Arhiva categoriei ‘Italiană’

Ravioli cu gălbiori și sos cu brânză albastră

De vreo 2 luni e plin sezon de gălbiori pe-aci. Și de hribi, dacă ai noroc să găsești. Și Rusulla dacă ai ochi de ciupercar să știi să le recunoști pe cele bune.
Ca un om safe ce este, Juha preferă să culeagă doar ciupercile care îi plac și pe care le știe foarte bine: gălbiori, hribi și trompeta căprioarei (apar în vreo lună jumate-două). Ghebe nu prea sunt pe aici, prin zona Sastamalla, deci nu am găsit.

Săptămâna trecută ne-am întors acasă cu o găleată de 10 litri plină de gălbiori și tot gândindu-mă ce să fac cu ei mi l-am imaginat pe Bubba din Forest Gump înșirând 1 milion de rețete cu creveți. Cam așa înșiram eu rețete cu ciuperci. În final am uscat o parte din ei înșirați pe ață în boxa de la subsol, am pregătit sandwichuri, ravioli, alt fel de paste, fricassée, chiftele. Urmează să murez o parte și să mai usuc din ei.

Azi public rețeta de ravioli pentru că e simplă. Doar că aveți nevoie de ceva răbdare și timp pentru a face aluatul de paste. Se poate face și manual, fără mașină. Eu am noroc cu o Titania pe care am pus-o pentru prima dată la treabă. Mi-a luat nițel să mă prind ce e cu ea dar apoi a mers ca unsă. Am învățat și o șmecherie de la Andie și o puteți vedea în acest video (foaia se unește la un moment dat și se trece prin mașină mai ușor).

Citeşte mai departe »

Risotto cu hribi și brânză de capră

În familia noastră există două feluri de a pregăti risotto (și e unul dintre felurile de mâncare pe care îl pregătim frecvent pentru că este versatil și merge cu o gamă largă de ingrediente): stilul smuls și mai rapid al lui Juha (împrumutat de la Raymond Blanc) și stilul mai lent și care antrenează bine mușchii brațelor (stilul clasic de amestecat cu foarte mici și scurte pauze) pe care îl folosesc eu.

Rezultatul este cam la fel, noi nu am sesizat până acum vreo diferență. Însă ingredientele sunt foarte importante. Este nevoie de o supă de bază (noi folosim din oase de vită și spinări de găină sau rață), de un vin bun, de preferință alb și nu în ultimul rând, de un tip special de orez (Arborio, Carnaroli, Vialone, Nano, and Baldo). Cel mai frecvent găsim în România cel de tipul Arborio.

Ca să înțelegeți cât de prietenos este acest fel de mâncare, o să scriu cam cu ce noi am făcut până acum: cu roșii uscate, chorizo, mazăre, multe feluri de ciuperci, sparanghel, legume rădăcinoase, diverse tipuri de brânzeturi.

Citeşte mai departe »

Poveste cu rosii uscate

Rosii uscate (40 of 43)Povestea aceasta va fi mai scurta, pentru ca relatia mea cu rosiile uscate a fost una multa vreme de dragoste-ura. Cu anumite sortimente ma puteam intelege si le iubeam la gatit, pe altele nu reuseam sa le diger (nici la propriu, nici la figurat). Cred ca era, de fapt, partea de condimentare care ma tinea departe de ele. Unele, simple, ma apropiau instant, altele, pline de ierburi, ma departau.

Si-au mai fost si unele extrem de gustoase, dar maica ce de sare aveau in ele. Iti dadeau lacrimile. Trebuia sa le tii in apa o zi ca sa scapi de potroaca. Ce e drept, erau si foarte uscate si puteau fi pastrate ca atare (intr-o punga de hartie din care luai de cate ori era nevoie. Cred ca avea un kg cand am cumparat-o).

De cand am cuptorul electric (care are o gramada de avantaje, unul dintre ele fiind acela ca are ca temperatura minima 30 grade C) l-am tot testat uscand diverse legume: ciuperci de vreo 3 feluri (hribi, ghebe, galbiori de toamna), chisuri de sfecla, felii de capsuni si altele. Am experimentat facand intai cantitati mici si apoi, treptat, mai mari. Cu legume intregi sau taiate felii sau jumatati. Am incercat de obicei temperaturi de 50-55 grade C, dar intre timp am incercat si temperaturi ceva mai mari si treaba a functionat foarte bine. Cel putin in reteta de fata.

Citeşte mai departe »

Înghețată pur și simplu. #RomacuElectrolux

Inghetata roma electrolux-114-Exposure1Acesta este (alt) un post cu învățăminte și cu declarații sincere (ca toate altele de altfel). M-am gândit și răzgândit și până la urmă am decis să-l public. Se pare că în ultima vreme singurele motive sub care îmi mai vine să public pe kissthecook sunt concursurile. Și asta din cauză că, odată acceptată provocarea de a intra în joc, nu doresc să NU mă prezint.
Sufăr. Sufăr de-o căldură incredibilă care se instalează în bucătărie indiferent că fierb un ou, fac un stir-fry sau coc o tartă. Până și pentru înghețate mă simt nevoită să stau în saună 1-2 ore. Iar Juha nu poate trăi numai cu salate. Când vine rândul meu să fac cina și aude cuvântul “salată” aud un scrâșnit de dinți. Nu protestează, dar îl aud, e acolo (“F….g salad, not tomatoes again”).

Ce a venit în plus față de provocarea unui concurs contra unor adversari redutabili? Am mâncat după multă vreme paste carbonara făcute în casă. Am scos mașina de paste de la naftalină (încă așteaptă pe masă să o și pun la treabă). Am transformat un buchet uriaș de busuioc (adus de mama de la grădină) într-o bunătate de pesto. Adică, pentru două săptămâni, am reintrodus bucătăria italiană în viața noastră.

Am scris la început că am avut dubii în a publica aceste rețete pentru concursul organizat de Electrolux nu pentru că nu ar merita a fi publicate ci pentru că nu se ridică la înălțimea premiului: 1-3 zile la Roma, la Taste of Roma, un festival la care-mi doresc să ajung de ani buni. Dar pentru că obsesia mea pentru înghețată și cea pentru forma quenelle sunt mai puternice, o voi face mai jos.

Am vrut neapărat să readuc la viață un biscuit (!!!) pe care l-am mâncat alături de un mousse de ciocolată albă și sorbet de mandarine, la The Cube by Electrolux acum câțiva ani. Era gândit de Andrea Canton și este unul dintre deserturile pe care ți le aduci aminte toată viață.

Citeşte mai departe »

Tiramisù

Tiramisu mici-81

Adică “trage-mă-n sus”, cel mai probabil un “ridică-mă la cer” italienesc. Căci atât este de bun acest desert.

Destul de simplu de realizat, cu o cremă vaporoasă. la fel de vaporoasă ca şi pişcoturile speciale numite “degetele doamnei”.

Lui Juha i se făcuse poftă de un tiramisu bun, de casă. Şi cum este destul de încăpăţânat a insistat să-l facă cu ingrediente cât mai fidele reţetei originale. Aşa că am căutat marsala şi aici şi în Tampere şi după ce am constatat că au cam acelaşi preţ şi aici şi acolo am hotărât să îl luăm loco ca să nu car eu sticla tocmai din România.

Aşadar, chiar în a doua din ultima vacanţă petrecută în finlanda, Juha a trecut la cratiţă şi a făcut acest frumoso- pofticios tiramisù.

Citeşte mai departe »

Tomate uscate la soare. Ricotta. Leurdă. Electrolux. Inspiration Food Marathon.

Recunosc că povestea mea cu pastele a început cât se poate de românesc. Pentru mine nu exista desert mai bun decât nişte tăieţei făcuţi cu lapte şi scorţişoară de bunica mea. Îmi plăcea că nu uita să mă întrebe dacă îi lasă simpli sau îi presară cu mirodenii aşa că de cele mai multe ori aveam opţiunea şă îi mănânc şi cu dulceaţă sau simpli.

Recunosc că primele mele paste “mai altfel” la care cei din familie s-au uitat chiorâş au fost nişte spaghete cu sos de roşii şi ierburi aromatice de prin grădina bunicii şi bucăţi de carne de vită. Când ai o copilărie în care ciorba cu borş, supa grasă de găină, sarmalele şi mâncarea de castraveţi muraţi cu carne de porc sunt la loc de cinste, să încerci să introduci feluri de mâncare de pe la străini e nevoie de ceva curaj (ca să nu ajungi să mănânci singur o oală mare cu mâncare pentru ceilalţi sunt prea sceptici ca să încerce).

Deşi nu prea agrea noutăţile în farfurie, bunica m-a încurajat tot timpul să gătesc şi să mă descurc la bucătărie. Ajunsesem la un moment dat să fac singură prânzul pentru toată familia, stând după fustele ei şi făcând lucrurile de care ei i se luase dar care mie îmi plăceau: curăţatul legumelor, tocatul lor, amestecatul în oala cu borş (“Măiculiţă, când mai eşti aşa nervoasă, ia lingura asta şi amestecă borşul”- şi-l amestecam de câte ori treceam pe lângă el), amestecatul în oala cu ciorbă, curăţatul sobei pe care se gătea, ordonarea conservelor în cămară şi pivniţă pe care le ştiam cu ochii închişi. Mi-a spus: “şi dacă te trezesc din visul cel mai dulce trebuie să ştii unde sunt acareturile- să nu stau să caut de nebună”. De altfel, după ce s-a prins că am un fix cu ordinea, când am mai crescut, n-o mai lăsa nici pe mama să se apropie de dulapuri, şifoniere sau cămări. Dacă îşi lua şi ea vreo vacanţă spunea: “Şi dacă vreţi ceva de pe undeva, nu cumva să-mi răscoliţi p-aci, întrebaţi fata şi vă spune ea.”

Citeşte mai departe »

Milano. The Cube Electrolux Milano.

Încă diger cele trei zile petrecute în Milano şi Roma împreună cu fetele. Pentru că de atunci sunt “fetele” cu care ies la un brunch, cu care fac schimb de idei sau cu care merg la un pahar de vorbă. Aşa că mă scuzaţi că am scris aşa de târziu.

Când Carmen a anunţat câştigătorii concursului organizat de Electrolux eu tocmai mă trezisem din anestezie, mă luptam cu ameţelile şi durerile care începeau să-şi facă loc în lupta cu anestezicul.

Cred că am făcut nişte ochi uriaşi pentru că ale mele colege de salon au sărit să mă întrebe dacă leşin sau ceva şi când m-au mai văzut şi plângând, le-a fost clar că ceva e nelalocul lui. Am reuşit să le explic în două vorbe şi trei suspine ce mi-a creat acea stare şi am început să sun în stânga şi dreapta ştergându-mi lacrimile de crocodil.

Mă uit acum în urmă şi mă întreb ce a fost mai de preţ în această excursie. Concursul? Cina? Mâncarea? Apoi îmi răspund destul de repede singură: grupul nostru şi prietenia care s-a legat între 6 femei (lucru mai rar dar iată, nu imposibil 🙂 ) Andreea, Brindusa (da, numele ei nu suportă diacritice în italiană aşa că am tot strigat-o astfel pe unde am fost), Lavinia, Antonina şi the Godmather, Carmen Georgescu, devenită în scurt timp mama noastră, organizatoarea noastră, prietena noastră, sora noastră.

Citeşte mai departe »

Tagliatelle cu sos de gorgonzola şi spanac

Cred că reţeta asta poate concura cu succes la titlul “cea mai uşor de făcut reţetă de le KissTheCook”, dar, cu toate că mulţi poate o ştiţi, m-am gândit că merită atenţia fie şi doar pentru puţinii care nu ştiu de combinaţia asta. Eu v-am mai zis, am fost un copil mofturos nevoie mare şi nici în ziua de azi nu m-am împăcat de tot cu spanacul. Să nu văd terci d’ăla. Am zis!

Ei bine, reţeta noastră are spanac şi mie îmi place la nebunie şi, mai mult decât atât, a mâncat până şi frate-miu, care e un mofturos de vreo două ori mai mare decât mine. Așa că nu treceți peste ea chiar dacă nu sunteți cei mai mari fani ai frunzelor verzi, s-ar putea sa vă surprindă plăcut și să vă îndrăgostiți iremediabil, așa ca mine.

Citeşte mai departe »

Cătălina
Italiană
Reţete cu carne

17 August 2011
7 Comentarii

Osso buco

Un rasol nu vine niciodată singur. Carevasăzică “osso buco”-ului îi şade bine alături de legume, risotto cu şofran alla milanese şi gremolada (dacă vrei să-l pregăteşti ca pe meleagurile lui).

Dacă îl serveşti cu un roşu sec alături, te-ai asigurat de-o seară romantică cu jumătatea 🙂 Parol.

Nu e cel mai uşor preparat, dar nici nu intră în categoria celor greu de realizat. Cere mai mult timp decât altele, fiind un “slow cooking”, ceea ce îi şi conferă eticheta de, hm, delicios, la final 🙂

Citeşte mai departe »

Minestrone – o supă italiană cu toate legumele

Supa minestrone, despre care vă voi povesti acum, este probabil cea mai populară supă tradiţională din casele din Italia. Pe cât de simplu de făcut, pe atât de variată de la casă la casă şi de la lună la lună, bineînţeles în funcţie de ce se găseşte proaspăt.

În esenţă este o supă de legume în care constantele sunt legumele uscate din păstăi (fasole sau linte sau ambele :)), ceapa, tijele de ţelină, morcovul, roşiile. De regulă, sunt adăugaţi şi dovlecei verzi zucchini şi orez sau paste şi se serveşte cu parmezan ras. La final rezultatul este o supă densă, foarte consistentă, gustoasă şi mai ales sănătoasă.

Citeşte mai departe »