Arhiva categoriei ‘Aperitive’

Bruschete cu somon afumat (la rece sau la cald)

În orașul Tampere se întâmplă de câteva ori pe an o piață de pește. Unde te duci și mănânci pește sau îți cumperi pentru acasă. Oferta locală nu este extrem de bogată ca număr de specii, dar din acestea se fac o mulțime de preparate pe care le poți mânca pe loc sau mai târziu. Am găsit aici somon, șalău, știucă, chișcar, muikku (coregon alb)- un pește mic pregătit la fel ca hamsiile, păstrăv curcubeu.

La piața de pește de pe la începutul lui octombrie, am avut norocul să dăm peste un nene care avea o măsuță minusculă și pe ea, stivuite, multe pachete cu pește afumat sau marinat cu ierburi. Din tot ce avea el pe acolo am cumpărat niște somon afumat la rece și altul afumat la cald. Diferența dintre cele două este evidentă, atât la gust cât și la textură, cel afumat la cald, de exemplu, fiind și gătit. Cel la rece rămâne crud.

Acum, cum afumă ei la cald (la rece încă nu am văzut procedeul): în saună, sau în afumătoare stratificată, sau pe scândură din lemn de conifere. Practic bat în cuie sau pun între două grătare jumătăți de somon sau păstrăv și le țin aproape de foc și fum. Savulohi este termenul pentru somonul afumat iar loimulohi pentru somonul la flacără.

Nici nu știu să vă zic care mi-a plăcut mai mult. Știu doar că somonul ăla afumat la rece a fost delicios, și zău că mi-a părut rău că nu a luat mai mult. Probabil că mi-a auzit careva plânsetul că după 2 săptămâni de la treaba asta am găsit un alt nene cu soția care vindeau somon afumat la rece direct din portbagajul mașinii în piața dechisă de lângă noi. Foarte bun și ăsta, ceva mai uscat însă.

Revenind la bruschetele astea: ca să scot nițel din monotonie mâncatul de pește, am apelat la niște creme fraiche, lime, ceapă caramelizată și ceva baghetă rumenită în tigaie. După cum urmează.

Citeşte mai departe »

Bruschette cu caracatiță

Cu ceva luni în urmă am cumpărat o caracatiță care s-a dovedit a fi îndeajuns de mare încât să o folosesc la 3 feluri de mâncare. O parte am băgat-o în paste. O alta am fript-o în tigaie și am acompaniat-o cu orez negru și ceva legume tinere. Și vin alb.

Și a treia parte a mers extraordinar de bine pe pâine prăjită, cu shiitake și sos de pătrunjel.

Dar să vă povestesc pe scurt. Așadar, când aveți un surplus de caracatiță fiartă (că nah, crudă nu merge), folosiți un tentacul gras și pentru două bruschette mari și îndestulătoare.

Citeşte mai departe »

Salata de ouă de după Paște

Din copilărie știu că după sărbătoarea Paștelui urmează rețetele în care trebuie să folosim surplusul de ouă. Bunica roșea peste 100 bucăți pe care le împărțea în familie. Mama a înroșit și ea vreo 40 și cum copiii s-au bătut și ciocnit la greu fără să poată mânca tot ce au învins, am luat acasă vreo 6-7 bucăți cu gândul să fac munavoi și salată de ouă.

Fiecare cu ale lui așa că: în loc de suc de lămâie puteți pune oțet de mere/vin, oțet balsamic.

Citeşte mai departe »

Rillettes de rață

Așteptam de mult un moment propice să fac această rețetă. Nu este complicată, dar ca de obicei ia ceva timp până este gata. Miercurea asta am primit de la Legume de țară o rață întreagă de aproape 2,5 kg. De obicei, când primesc păsări întregi le tranșez și fac pachete pe care le bag la congelator: piept, pulpe, spate + aripi, gât + organe (pipotă, inimă), ficat. În curând o să strâng destul ficat încât să fac această terină. Bine, nu la sous vide pentru că încă nu mi-am luat, ci la cuptor. Ce sens are acea împachetare, cel puțin pentru mine: pieptul de pui se fierbe cu niscai legume, se mărunțește și se dă la bebeluș. Pieptul de rață/bibilică se face la tigaie. Pulpele de pui se fac la cuptor, cele de rață se fac confit sau pulled duck. Spinările, aripile și gâturile sunt excelente pentru supe de bază.

Așa, ce-am făcut cu rața de data aceasta: am lăsat-o întreagă, la cuptor, cu untură și multe mirodenii pentru 6 ore, la 120 grade C. Mai precis, am “confiat-o” întreagă ca apoi s-o transform în rillettes.

Rillettes de rață se fac de obicei din pulpe, dar am găsit această metodă pe blogul lui chef John și mi s-a părut fantastică. Cum cocota pe care o am este destul de mare cât să încapă o rață întreagă în ea, am aplicat metoda lui fără regrete.

Ce am făcut diferit a fost să schimb unele mirodenii pentru că Juha nu prea e înebunit după ghimbir, de exemplu, iar eu nu voiam portocală în ecuație.

Citeşte mai departe »

Tartar de somon și ton (P)

Ca om care în copilărie nu prea suporta peștele, după o anumită vârstă a început să îmi placă chiar și crud. De câte ori mă gândesc la asta îmi vine imaginea bunicii în cap și cum se ruga de mine să mănânc pentru că e sănătos și ușor și altele asemenea, și mi-o imaginez ce mi-ar zice acum. În ultima lună am avut ocazia să încerc chiar mai multe sortimente decât știam de la buna de-acasă (adică și alte specii în afară de crap, șalău și caras), pentru că cei de la Carrefour Băneasa și-au crescut foarte bine acest raion. Așa că în câteva săptămâni am gătit pentru prima dată sardine proaspete, caracatiță, păstrăv și ton. Cu somonul am mai avut de-a face. La fel și cu creveții. Dar să povestesc un pic despre această rețetă. Nu este complicată, nici de durată, rezultatul este plăcut și mai elegant decât alte feluri cu pește.

Citeşte mai departe »

Poveste cu rosii uscate

Rosii uscate (40 of 43)Povestea aceasta va fi mai scurta, pentru ca relatia mea cu rosiile uscate a fost una multa vreme de dragoste-ura. Cu anumite sortimente ma puteam intelege si le iubeam la gatit, pe altele nu reuseam sa le diger (nici la propriu, nici la figurat). Cred ca era, de fapt, partea de condimentare care ma tinea departe de ele. Unele, simple, ma apropiau instant, altele, pline de ierburi, ma departau.

Si-au mai fost si unele extrem de gustoase, dar maica ce de sare aveau in ele. Iti dadeau lacrimile. Trebuia sa le tii in apa o zi ca sa scapi de potroaca. Ce e drept, erau si foarte uscate si puteau fi pastrate ca atare (intr-o punga de hartie din care luai de cate ori era nevoie. Cred ca avea un kg cand am cumparat-o).

De cand am cuptorul electric (care are o gramada de avantaje, unul dintre ele fiind acela ca are ca temperatura minima 30 grade C) l-am tot testat uscand diverse legume: ciuperci de vreo 3 feluri (hribi, ghebe, galbiori de toamna), chisuri de sfecla, felii de capsuni si altele. Am experimentat facand intai cantitati mici si apoi, treptat, mai mari. Cu legume intregi sau taiate felii sau jumatati. Am incercat de obicei temperaturi de 50-55 grade C, dar intre timp am incercat si temperaturi ceva mai mari si treaba a functionat foarte bine. Cel putin in reteta de fata.

Citeşte mai departe »

Poveste cu rosii

salata rosii mici (4 of 7)-Exposure2Era prin vara lui 2001. Tocmai ma intorsesem din prima mea experienta de peste hotare- 3 luni in Franta, bursa, programul Leonardo.

Bunica avea gradina si ma ocupam eu de ea. In anul acela insa, am pierdut trei luni de munca (sapa, apa, copilit si altele) la tomate si ce mai era pe acolo.
Nu eram defel o sclifosita la mancare dar in Franta intorsesem cu sila fata de la farfurie cand mi se daduse potarniche in sos de ciocolata (era intreaga si ma privea cu ochii ca niste margele negre, asa, cum sa zic, cu tristete) si ma tulbura gandul ca la desert trebuia de multe ori sa mananc acele branzeturi cu mirosuri de ciorapi nespalati sau mai grav. Asta cand ieseam in oras invitati de niste dragi doamne pe care le-am cunoscut acolo (Monique si Marie-France), pentru ca, in rest, ne descurcam ca orice student cu ce puteam cumpara si gati.

In orasul in care eram cazati (Angers), in anumite zile aveau loc asa numitele piete in aer liber. Si mergeam cu drag si cu speranta ca o sa gasim ingrediente ca acasa si ca o sa putem gati ca acasa. Doar ca pe tarabele pline cu verdeturi nu am gasit niciodata leustean, la cei care faceau branzeturi nu am gasit nicioadata telemea, iar rosiile erau tari si fara gust.
Ce sa fac, inca nu ma desprinsesem complet de bunica si nu incercasem alte bucatarii in afara de a ei. Francezii nu faceau salata de vinete ci le taiau felii si le prajeau in putin ulei cu sare. Ciorba cu leustean era o utopie, salata cu branza si rosii un motiv de suferinta (pentru ca lipsea).

Asa ca i-am scris bunicii. Si cum profesoara care ne avea in grija mergea in Romania pentru rapoarte cam o data pe luna, ne-a adus de la bunica un saculet de leustean uscat si o cutie plina cu saleuri si cornulete. Ce fericiti am mai fost. Bagam nasul in leusteanul uscat si credeam ca visez.
Asa ca am inceput sa pregatesc supe cu leustean, cum puteam mai bine: cu dovlecei, fasole verde si altele.

Citeşte mai departe »

Porumb copt la aburi (cu diverse bunătăți)

Porumb copt la aburi cu mirodenii (24 of 27)-Exposure2De o săptămână am devenit femeie de casă (adică nu mai merg la birou). Dar merg la piață însoțită de mama și nepoți așa șontâc-șontâc și ținându-mă de burtoi burtă. Pentru că nu mi se pare nimic mai trist decât să treacă vreme fără să știi ce-i nou la tarabe și cum mai evoluează marfa.

Ei bine, ultima dată am plecat cu gând să îmi iau pepeni (mulți pepeni, toți pepenii). Am tot visat să mănânc mult și rece și să stau apoi întinsă grohăind mormăind încet de plăcere.

Doar că am luat pepeni de 3 feluri, brânză, piersici, porumb, verdețuri multe, legume pentru supe, mure, agrișe, coacăze și tot așa. Dacă nu se umplea căruțul și nu mi se făcea milă de mama (că ea căra) mai luam și niscai cireșe și dovlecei.

Ce să zic, m-a reinspirat treaba aceea cu mâncatul de produse locale și de sezon pe care o tot aud la Foodbloggers Conference de ceva ani (nu că n-aș fi făcut deja acest lucru).

Și dacă tot m-am văzut cu frigiderul plin, m-am apucat de gătit: azi o supă, mâine o înghețată, poimâine o tartă și niște porumb copt, și tot așa, ținând cont de căldura din bucătărie și lucrând cât mai simplu și mai rapid.

Citeşte mai departe »

Plăcințele kareliene (Karjalan piirakat)

Karjalan piirakka_mici-115În primele mele drumuri în Finlanda, Juha mi-a făcut cunoștință cu multe preparate tipic finlandeze (neaoșe sau moștenite de la cotropitori). Printre ele a fost și unul care mi-a rămas pe veci la inimă și anume, Karjalan piirakat.

Plăcințelele kareliene sunt formate din două părți: învelișul subțire din amestec de făină de secară și grâu și umplutura din orez fiert în lapte. Alături se poate face muhavoi (amestec de ou fiert tare și unt moale, sare, piper).

Fiertura de orez trebuie să fie cremoasă. Nu trebuie să fie uscată, orezul nu trebuie să absoarbă tot lichidul.

Tradițional, plăcințelele kareliene se făceau din secară și umplutura din orz sau kama (un amestec de făinuri: orz, secară, ovăz și mazăre). Apoi, pe măsură ce au început să se găsească mai multe tipuri de cereale (din import, mai ales), s-a trecut la amestec de secară și grâu pentru înveliș și la cartof sau hrișcă apoi orez sau mei pentru umplutură.

Versiunea de față se găsește cel mai des și să fiu sinceră doar așa am și mâncat. În magazinele finlandeze, aceste plăcințele se găsesc gata preparate și apoi congelate. Acasă se bagă la cuptor și apoi se consumă cu munavoi.

Citeşte mai departe »

Salată de kaki și avocado

salata akaki-31În această dimineață am decis ca din când în când să pun câte o rețetă din cele pe care le pregătesc în meniurile mele (de foodcoaching).

La micul dejun merg de obicei pe porridge (voi scrie la un moment dat un post despre tipurile de terci (porridge) pe care le pregătesc), iaurt, smoothies-uri cu kefir, fructe și semințe de tot felul. Sunt combinate în fel și chip pentru mai multă diversitate și, de obicei, din mai multe grupe de nutrienți, pentru că, se știe, micul dejun este cea mai importantă masă a zilei.

Deunăzi văzusem o salată de kaki la Monica (Foodiefamily) pe facebook și am poftim la acest fruct. Mi-am cumpărat câteva și le voi încerca în diverse combinații.

Cea de azi, o puteți citi mai jos. Rețeta ia maxim 10 minute, necesită și puțin foc dar nu este obligatoriu.

Citeşte mai departe »