Arhiva categoriei ‘Ciorbe şi supe’

Ramen de porc şi miso

De câte ori ajung prin Tampere, inevitabil trag o fugă cu Juha la restaurantul Hanabi, un loc micuţ, cu doar 6 mese, cu un menu nu foarte bogat, cu un ramen delicios (sushi încă nu am gustat la ei). Şi pentru că ne place atât de mult, s-a gândit Juha să pregătească şi acasă. Reţeta este scrisă de el, eu m-am ocupat doar de traducere (şi de fotografii).

Ramen

Pentru cei care au gustat vreodată acest tip de mâncare japoneză, cuvântul “ramen” le aminteşte de o supă fierbinte, sărată, cu tăiţei şi diverse topping-uri. După ce am mâncat ramen la restaurant de câteva ori am simţit nevoia să îl pregătesc şi acasă. Şi ce ocazie mai bună aş fi putut găsi decât în timpul petrecerii unei vacanţe la Bucureşti împreună cu Cătălina, una dintre cele mai simpatice bucătărese pe care le cunosc. :) Aşadar, ne-am decis să-l facem ba mai mult, să invităm şi prieteni la degustat. Binenţeles că nu a lipsit desertul (dar de acesta s-a ocupat Cătălina- vezi aici)
Ramen-ul, originar din China este în prezent considerat un fel principal de mâncare japonez. Originile nu sunt chiar clare şi există multe variaţiuni ale reţetei şi ale modului de preparare. Dar toate combină supă fierbinte, tăiţei, legume, carne. Este grozav pentru zilele mai reci sau pentru când ai chef să te simţi bine alături de prieteni (să mănânci până pici lat :P ).

După diverse căutări şi lecturi pe net, m-am decis să urmez mai mult sau mai puţin indicaţiile date pe thepauperedchef , depinzând foarte mult şi de ce ingrediente am fi putut găsi aici. Am discutat chiar şi posibilitatea de a face tăiţeii noi înşine dar ne-am răzgândit. Nu sunt prea greu de făcut când ai toate ingredientele la îndemână dar iau ceva timp.

Citeşte mai departe »

Ana
Aperitive
Ciorbe şi supe

30 Septembrie 2011
6 Comentarii

Tarator – supă rece bulgărească de castraveţi

Pe la începutul lui septembrie am fost la o plimbare mai lungă cu bicicleta, de o săptămână întreagă, un fel de călătorie de autocunoaștere așa :) . Am plecat cu casa agățată de bicicletă, adică tot ce trebuie, cort, sac de dormit, oale de camping, cu trenul până la Brăila și de acolo pe cai voinicii mei. Am ajuns prin munții Măcin, pe la Gura Portiței, pe la Vadu, Năvodari și Vama Veche și-apoi am trecut la bulgari, unde am vizitat Tyulenovo, ferma de scoici de la Dalboka, Balcik-ul și apoi am luat-o pe la Dobrich, Tervel, Alfatar, Silistra și apoi înapoi în România la Călărași. 500 de km frumoși, de detașare față de orice problemă și stres de acasă, face bine la psihic, zău.

Și cum planul de-acasă nu se potrivește mereu cu cel din târg, am cărat aproape degeaba toate ustensilele de gătit în camping, căci am nimerit doar prin locuri unde se mănâncă bine și ieftin. Mai ales în Bulgaria, în orice oraș, oricât de mic ar fi fost, am găsit mâncare tare apetisantă și gustoasă. Și uite așa am aflat de supa lor de iaurt și castraveți, pe numele ei de cod tarator, de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Citeşte mai departe »

Supă din somon proaspăt şi legume

Mă gândeam cu drag la mesele întinse de acasă şi la toţi ai noştri gureşi, în timp ce mama lui Juha ne turna în farfurii supa de legume şi lapte. Eram vreo 8- 9 la masă iar în mijloc trona o oală uriaşă plină cu supă aburindă, albă.

Un fel de supă nouă pentru mine. Obişnuită cu ciorbele bogate şi acrite cu borş sau zeamă de varză sau supele mai dulci cu smântână, m-am minunat oleacă apoi am mâncat cu poftă.

În altă zi Marika mi-a spus: “noi finlandezii bem foarte mult lapte (când nu bem alcool)”. Asta în timp ce eu priveam comesenii care-şi comandaseră hotdog sau un fel de burgeri sau cârnaţi sau alte “nenorociri” şi aveau alături câte o sticlă de lapte.

Pe aici prin sud ne-am obişnuit ca mâncarea să aibe un gust puternic, să fie aromată, să mustească de usturoi şi ceapă şi nebunii (pofta vine scriind), dar pe la nordici treaba stă niţel altfel. Dacă tocanele sunt puternice şi înmiresmate, supele sunt la polul opus: sunt… suave, simţi gustul fiecărei legume din ele, neacoperite fiind de “nota” pe care o dă sucul de roşii sau borşul.

Acestea fiind zise, trec la treabă.

Citeşte mai departe »

Minestrone – o supă italiană cu toate legumele

Supa minestrone, despre care vă voi povesti acum, este probabil cea mai populară supă tradiţională din casele din Italia. Pe cât de simplu de făcut, pe atât de variată de la casă la casă şi de la lună la lună, bineînţeles în funcţie de ce se găseşte proaspăt.

În esenţă este o supă de legume în care constantele sunt legumele uscate din păstăi (fasole sau linte sau ambele :) ), ceapa, tijele de ţelină, morcovul, roşiile. De regulă, sunt adăugaţi şi dovlecei verzi zucchini şi orez sau paste şi se serveşte cu parmezan ras. La final rezultatul este o supă densă, foarte consistentă, gustoasă şi mai ales sănătoasă.

Citeşte mai departe »

Supă finlandeză de hribi (Herkkutattikeitto)

Am mâncat multe supe cu ciuperci în viaţa mea, dar mi-au plăcut foarte mult două: o supă de hribi şi gălbiori în pâine, făcută la Cinciş, Hunedoara din care am mâncat zi de zi câte două porţii şi supa de faţă.

Am primit în dar de la prietenele mele Marika şi Johanna (ajutate în a alege şi de Juha, prietenul meu), o carte cu reţete tradiţionale finlandeze. Şi anume, The Food & Cooking of Finland, scrisă de Anja Hill.

Hribii (herkkutatti), ingredientul principal al acestei supei, cresc mai ales în sudul şi în partea centrală a Finlandei şi sunt folosiţi în diferite preparate culinare.

Eu am adăugat şi câteva champignoane (Agaricus bisporus) pentru că era cam târziu să ies să cumpăr hribi în plus, iar Juha mi-a spus că supa iese excelentă şi cu gălbiori.

Citeşte mai departe »

Supă cremă de roşii

Supa de roşii e unul din felurile de mâncare pe care în copilărie le ocoleam cu graţia unei balerine, ca mai toţi copiii de altfel. Mamă, dacă citeşti, îţi spun sincer că îmi pare rău, dar supa ta de roşii n-avea acel ceva care să o facă plăcută, nu ai ştiut cum să o împachetezi frumos şi să ne păcăleşti să o mâncăm. Zău! Şi, dacă tot am adus vorba de mama, la multi ani pentru ieri mamiţo :*.

Bun, după traumele din copilărie, s-a întâmplat acum vreo 2-3 ani să comand într-un restaurant o supă cremă de roşii, mai mult din curiozitate. Norocul a făcut să nimeresc una bună, aşa că am scăpat de amintirile urâte şi am introdus-o între felurile favorite. În una din săptămânile trecute, dacă tot urmăream să mănânc mai low-calories, m-am gândit să fac din nou.

Citeşte mai departe »

Supă de raţă, nuci şi curmale

Mă gândeam de ceva timp să încerc câteva feluri de mâncare chinezească din cartea pe care am cumpărat-o din Dublin. Aşa că am căutat printre cele 500 de reţete şi am ales să pregătesc supa de faţă şi o salată (pe care o veţi vedea cât de curând pe site).

Cum eram setată pe modul “calm” şi nu prea aveam chef de casă plină, am invitat la mine numai doi dintre colegii de serviciu (Ioana şi Sid), care m-au ajutat printre altele şi cu poze şi cu câte o glumă bună din când în când.

Supa nu e greu de făcut. Necesită în schimb ceva mai multă răbdare până se fierbe carnea de raţă şi asta ţine mult şi de provenienţa ei. Dacă e adusă de la ţară, având carnea cu fibre mai tari va fi nevoie de ceva mai mult timp. Dacă e cumpărată de la supermarket (crescătorie) ceva mai puţin timp.

Dar să vedem despre ce este vorba.

Citeşte mai departe »

Cătălina
Ciorbe şi supe
Românească

26 Iunie 2010
5 Comentarii

Ciorbă de lobodă cu sau fără carne

Am ales acest titlul pentru că am câteva prietene care au alte orientări în afară de cea omnivoro- carnivoră pe care o au cei mai mulţi români. Sunt vegetariene.

Ciorbiţa de faţă până la un punct le respectă dorinţa de a nu consuma carne, ouă sau lapte (şi toate derivatele lor), după care se adresează majorităţii.

Loboda, o ştie toată lumea. Apare primavară în piaţă, printre legăturile de leuştean, ceapă verde, salată verde şi alte bunăciuni tinerele. Plăntuţa aceasta uşor aromată poate avea frunze verzi sau roşietice şi în funcţie de colorit, ciorba va avea zeama mai albă sau mai roz, după caz. Bunica îmi făcea multă când eram copilă şi era ciorba mea preferată. Îi spuneam simplu: ciorbă cu vin (pentru că de cele mai multe ori îmi făcea din lobodă roşie).

Să purcedem aşadar la facerea ciorbei, iar eu ma voi întoarce în timp, să-mi văd bunica încinsă la cap cu un batic, tocând legume şi amestecând de zor în oala de ciorbă.

Citeşte mai departe »

Borş de cocoş cu tăiţei de casă

Mi-au tot zis mulţi prieteni că site-ul nostru e fain da` nu prea are reţete d’alea ca la mama acasă, că lor alea le plac mai mult. Bun, eu îmi imaginasem că astfel de reţete poate fiecare să le afle de la mama lui. Dacă nu e să fie aşa nu-i bai că tradiţionalul românesc vine şi la noi. Avem azi un borş mordovenesc cum bunica mea m-a învăţat să fac pe vremea când n-aveam barem buletin.

La bunica mea la ţară, când sunt oameni mulţi la treabă, cum ar fi la coasă sau la seceriş de exemplu, cam după Sfânta Marie mare, femeile stau acasă să pregătească de mâncare. Atunci se sacrifică câte o orătanie din ogradă şi se face din ea şi ciorbă şi o tocăniţă. Aţi zice că iese o zeamă lungă, cum să faci două feluri de mâncare dintr-o pasăre şi să mai mănânce şi 10 oameni. Ei, o găină ori cocoş zdravăn are peste 4 kilograme prin părţile alea de lume şi iese cea mai bună mâncare. Dar, ne tot lungim cu vorba şi parcă văd că nu vă mai zic reţeta.

Citeşte mai departe »

Fasole cu afumătură la cuptor

Şi pentru ca vremea este încă nehotărâtă şi îi tot dă cu ploaie şi vânt de vreo săptămână, ne-am gândit să pregătim o mâncare pofticioasă, călduroasă, colecţia toamnă- iarnă. Fasole cu afumătură.

De câte ori n-aţi poftit cu tot sufletul la aşa ceva? Sincer acum. :) În oală emailată, la ceaun pe foc afară, la cuptor în oală de pământ, fasolica noastră, aducătoare de căldură şi de stare de bine (dacă ştii cum s-o pregăteşti) este vedetă alături de ciorba de burtă, sarmale şi varza cu ciolan cam în orice restaurant cu specific românesc.

În primul rând aveţi nevoie de o oală de pământ ars şi smălţuit. Dacă nu aveţi acum şi mai aşteptaţi niţel, mergeţi la sfârşit de săptămână în Parcul Kisseleff unde sunt tot felul de târgşoare cu specific românesc. Găsiţi acolo de diverse mărimi, smălţuite sau nu, între 35 şi 50 lei bucata.

“Meteahna” aceasta cu vasele de lut o am de la bunica. La fiecare târg sătesc peste care dădeam în călătoriile noastre ne opream să căutăm oale pentru borş sau sarmale, coşuri de răchită şi ghivece de pământ pentru flori. Fiecare îşi prepară acasă fasolea în felul lui. Eu îi acord ceva mai multă atenţie pentru că ştim cu toţii că uneori beneficiile pe care ni le aduce nouă nu-s neapărat îmbucurătoare şi pentru cei din jur. Aşa că, pas cu pas, iată reţeta de azi. Citeşte mai departe »