Arhiva categoriei ‘Internaţională’

Supă de bob uscat cu ceapă caramelizată. Vinete coapte cu sos de iaurt. Lipii libaneze

Azi o să vă scriu nițel despre bob. Nu Bob, caracterul din Twin Peaks, ci bob leguma. Sau fava, feve cum i se mai spune pe afară.

În ziua în care am gătit toate acestea, m-am gândit că nu are rost să le public separat. Pentru că ele merg foarte bine împreună. De bob știam de prin copilărie, mi-a vorbit bunica despre el, l-am văzut și în atlasul meu botanic, cadou de la ea și apoi l-am plantat la mama în grădină.

Cum cel de la mama a făcut foarte puține păstăi sau deloc, am reușit totuși anul trecut să mănânc pentru prima data bob crud cumpărat de la Legume de țară și am găsit și congelat. Apoi am găsit uscat, la un magazin turcesc.

Când sunt proaspete (sau congelate) boabele sunt de un verde nebun și-s bune și crocante. Când sunt uscate, capătă un miros care poate fi dezagreabil pentru unii, dar sunt fine și gustoase. Pielița de pe boabe trebuie dată jos indiferent de cum este mâncat (proaspăt sau uscat).

Revenind la cel uscat. Pentru a putea fi gătite, boabele de… bob se țin în apă de la 12 până la 24 ore. Treaba asta face înlăturarea pieliței mai ușoară.

Citeşte mai departe »

Caramele moi cu mirodenii de turtă dulce

Caramelele-s acele dulciuri minunate care ți se lipesc de dinți, care-s moi și se topesc în gură, care provoacă dependență.

Dintre cele mai cele caramele mâncate în acesta viață de 40 de ani aș aminti: caramelele făcute de cei de la Parlans Konfektyr din Stockholnm (am auzit de ei de la David Lebovitz), apoi cele de la Reflets de France pe care mă bat cu Juha de fiecare dată când găsesc și cele pe care le-am făcut acum 2 zile. Am mai mâncat făcute în casă de Olguța (erau cu sare sau vanilie). Foarte bune și acelea.

Bun, nu știu cum vă plac vouă caramelele dar ele pot fi moi sau tari. Și le prefer pe cele moi (lăsate nițel la rece).

Din câte am cercetat pe net deși știam cam cum se fac (dar aveam nevoie de temperaturile corecte), caramelele se pot face în 2 pași sau într-unul singur. Însă, a se ști: ele ies mai moi sau mai tari crescând/scăzând cantitatea de smântână dulce sau lăsându-le mai mult pe foc.
Deși inițial am fost tentată să le fac prin metoda mai simplă, am hotărât totuși să am răbdare și să le fac în doi pași. Le-am făcut în mare parte pentru că le voi oferi cadou, așa că nu trebuie să se cristalizeze zahărul în ele și să țină destul cât să ajungă la destinație și consumate (evident).

Citeşte mai departe »

Orzotto cu piersici caramelizate

Înainte de Paște am primit un pachet plin cu bunătăți de la Sun Food. Printre ele era și o cutie de compot de piersici. Apoi, inspirată de sosirea sărbătorilor de iarnă vremea rece de afară, m-am gândit să fac un orzotto bogat și cremos peste care să pun felii de piersici caramelizate ușor în tigaie. Cu unt și vanilie. Să ne țină de cald și bine. Și chiar ne-a ținut.

Mie că l-am învârtit și amestecat de m-au luat toate căldurile și lui Juha că l-a mâncat fierbinte și repede.

Există vreo problemă cu acest orzotto? Nu, iese la fel de cremos ca un risotto corect, iese mai gustos pentru că orzul prăjit ușor în unt capătă gust de nucă nouă, și iese foarte bogat. Poate doar faptul că va trebui să învârtiți în el destul de mult timp să fie un neajuns 🙂

Citeşte mai departe »

Prăjitură răsturnată cu banane

…și mult unt, aș zice. Era și mult zahăr, doar că am mai scos din el.
Rețeta este văzută la Linda Lomelino acum vreo două dimineți și pusă în practică azi cu 2 modificări.

Ce e drept, cu genul acesta de prăjituri am început eu să fac deserturi “mai serioase” acum vreo 10 ani. Doar că pe atunci foloseam aluat de foietaj Bella (sau Linco) pentru că nu învățasem încă altele (în afară de chec și cozonac). Și găsisem rețeta respectivă la Maya și Jamie Oliver.

Spre deosebire de Linda, eu am avut o tavă de 18 cm. Au variat grosimea prăjiturii desigur și timpul de copt.

Ce nu am reușit să înțeleg este cum de i-au intrat ei 3-4 banane în tava de 22 cm, când în a mea abia am reușit să bag 1 și jumătate. O să refac frumusețea asta cât de curând oricum, și-o să folosesc o tavă mai mare.

Citeşte mai departe »

Tartă cu ciuperci, carne de vită și multă ceapă

Adică treaba asta delicioasă nu e chiar pentru oricine. E o tartă bogată, făcută din ingrediente cu multe calorii, să țină de cald în iarna ce tocmai a început pe-aici.
Azi (30 octombrie) am avut cea mai ciudată vreme: dimineață a nins cu viscolire, apoi a ieși soarele. După care, am primit o ploaie rapidă, iar soare, furtună de zăpadă. În final, ziua s-a încheiat cu cer aproape senin, adică la noapte vom avea ger.

Azi dimineață după ce m-am trezit să văd de ce se bat pisicile (la ora 6:00), am decis că nu mai are sens să mă întorc în pat așa că i-am încălzit lui Erik niște lapte, l-am schimbat și l-am culcat la loc.

În chiuveta de la bucătărie mă așteptau câteva kilograme de gălbiori de iarnă (numiți ei și picior galben sau trompeta căprioarei sau gălbiori iernatici) pe care i-am cules ieri de sub zăpada din pădurea de la Vammala (era plin dar s-a întunecat repejor afară așa că nu am cules mai mulți). M-am apucat să îi curăț, gândindu-mă cam ce aș putea face cu ei: supă, plăcintă, usuc o parte etc.

Zis și făcut. Aproape de ora prânzului, m-am apucat de treabă.

Citeşte mai departe »

Supă cremă de dovleac (Hokkaido) cu paprika afumată și alune rumenite

Nu aveam vreo intenție să pregătesc supă cu dovleac zilele astea, dar când am văzut frumusețea aceasta de hokkaido la magazin am zis că e musai să fac o rețetă cu el. Cel mai probabil voi mai cumpara unul pentru că am ochit o rețetă de gnocchi la James Oliver pe care trebuie neapărat să o gătesc.

Spre deosebire de dovlecii pe care îi știu de mică (plăcintarul și cel mare și gras), dovleacul acesta are între 1-2 kg și pulpă foarte fină, nu atât de făinos-fibroasă. După coacere arată fix ca un cartof dulce copt. Iar pielea este subțire și finuță. Am citit câteva rețete și sunt unii bucătari care îl folosesc cu tot cu coajă. Am fost tentată să fac acest lucru dar nu știam sigur la ce să ma aștept. Lui Juha i s-a părut și mai dulce decât un dovleac normal.

Rețeta de față este vegană (de post), destul de bună și poate fi îmbunătățită după cum crede fiecare de cuviință. Eu am făcut-o cu mai puține mirodenii decât de obicei ca să poată mânca și Erik.

Citeşte mai departe »

Bruschette cu caracatiță

Cu ceva luni în urmă am cumpărat o caracatiță care s-a dovedit a fi îndeajuns de mare încât să o folosesc la 3 feluri de mâncare. O parte am băgat-o în paste. O alta am fript-o în tigaie și am acompaniat-o cu orez negru și ceva legume tinere. Și vin alb.

Și a treia parte a mers extraordinar de bine pe pâine prăjită, cu shiitake și sos de pătrunjel.

Dar să vă povestesc pe scurt. Așadar, când aveți un surplus de caracatiță fiartă (că nah, crudă nu merge), folosiți un tentacul gras și pentru două bruschette mari și îndestulătoare.

Citeşte mai departe »

Du-te să-mi faci un sandwich. Te rog!

Într-o seară când lucram niște fotografii iar Juha se relaxa cu niște Dark Souls II, îl aud deodată: “– Du-te să-mi faci un sandwich.” Probabil că a zărit o urmă de crimă în privirea mea, pentru că a întrebat cu zâmbetul pe buze: “Te rog?”

“- Numai dacă îmi aduci o bere din frigider.” I-am răspuns.
“- Imediat!”

Așa că din gluma aceasta, pentru că față de explicațiile din linkul de mai sus, treaba asta chiar e o glumă, s-au născut tot felul de sandwichuri în timp. Câteodată le-am făcut eu, câteodată el. Dacă sunteți fani sandwichuri, există un site scris de o tipă care a publicat timp de un an câte o rețetă pe zi, pentru că prietenul său îi promisese că o ia de nevastă. Probabil tot în glumă. Omul s-o fi plictisit să mănânce pâine zilnic așa că cererea a apărut după 257 zile.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. Ci despre o plantă pe care tocmai am cunoscut-o și care poate înlocui aproape cu brio wasabi-ul proaspăt. Se numește muștar Gigant Roșu și mi-a fost adus la degustare de către Gabriel Corbu de la Ecoshopping.ro ECOKULT. În sacoșa mare adusă de el mai erau câteva feluri de kale, mangold, spanac, salate, rucola. Proaspete, minunate, am mâncat zilele astea cât am putut 🙂 Două dintre verdețurile acestea au intrat și în această rețetă de sandwich.

Citeşte mai departe »

Jeleu de liliac (partea a doua)

În care povestesc despre altă versiune de jeleu din flori de liliac, cu o culoare mai frumoasă, mai puțin zahăr și un gust mai pronunțat de floare. Minusuri? Poate prea pronunțat de floare și fără putere de conservare prea îndelungată.

Dar l-am testat deja în creme de prăjituri și au ieșit foarte bine.

Am avut nevoie să îl gust în mai multe situații ca să mă pot obișnui cu gustul floral amărui dulce. Ca atare adică este destul de puternic. În combinație cu mascarpone sau frișcă e foarte plăcut.

Citeşte mai departe »

Eton Mess cu bezea din aqua faba, frișcă cu liliac și căpșune

La un moment dat am văzut în feed o postare scrisă de Ina, și povestea ea acolo despre zeama rămasă de la una dintre conservele de năut și cam ce se poate face din aceasta. Nu am uitat de acel text însă, din varii motive am încercat tărășenia după vreo 3-4 ani. Adică acum 1 săptămână.

Cum primisem un pachet de la Sun Food și printre alte bunătăți erau și niște conserve de fasole albă, am zis să fac un test. Am făcut un chili sin carne cu boabele, iar zeama am păstrat-o la frigider vreo două zile, până când am avut o fereastră liberă.

Ce se observă în poze? Că bezeaua mea nu a crescut prea mult. Nici n-ar fi avut putere pentru că probabil zeama nu a fost destul de groasă, deși este posibil ca fiind obișnuită cu cea de ouă, să o fi bătut prea puțin. Drept pentru care, voi urmați sfatul Inei și puneți pe foc lichidul, să se evapore nițel și, astfel, să fie mai vâscos decât înainte. Asta dacă vreți o bezea bine crescută și tare. Dacă nu vă interesează acest aspect, urmați pașii de mai jos (cu mențiunea că la mai puțin lichid trebuie și mai puțin zahăr).

Citeşte mai departe »