KissTheCook.ro

Dar gusturile se mai schimbă în timp aşa că iată-mă din nou în bucătărie, cu mânecile suflecate şi ajutată de Ana, pornind atacul asupra gutuilor (partea I).

Ca de obicei, şi această dulceaţă va fi livrată parţial la familia vărului meu Ionuţ.

Gutuile nu erau coapte complet când le-am cumpărat, aşa că vreo săptămână au stat pe pervazurile ferestrelor, îmbrăţişate de soare.

Afinele sunt fructe aromate, cu gust puternic, aşa că am considerat că ar fi bine să fac o dulceaţă clasică, fără adaosuri de alte arome, aşa cum procedez de obicei.

În ziua în care căutam nuci pentru dulceaţă m-am împrietenit cu un domn care aduce la Moghioroş cireşe albe, cireşe amare, zmeură, afine, toate culese de “oamenii lui” (numai el ştie de unde), că nu par a fi de cultură. Am găsit şi o doamnă care are culturi de coacăze, zmeură şi afine dar toate la timpul lor.

Ajutate de arome exotice gen ghimbir, de foc şi de zahăr, cireşele pot ajunge nişte regine printre tipurile de dulceaţă.

Dar să trecem la fapte.

Când eram mică, locuiam împreună cu bunica, mama, tata, sora şi familia unchiului meu Puia într-o casă mare, la curte. Eram 4 ţânci care ne jucam zi de zi împreună, făceam boacăne, ne băteam pe leagăn, ne alergam şi ne potoleam la umbra teiului din curtea vecină sau a casei.

Bunica ne mai muştruluia din când în când, dar bucuria de a avea o casă plină de copii o mai potolea din ale ei aşa că ne răsplătea mereu cu bunătăţi. Una dintre ele era dulceaţa de caise. Ne strângea în jurul ei, ne punea să scoatem sâmburi şi să le alegem pe cele mai “cărnoase”. Apoi să spargem sâmburii şi să curăţăm miejii, care ocupau un loc de cinste în dulceaţă.

Încingea un foc mare în spatele curţii, punea pirostrii şi cratiţa de dulceaţă şi apoi juma de zi roiam prin zonă să vedem dacă e gata şi dacă nu are nevoie de apărare împotriva cotropitorilor.