Menu

Vinete albe crocante (o rețetă de la restaurantul Morning Glory din Vietnam)

Ați fost vreodată puși în fața unor ingrediente atât de frumoase încât v-a fost milă să le gătiți? Că asta am pățit eu ieri când am primit comanda de la Ecoshopping.ro. Nu că-i laud eu mai mereu dar nu știu ce fac frații aceștia doi (cei care au înființat serele și magazinul) dar au întotdeauna legume frumoase și gustoase. Și cele mai bune căpșuni de pe piață. Pe cuvânt de mâncăcioasă.

 

Ei nu știu că o să-i pomenesc în acest articol dar știu că doresc să le fac o vizită împreună cu Andie în aventura ei de a găsi și vizita cât mai mulți producători locali.

Revenind la vinete. Am primit ieri comanda făcută cu 2 zile în urmă, aveam în pungă 3 kg de vinete (unele albe și unele Rosa Bianca). Rosa Bianca am avut și noi în solar acum vreo doi ani și mi s-au părut cele mai gustoase vinete. Dulcege, fără iz amărui sau iute, fără semințe multe, ce mai, un vis. Așa că în momentul în care am văzut câteva poze pe pagina de Facebook a fraților Corbu, am și comandat. Am primit și albe, că vin la pachet.

După ce am citit câteva rețete pe net care nu m-au atras prea tare pentru că erau cam asemănătoare, m-am băgat în biblioteca gastronomică, am scos de-acolo vreo 6 cărți și m-am pus pe studiat. M-am oprit la rețeta de vinete crocante de la restaurantul Morning Glory din Hoi An, Vietnam, deschis și condus de Trinh Diem Vy. Mi-am adus aminte cu această ocazie prin ce aventuri am trecut încercând să pun mâna pe această carte (care e o comoară, apropos). Inițial o găsisem pe Amazon și era să pic de pe scaun când am văzut cât costă (vreo 125 $ + transport), apoi am găsit-o pe site-ul restaurantului la un preț mult mai mic (65 $) și fără taxe legate de transport. Și aia a fost, în două săptămâni mă amorezam iremediabil de ea și de poveștile ei.

Revenind la rețeta de azi, pe care chiar mă bucur ca am testat-o, ca să vă zic și vouă că e foarte important să vă organizați înainte să începeti să o pregătiți. Mie mi-au trebuit vreo 3 ore ca s-o pregătesc ca la carte, dar, mă gandesc că o parte se poate simplifica, și astfel micșora timpul de preparare.

Ingrediente pentru vinete albe crocante

4 vinete albe rotunde sau ca cele din imagine (dacă nu găsiți albe pe la piață, deși am văzut tarabe care au început să aducă, puteți folosi mov dar să fie rotunde)
3 litri + 3 litri apă
2 legături de ceapă verde tinere
(adică mai subțiri, nu din cele grosuțe)
3 cătei de usturoi
1 ardei iute mic roșu
150 ml ulei rezistent la temperaturi înalte
(floarea-soarelui, rapiță)
3 linguri sare mare de mare
1 lămâie
Câteva picături de oțe
t

În primul rând, se pun 2 litri de apă într-un vas din plastic/sticlă. Se adaugă 2 linguri de sare și sucul de lămâie. Se ia fiecare vânătă, se taie codița cât mai aproape de capăt apoi se taie felii subtiri lăsându-se o treime netăiata (cum se procedează la cartofii Hasselback). Se întoarce vânăta cu celălalt capăt în sus, se răsucește cu 90 grade și se taie felii subțiri lăsându-se o treime netăiată. Asta înseamnă că, în centrul vinetei, tăieturile vor fi perpendiculare unele pe altele.
Imediat ce a fost tăiată, fiecare vânătă se pune în apa cu lămâie și sare și se ține imersată cu ajutorul unei farfurii, pentru că va avea tendința să urce la suprafață. După ce sunt toate tăiate și imersate, se lasă așa o oră.

Cu vreo 10 minute înainte să fie scoase din apă, se pune altă oală cu apă la fiert, cu o lingură de sare și câteva picături de oțet. Se țin imersată în apa clocotind ușor cam 8-10 minute, se scot apoi și se bagă imediat în apă rece.

Se scot vinetele din apă, se aplatizează ușor cu palma până se întind bine și arată ca niște… fripturi gata de grătar. Se pune fiecare vânătă între două farfurii și se presează ușor pentru a scoate apa. Chestia asta mi-a luat ceva timp așa că dacă aveți două tăvi la fel de mari le puteți presa pe toate în același timp, vreo 10-15 minute. După acest timp se scot pe un șervet curat si presate ușor cu un altul pentru a se duce și apa de la suprafață. Nu vă chinuiți mai mult de atât, e imposibil să scoateți toată apa din ele. 🙂
Cât stau ele pe șervet, se pune uleiul la incins într-o tigaie mare. Se pune câte o vânătă sau chiar două dacă au loc și se prăjesc câte 4-5 minute pe o parte apoi se întorc și se țin la fel și pe partea cealaltă. Atenție să nu le ardeți.

Se spală, curaăță și toacă foarte mărunt ceapa verde, ardeiul iute și usturoiul. Se păstrează 1-2 linguri din amestecul acesta și se lasă deoparte într-un vas mic pentru servit.
Când sunt gata vinetele, se opreste focul, se scot pe o farfurie cu un șervet de hârtie pentru a mai absorbi din ulei.
Cât despre tigaie, dacă e prea mult ulei se mai varsă din el, dacă nu, restul de ceapă tocată se călește usor. Se pune apoi intr-un vas pentru servit. Într-un al treilea vas se pune sos de soia care poate fi singur sau amestecat cu sos de pește și zahar. Mie nu prea mi-a suras partea cu zahărul peste vinete așa ca am lasat sosul singur.

Se servesc imediat cu sos de soia și amestecul călit și crud. Sunt foarte gustoase.

No Comments

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.