Caracatiță friptă cu salată de vară

Sunt momente în viața asta în care mi se face poftă de pește sau caracatiță. Am cam urât peștele de mică pentru că am asistat la chinul maică-mii când a înghițit un os și a avut nevoie de spitalizare și refacere câteva zile. Am avut tot timpul o mare frică să mă ating de pește deși la noi în familie aveam cel puțin 3 pescari amatori (inclusiv eu).

Frica asta a trecut ușor cu vremea și am început să mănânc pește, apoi fructe de mare. Încă prefer peștele “fără oase” sau cu oase mari care pot fi scoase ușor, iar dintre fructele de mare iubesc sepia (sashimi), calamarul, caracatița și scoicile Saint Jaques.

Cea mai bună caracatiță mâncată de mine s-a întâmplat la Raionul de pește, apoi acasă cumpărată de la Carrefour și gătită conform sfaturilor Monicăi de la Foodie Family.
În fine, cea mai fragedă caracatiță s-a dovedit a fi una gătită chiar de mine și probabil că a fost așa… din greșeală.

Să vă povestesc. Împinsă cumva de la spate de postul Anei de la Butterandcream am zis așa: eu n-o să pun o ceșcuță de apă și o să țin caracatița sub capac să-și lase apă, eu o să pun o ceașcă de vin și o să țin caracatița sub capac să își lase apă. Zis și făcut. După cele 15 minute socotite ca în postul Anei (caracatița mea a avut cam juma de kil), am testat-o și am costatat că e tot cam tare, iar vinul (surpriză!) mai era nițel și devenea caramel. Așa că am fiert niște apă în paralel și am turnat-o așa fierbinte peste caracatiță și am mai fiert încă 15 minute.

S-a dovedit a fi sexy balamuc (mă scuzați pentru expresie, e prima care mi-a venit în minte). Practic, după 30-35 minute de fiert era fragedă, roșie și numai bună de fript în tigaie. Ceea ce am și făcut, de altfel. Acu’, eu zic totuși să o fierbeți de la bun început în apă și vin, sa nu aveți surprize.

Pentru două porții de caracatiță friptă și salată de vară, avem nevoie de

1 caracatiță de 500 g
150 ml vin rose
apă cât să se acopere caracatița
50 ml ulei măsline
3 lime (cât se poate de zemoase, dacă nu se găsesc, merg și lămâi mai mici)
1 legătură pătrunjel
1 legătură mentă
sare, piper

2-3 castraveți de vară sau 1 castravete Fabio (adică cel de seră, lung cu coajă fină)
3-4 roșii coapte (sau mai multe cherry) de mai multe tipuri
1 ceapă mică roșie sau 2-3 cepe verzi
1 legătură pătrunjel
1 legătură mentă
măsline kalamata
(câte vreți voi, mie îmi plac la nebunie)
20 ml ulei de masline
20 ml suc de lime
sare, piper

Presupunând că luați bunăciunea direct curățată, dacă nu, Mădălin explică aici cum se face treaba.

Cum spuneam mai devreme, într-o oală încăpătoare se pun vinul și apa. Se pune oala pe foc, se aduce la fierbere, apoi se scufundă caracatița de câteva ori până când tentaculele se curbează frumos în spirale. Apoi se pune cu totul în oală, se acoperă cu capac, se pune ceasul la 30 minute și se lasă pe foc mediu (apa trebuie să bolborosească dar să nu dea pe afară– deci se reglează după caz). După 15 minute trecute se testează caracatița cu o furculiță: dacă opune rezistență, se lasă și restul de 15 minute- la mine atât a durat dar vietățile sunt diferite deci cel mai bine se testează până furculița intră ușor.

În timpul în care este pe foc se pregătește salata, dressing-ul pentru salată și sosul pentru caracatiță. După cum urmează: se taie lime-urile în jumătăți, se storc de zeama. Se păstrează o parte din ea, restul se amestecă cu 20 ml ulei de măsline, sare și piper. Dar așa pe repede înainte cu un tel până când se obține un dressing cremos.
Cele 50 ml de ulei și restul de suc de lime se pun într-un vas, se amestecă. Se toacă pătrunjelul, menta și se adaugă 2 treimi din acest amestec peste ulei și suc. Se amestecă.
Când e gata caracatița, se oprește focul, se scoate într-o sită, apoi pe un tocător de lemn și se taie tentaculele de sus de la baza capului apoi capul în rondele. Se pune pe foc o tigaie de fontă cu puțin ulei în ea. Când este fierbinte se pun bucățile de caracatiță și se rumenesc pe toate părțile pentru 1-2 minute.

Se pun toate bucățile în amestecul cu pătrunjel și mentă.

Roșiile, castravetele, ceapa se curăță sau spală, după caz. Se taie în cuburi toate, se pun într-un vas încăpător și se adaugă și măslinele (fără sâmburi și eventual tăiate felii), plus pătrunjel și mentă. Când se servește, se adaugă dressing-ul și cam asta e.

Poftă bună!

Note:

Caracatița e foarte bună și cu cartofi- vezi rețeta la Mădălin
Sau cu piure de cartofi dulci- vezi rețeta la Ana și Radu
Carpaccio, pe paine- vezi rețeta la Laura Adamache
Mov, făcută în suc de varză roșie- vezi rețeta la Monica
Gătită sous vide, cu piure de usturoi- vezi rețeta tot la Mădălin

Etichete: , , ,

Lasă-ne un comentariu