Arhiva categoriei ‘Românească’

Cum să pregătești legume la aburi pentru bebeluș

În primul rând, vă scriu că nu am inventat eu apa caldă și, ca de obicei, descriu propria experiență. Nu vor fi multe posturi despre bebeluși pe kissthecook, însă acesta mi se pare important. De azi am început să-i dăm lui Erik și alte mâncăruri decât lapte. Mă rog, i-am testat gusturile și pe la 5 luni să vedem ce reacții are, dar nu i-am dat să mănânce serios.

Pediatra lui ne-a sfătuit să începem întâi cu legume, apoi fructe și mai spre final, cereale, pui, grăsimi (ulei de măsline). Cum ne-am ghidat foarte mult după cele scrise și sfătuite de Ministerul Sănătății din Finlanda, o să îi introducem și cereale cât de curând, iar fructele și legumele le vom da intercalat. Acum, n-o să scriu regulile de hrănit, fiecare copil este altfel, cu preferințele și alergiile (dacă există) lui.

Al nostru se stâmbă cu brio la banane și morcovi, dar mănâncă fericit (și cu tot corpul și camera) avocado și afine.

Așa, revenind la ceea ce voiam să scriu astăzi: voi prezenta 3 modalități de a fierbe/coace legume la aburi. Prefer această metodă decât fiertul efectiv care distruge anumite componente ale ingredientelor.

Citeşte mai departe »

Tartă cu moșmoane

tarta-mosmoane-mici-48-of-53Când mama m-a anunțat prin octombrie că avem mai multe moșmoane decât în anii trecuți, nu mi-a trecut prin minte că va culege chiar 15 kg. Abia când le-am văzut frumoase și aurii dar încă necoapte am decis că pe lângă jeleu voi mai încerca și alte rețete. În plus, am măritat vreo 6 kile și le-am trimis pe capul lui Tudosiei să pregătească ceva cu ele pentru Sănătatea în bucate. Ba chiar i-am propus să o invite pe Mona Petre de la Ierburi uitate și să pregătească ceva împreună.

Mă gândeam să pregătesc tarta cum o fac americanii pe cea de dovleac, cu multe mirodenii și cu lapte condensat. După ce am căutat pe net dacă merge, am găsit aceeași metodă la Comfortably Hungry așa că m-am apucat de treabă. Am luat o mică plasă cu laptele condensat de la Mega pentru ca era de fapt pentru cafea, dar tarta a ieșit bine oricum. Voi lucrați cu lapte condensat adevărat (am găsit la Auchan, de exemplu).

Cea mai migăloasă parte din rețeta aceasta este obținerea piureului din moșmoane. Dar cu puțină răbdare și ceva mozolire pe mâini, se rezolvă.

Citeşte mai departe »

Praz cu măsline

praz-cu-masline-site-48-of-51Și-acum o să vă povestesc despre cum NU îmi plăcea mâncarea de praz cu măsline când eram mică. Unu’ la mână, mâncarea avea sos de roșii, care nu era sosul meu preferat (decât dacă avea și vin în el sau era la mâncare de măsline, castraveți murați sau papricaș cu găluști).
Apoi, mâncând foarte mult praz crud mi se părea o barbarie să îl văd fiert în mâncare.

Dar măslinele, oh, măslinele… le-am iubit de la prima degustare. Întâi au fost cele negre, apoi cele verzi simple sau umplute cu ardei sau migdale, apoi kalamata. Și kalamata au rămas preferatele mele de ani de zile. Și cele stafidite care nu se găsesc pe oriunde. Când locuiam cu bunica ea ne povestea că mâncarea de cartofi, cea de fasole și cea de măsline erau numite “ale săracului”. Pe cea de cartofi o detestam, apropos, nu înțelegeam de ce trebuie să sacrifici cartofii în sos de roșii când îi poți prăji și mânca cu brânză sau face piure cu lapte și unt. De la o vecină bătrână învățasem să întind unt pe pâine prajită și apoi să presar măsline. Să încercați cu kalamata, iese și mai bine.

No, și-acum trebuie să vă spun și ce-mi veni să public o rețetă (fără vârstă) din repertoriul românesc? Care apropos, apare în “Carte de retete” a Sandei Marin (Cecilia Maria Simionescu pe numele ei adevărat), una dintre cele mai cunoscute scriitoare din lumea gastronomiei românești. Cartea respectivă conține nu mai puțin de 10.000 rețete românești autohtone sau împrumutate de pe la alții.* (*pasaj luat de pe Wikipedia).
Cum există pe internetul cel mare tot felul de discuții cum că gastronomia românească autentică este mirifică dar lipsește cu desăvârșire, echipa de la Simfonia Boutique Hotel Restaurant Râmnicu Vâlcea s-a gândit să organizeze un concurs la care pot participa bloggeri culinari și bucătari ce ar trebui să reinventeze rețete vechi românești. Concursul are și un juriu iar acesta este format din Nico Lontraș, Johnny Șușală și Cosmin Dragomir (pe care-l urmăresc pentru că s-a apucat să studieze și scrie despre găteli și mâncăruri românești) și Alina Vasilescu.

Citeşte mai departe »

Poveste cu rosii

salata rosii mici (4 of 7)-Exposure2Era prin vara lui 2001. Tocmai ma intorsesem din prima mea experienta de peste hotare- 3 luni in Franta, bursa, programul Leonardo.

Bunica avea gradina si ma ocupam eu de ea. In anul acela insa, am pierdut trei luni de munca (sapa, apa, copilit si altele) la tomate si ce mai era pe acolo.
Nu eram defel o sclifosita la mancare dar in Franta intorsesem cu sila fata de la farfurie cand mi se daduse potarniche in sos de ciocolata (era intreaga si ma privea cu ochii ca niste margele negre, asa, cum sa zic, cu tristete) si ma tulbura gandul ca la desert trebuia de multe ori sa mananc acele branzeturi cu mirosuri de ciorapi nespalati sau mai grav. Asta cand ieseam in oras invitati de niste dragi doamne pe care le-am cunoscut acolo (Monique si Marie-France), pentru ca, in rest, ne descurcam ca orice student cu ce puteam cumpara si gati.

In orasul in care eram cazati (Angers), in anumite zile aveau loc asa numitele piete in aer liber. Si mergeam cu drag si cu speranta ca o sa gasim ingrediente ca acasa si ca o sa putem gati ca acasa. Doar ca pe tarabele pline cu verdeturi nu am gasit niciodata leustean, la cei care faceau branzeturi nu am gasit nicioadata telemea, iar rosiile erau tari si fara gust.
Ce sa fac, inca nu ma desprinsesem complet de bunica si nu incercasem alte bucatarii in afara de a ei. Francezii nu faceau salata de vinete ci le taiau felii si le prajeau in putin ulei cu sare. Ciorba cu leustean era o utopie, salata cu branza si rosii un motiv de suferinta (pentru ca lipsea).

Asa ca i-am scris bunicii. Si cum profesoara care ne avea in grija mergea in Romania pentru rapoarte cam o data pe luna, ne-a adus de la bunica un saculet de leustean uscat si o cutie plina cu saleuri si cornulete. Ce fericiti am mai fost. Bagam nasul in leusteanul uscat si credeam ca visez.
Asa ca am inceput sa pregatesc supe cu leustean, cum puteam mai bine: cu dovlecei, fasole verde si altele.

Citeşte mai departe »

Supă de vară cu mure și agrișe

Supa de mure mici (42 of 46)-Exposure2-Exposure2Continuând cu ce se mai găsește prin piață, azi aș publica această rețetă extrem de simplă în sinea ei dar care cere un pic de e fort și timp. Nu mult, nu vă alarmați, o parte din operațiuni sunt oarecum opționale. Și o numesc supă deși ea e mai mult din categoria chiseliță.

Este o supă răcoritoare din fructe de sezon, cu puțin zahăr, care se poate mânca cu o tonă de înghețată, biscuiți, frișcă.

Citeşte mai departe »

Pastă (gem) de măceșe

gem macese mici-30N-o să încep acest post cu o poveste în care să spun că acest gem îmi aduce aminte de copilărie. Pentru că prima dată când am mâncat gem de măceșe a fost în timpul unui mic dejun la Bistro del’Arte din Brașov.

Și a cam fost dragoste la prima degustare. Gemul cu aspect de coral lichid, gustul acrișor, culoarea frumoasă m-au ajutat să trec peste orice primă urmă de reticență când am decis să îl fac acasă. Pentru că e de muncă la el (mai ales dacă nu aveți ustensilele necesare, ca mine).

Mi-a luat 2 zile să îl duc la bun sfârșit dar a meritat orice secundă și orice durere de mână.

Am avut noroc să îmi aducă mama o găleată de materie primă: măceșe culese una câte una de Victor și Nati, iubiții mei. Natalia abia așteaptă să facem clătite împreună ca să mâncăm gem de măceșe 🙂

Citeşte mai departe »

Peltea de gutui

ZAH_4898micUn dialog cu bunica mea:

“-Mamaie, de ce fierbi cotoarele și cojile de gutui?”
“-Ca să fac peltea, comoara mea.”
“-De ce nu pui și miezul (pulpa)?”
“-Pentru că îl fac dulceață.”

“-Dar cum îți iese o chestie atât de bună din nimic?”
“-Așa se face de bătrâni, e magie.”

Citeşte mai departe »

Prăjitură din urdă de oaie și lemn dulce

Prajitura de urda si licorice mici-41O să încep direct cu o întrebare: ce e lemnul dulce? Dacă nu ați auzit de el, poate “licorice” vă sună mai cunoscut 🙂

Lemnul dulce, contrar așteptărilor mele, nu este un arbore ci o plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor (carevasăzică e rudă de mamă cu fasolea, mazărea, salcâmul șamd). Așa cum îi spune și numele, planta are un gust dulce și din ea se extrag diverse substanțe (folositoare în industria alimentară și cea medicală). În America, mare parte din producția de licorice este folosită la prelucrarea tutunului, treabă care nu numai că dă celui din urmă o aromă mai dulce dar și ajută fumătorul să inhaleze mai ușor pentru că are efect bronhodilatator.

În Asia licoricea este folosită drept condiment, în Europa este folosită la fabricarea anumitor tipuri de bomboane, caramele și jeleuri. Întotdeauna m-am întrebat ce e cu gustul acela oribil al bomboanelor negre de licorice. E simplu, în funcție de zona în care sunt făcute, bomboanele conțin și o cantitate mare de anason, uneori mai mare decât cea de licorice (iar eu nu-s prea prietenă cu acest condiment, drept pentru care nu înțeleg nici uzo-ul).

Acele bomboane negre de licorice, spuneam, nu conțin doar licorice ci și ulei de anason, uneori menthol, mentă, dafin, clorură de amoniu. Cantitățile diferă de la țară la țară și de la varietate la varietate. De exemplu, olandezii fac bomboane cu mai multă licorice decât anason– și pun clorură de amoniu, lucru care le dă și un gust sărat.
La fel procedează și nordicii. Doar că la ei am văzut-o peste tot, fără excepție, și nu numai în bomboane: înghețate cu salmiakki, băuturi alcoolice cu salmiakki, în sosuri speciale cu licorice la restaurantele gourmet și nu numai.

Citeşte mai departe »

Cătălina
Poveşti
Românească

1 Aprilie 2015
2 Comentarii

Hadar Chalet- “what happens at the cabin, stays at the cabin”

Hadar Chalet mici-110Știți cum e să vrei să faci ceva repede, să gândești un plan, să ți-l scrii și apoi când să-l pui în aplicare să te lovească o viroză atât de tare încât să rămâi secerat la pat aproape o săptămână? (Mai târziu, din viroză am dat în sinuzită și-am mai stat câteva zile izolată la căldură, fără vreun chef să fac ceva).

Cam așa am pățit eu când m-am întors din excursia de la Hadar Chalet. Că de altfel eram chitită ca în ciuda oboselii, să mă apuc să scriu fix atunci, după ce am intrat în casă. :))
Așadar, să vă povestec din amintiri, că-s încă vii.

În vinerea cu pricina, Juha m-a cules pe mine de la birou (“-Ce să mai pun în bagaje în afară de ce ai pus pe pat? -Păi nu știu, ia și aia, și poate și ailaltă, ah, da! și aia, neapărat aia.
-Hey, las-o mai ușor pentru că eu trebuie să le car până la birou, știi? -Ah, da.”), apoi noi am cules-o pe Ana de la metrou (“ăăă, hai să ne vedem jos în stație, cine ajunge primul să stea pe scaun”). Ajunși primii am constatat că-n stație nu sunt scaune. Așa că am luat-o la picior pe-acolo să le căutăm. Dacă Ana ne aștepta deja pe undeva? Nope… a sosit și ea la un moment dat (la timp) și-am plecat să-l întâlnim pe Radu.

În sfârșit, în formație completă, am demarat către Siriu. Nu prea îmi mai aduc aminte drumul. Știu doar că la un moment dat mă luase bine amețeala de la ceva serpentine. Am ajuns la chalet cam anesteziată, așa că țuica dată de gazde imediat ce ne-am dat jos din mașină și am abandonat bagajele băieților de acolo, m-a scuturat oleacă și m-a pus pe picioare.

Citeşte mai departe »

Jeleu de moșmoane

jeleu de mosmoane-9639De moșmoane am auzit prima dată când eram în clasa I. Bunica, văzându-mi dragostea față de plante, mi-a cumpărat (din economiile ei) un Atlas botanic. Mare fericire a mai fost pe capul meu. Mult am mai citit cartea mare, grea și frumoasă. Întâi am devorat pozele, una câte una. Am aflat câte tipuri de plante sunt, cum arăta lumea în cretacic, ce specii erau în neozoic și câte au mai rămas pe lume de atunci sau cum au evoluat. Când am intrat la facultate știam deja o parte din denumirile în latină și mi-a fost ușor să le învăț pe restul.

Pe la capitolul Rosaceae (familia din care fac parte plante ca trandafirul, mărul, părul, gutuiul, prunul etc) mi-a atras atenția o imagine cu niște fructe pe care nu le mai văzusem vreodată. Sub ele scria: “Moșmon, Mespilus germanica”. Am rămas cu imaginea lor în minte mulți ani.

Până când, într-o zi, le-am recunoscut într-o altă imagine de pe eticheta unuia dintre arborii plantați de părinți și sora mea la Domnești. Aproape imediat am început să fac planuri în ceea ce le privește. Mama nu știa ce sunt și ce-o să facă din ele. Dar arborele în sine era decorativ în tot timpul anului așa că a rămas în grădină alături de un prun, un cireș și un măr sălbatic.

Citeşte mai departe »