Menu

Coroniță de Crăciun cu afine și mascarpone. Și culoarea anului 2018

Adică violet. Ultra Violet este culoarea aleasă de Pantone pentru anul 2018.
La baza acestei rețete au stat altele două tot de pe kissthecook. Am combinat ingrediente de la rețeta de Melci cu scorțișoară, pecan și caramel cu ingrediente de la Floare din aluat cu cremă de brânză și afine. Și-a ieșit o coroniță gustoasă și simpatică. Din care copilul a mâncat cu poftă (îi plac afinele). Treaba asta a ieșit foarte moale și pufoasă și a mers perfect cu cafea și lapte. Și-a arătat și bine pe masă.

Ingrediente pentru aluat

440 g făină albă
250 ml lapte
115 g unt + 50 g 82%
100 g zahăr brun
1 lingură drojdie uscată (cam 10 g)
1 ou + 1 gălbenuș
1/2 linguriță cardamon măcinat
1 linguriță sare

Ingrediente pentru umplutură

300 g afine proaspete sau congelate (eu am folosit congelate)
1 lingură zahăr vaniliat
1-2 linguri apă
250 g mascarpone

*Opțional – 100 g ciocolată albă

Într-o crăticioară se pun laptele, zahărul, 115 g unt și se pune pe foc mic. NU se fierbe ci se încălzește ușor până se topește untul. Se ia de pe foc și se lasă la răcorit până când va avea temperatura egala cu a corpului (adică se pune deștul în lichid și nu trebuie nici să frigă nici să fie rece). Se adaugă drojdia și se lasă 10 minute până când aceasta începe să se activeze și să se hrănească (va face niște bule).

Într-un vas încăpător se pun făina, sarea și cardamonul. Se adaugă amestecul lichid, oul și gălbenușul și se amestecă bine apoi se frământă cu o paletă/ mâna până când aluatul nu va mai fi lipicios (cam 10 minute mi-a luat mie). Se acoperă cu o cârpă sau cu folie alimentară și se lasă la dospit la temperatura camerei cam 1 oră și jumătate.

În acest timp, se pun afinele, apa și zahărul vaniliat într-un vas pe foc mic și se lasă să fiarbă încet până când se reduce la jumătate. Aproximativ 15 minute, aș zice eu. Se ia de pe foc și se lasă la răcit. Eu am pus vasul pe baie de gheață, să nu stau o veșnicie până se răcește. Se păstrează o lingură din această „dulceață” și restul se amestecă cu mascarpone apoi se pune la frigider.

Când aluatul își va fi dublat volumul, se pune pe masa înfăinată și se pornește cuptorul. Se lasă la 175 grade C.
Se întinde aluatul întâi ușor cu mâinile apoi cu făcălețul într-un dreptunghi de cam 40 x 30 cm. Se topesc cele 50 g unt și cu ajutorul unei pensule se unge bine aluatul. Se lasă 2-3 minute să se întărească. Se ia apoi amestecul de mascarpone și dulceață de afine și se întinde pe toată suprafața aluatului păstrându-se margine de 1 cm. Se rulează ușor și pe măsură ce se rulează se înlătură excesul de făină cu o pensulă.
Odată rulat, cu un cuțit bine ascuțit și lamă umezită cu apă se taie felii groase de un deget și jumătate, două. Se pune hârtie de copt într-o tavă de cuptor iar în mijloc un cerc de metal (pentru decorat). Dacă nu aveți cerc din meral, se poate folosi o cutie de bere/suc din metal (spălată în prealabil). De jur împrejurul inelului din metal se pun rulourile astfel încât să formeze o corroniță. Rulourile nu se pun lipite unele de altele ci cu spații de jumătate de cm, pentru că vor mai crește.

Se acoperă tava cu o cârpă curată și se mai lasă la dospit 30 minute. Se bagă la cuptor și se coc 35 minute.

În acest timp, ciocolata albă se pune într-o crăticioară mică și aceasta deasupra uneia mai mari cu puțină apă care clocotește pe foc. Adică se topește ciocolata la bain marie. Când e topită, se ia de pe cratița cu aburi și se lasă la răcorit. Se amestecă apoi cu lingura de dulceață de afine. CHestia asta bună și violet se va întări așa că se ține deasupra aburilor până când se coc rulourile.

Când sunt și acestea coapte, se scoate tava din cuptor, se pune ciocolată violet peste ele și se lasă la răcorit 10-15 minute. Se mănâncă alături de-o cafea bună sau cu un pahar de lapte (după masa de Crăciun).

No Comments

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.