat că e tot cam tare, iar vinul (surpriză!) mai era nițel și devenea caramel. Așa că am fiert niște apă în paralel și am turnat-o așa fierbinte peste caracatiță și am mai fiert încă 15 minute.

S-a dovedit a fi sexy balamuc (mă scuzați pentru expresie, e prima care mi-a venit în minte). Practic, după 30-35 minute de fiert era fragedă, roșie și numai bună de fript în tigaie. Ceea ce am și făcut, de altfel. Acu’, eu zic totuși să o fierbeți de la bun început în apă și vin, sa nu aveți surprize.

Citeşte mai departe »

Cremă tartinabilă/ Unt de biscuiți Speculoos

Luați așa mai din scurt, biscuiții Speculoos au aceleași ingrediente ca turta dulce finlandeză. Pe lângă unt, zahăr brun/melasă, unt, făină și ouă, Speculoos au și toată gama de mirodenii + 2: scorțișoară, cardamon, ghimbir, cuișoare, nucșoară și piper.

Luați mai cu istorie și tradiții, acești biscuiți sunt copți în ajun de Sf. Nicolae în Belgia și Olanda, și în ajun de Crăciun în Germania. Spre deosebire de turta dulce, care este mai moale, biscuiții aceștia sunt crocanți și cu iz de caramel. Ca și formă, sunt de obicei dreptunghiulari, cu spatele plat și fața “imprimată” cu un fragment de poveste/obiect/animal/barcă/fermă sau orice are legătură cu Crăciunul/Sf. Nicolae.

Am găsit multe rețete de biscuiți Speculoos pe net, dar nu despre ei vreau să vă povestesc. Am luat acum o săptămână revista pe noiembrie a lanțului de magazine K-Market din Finlanda și am găsit acolo o rețetă extraordinar de simplă și (s-a dovedit a fi și) delicioasă de pastă tartinabilă din biscuiți. Unii îi mai zic și unt, doar că e cam jumătate de adevăr. Sau treime, după cum veți vedea mai jos.

Pasta aceasta se poate ataca direct din borcan, sau pe pâine, sau în clătite, sau pe felii de mere, banane… cerul este limita.

Citeşte mai departe »

Tartă cu ciuperci, carne de vită și multă ceapă

Adică treaba asta delicioasă nu e chiar pentru oricine. E o tartă bogată, făcută din ingrediente cu multe calorii, să țină de cald în iarna ce tocmai a început pe-aici.
Azi (30 octombrie) am avut cea mai ciudată vreme: dimineață a nins cu viscolire, apoi a ieși soarele. După care, am primit o ploaie rapidă, iar soare, furtună de zăpadă. În final, ziua s-a încheiat cu cer aproape senin, adică la noapte vom avea ger.

Azi dimineață după ce m-am trezit să văd de ce se bat pisicile (la ora 6:00), am decis că nu mai are sens să mă întorc în pat așa că i-am încălzit lui Erik niște lapte, l-am schimbat și l-am culcat la loc.

În chiuveta de la bucătărie mă așteptau câteva kilograme de gălbiori de iarnă (numiți ei și picior galben sau trompeta căprioarei sau gălbiori iernatici) pe care i-am cules ieri de sub zăpada din pădurea de la Vammala (era plin dar s-a întunecat repejor afară așa că nu am cules mai mulți). M-am apucat să îi curăț, gândindu-mă cam ce aș putea face cu ei: supă, plăcintă, usuc o parte etc.

Zis și făcut. Aproape de ora prânzului, m-am apucat de treabă.

Citeşte mai departe »

Gnocchi din cartofi și dovleac (Hokkaido), cu sos de hribi

Zilele trecute, după ce am făcut supa de dovleac, mi-am dat seama că n-am mai gătit de multă vreme după vreo carte din bibliotecă. Așa că am luat la rând vreo 6 dintre ele să găsesc ceva interesant de făcut.

După ce am trecut de Raymond Blanc, de David Lebovitz și de Beatrice Peltre, m-am oprit la două dintre cărțile lui James Oliver. Una nu avea nimic cu dovleac, cealaltă m-a blocat la rețeta de gnocchi.

A fost prima dată când am făcut gnocchi așa că trebuie să vă atrag atenția că:

1. Făcând aproape totul manual, am muncit câteva ore ca să dau gata 1 kilogram de compoziție (adică rulat, tăiat, format și lăsat amprentă cu furculița pe fiecare gnocchi).
2. Gnocchi se fac din cartofi (un soi făinos), griș, pesmet, ricotta, făină etc. Dacă folosiți cartofi, e nevoie de un soi cu pulpă cremoasă, (când e gătit, evident) zice James Oliver (de fapt prietenul său, un chef italian- Gennaro Contaldo).
3. Prea multă frământare va cere făină mai multă ceea ce va acoperi în final gustul de cartofi/dovleac.
4. Dacă nu aveți câteva ore la dispoziție și nici ajutor, faceți doar jumătate din cantitate. Eu am făcut un kilogram pentru că așteptam musafiri care nu au mai ajuns, așa că după ce am mâncat două porții, restul a fost fiert, răcit și pus la congelator.
5. Dacă folosiți dovleac, cel mai bine e să alegeți un tip cu pulpă cu mai puțină apă (după coacere)- cred că plăcintarul e perfect.
6. Amprenta făcută cu furculița ajută gnocchi să se impregneze mai bine cu sos. Dacă intenționați să îi faceți cu sos simplu de unt si salvie, puteți să săriți peste partea aceasta.
7. Din imaginile pas cu pas lipsesc cele în care fac sosul. Aveam mâinile pline de aluat și făină și mi-a fost milă de aparat. Plus că a trebuit să scot două porții mai repede că i se făcuse foame lui Juha de la atâta așteptat :))

Citeşte mai departe »

Supă cremă de dovleac (Hokkaido) cu paprika afumată și alune rumenite

Nu aveam vreo intenție să pregătesc supă cu dovleac zilele astea, dar când am văzut frumusețea aceasta de hokkaido la magazin am zis că e musai să fac o rețetă cu el. Cel mai probabil voi mai cumpara unul pentru că am ochit o rețetă de gnocchi la James Oliver pe care trebuie neapărat să o gătesc.

Spre deosebire de dovlecii pe care îi știu de mică (plăcintarul și cel mare și gras), dovleacul acesta are între 1-2 kg și pulpă foarte fină, nu atât de făinos-fibroasă. După coacere arată fix ca un cartof dulce copt. Iar pielea este subțire și finuță. Am citit câteva rețete și sunt unii bucătari care îl folosesc cu tot cu coajă. Am fost tentată să fac acest lucru dar nu știam sigur la ce să ma aștept. Lui Juha i s-a părut și mai dulce decât un dovleac normal.

Rețeta de față este vegană (de post), destul de bună și poate fi îmbunătățită după cum crede fiecare de cuviință. Eu am făcut-o cu mai puține mirodenii decât de obicei ca să poată mânca și Erik.

Citeşte mai departe »

Pâine crocantă din secară cu semințe

Eram la socrii acum vreo 2 săptămâni și la prânz au apărut pe masă niște pâinici uscate cu multe semințe. Cam ca cele tip Wasa. Nu mi s-au părut foarte atrăgătoare la început dar după ce am gustat una nu m-am mai oprit din mâncat. I-am cerut rețeta Leenei și după ce m-am întors de la o tură de cules de ciuperci, am găsit o hârtie pe masă cu ingrediente și temperaturi.

Leena, soacra mea face foarte multă pâine. De câte ori merg pe la ea mănânc alt tip. Coace la câteva zile multe pâini pentru ea și vecini. Pâine neagră, albă, integrală, cu nuci, cu semințe, pâine plată finlandeză din secară (care se ține la uscat băgată pe o bară), și multe alte tipuri.

Această pâine crocantă și delicioasă se face foarte ușor numai că are câțiva pași care nu trebuie săriți. Se poate face cu ce semințe preferă fiecare.
Unitatea de mâsură pentru rețetele din nord este dl (decilitrul), așa că am stat cu cântarul lângă mine pentru a transforma totul în grame. Puteți rotunji cantitățile, este loc de 3-4 grame în plus sau minus.

Citeşte mai departe »