Cum să [te pregătești pentru fotografierea unei rețete pentru blogul tău culinar]

Treaba este mai „tristă” la început de drum. Ești mai stângaci, crezi că nu ai cu ce și uneori o mai dai în bară complicându-te inutil. De ce spun asta? Pentru că observ că unii autori de bloguri culinare care au imagini frumoase, care cresc și mai mult valoarea poveștii și rețetei, au ceva mai puțină încredere în puterile lor.

E destul de simplu de căzut în capcana „eu nu pot face poze frumoase (de obicei adăugăm aici un „ca X”)”. Părerea mea e că nici nu trebuie să faci poze ca X. Ci trebuie să le faci ca tine, să te motivezi să le impui stilul tău și să mergi pe un drum care va deveni din ce în ce mai ușor, acumulând experiență.

Până vei ajunge la acel stil al tău, vei trece prin multe, diverse, împrumutate de la diverși colegi de breaslă cu sau fără bună știință.

Când intri în treaba aceasta cu bloggingul culinar trebuie să realizezi că vei intra într-un joc din care vei învăța multe, vei cunoaște oameni noi, vei înțelege din ce în ce mai bine mâncarea și, dacă înveți constant, și cum s-o faci. Vei cheltui bani, timp și tot felul de alte resurse. Inclusiv pe tine.

Nu pot începe povestea despre fotografa culinară fără să amintesc că:

1. Trebuie să știi cum se comportă preparatul tău după ce-l pui în vas și e gata de servit. Dacă e înghețată, sufleu, ou cu gălbenuș moale etc trebuie să ai totul bine pregătit dinainte ca să nu fotografiezi prea târziu lăsându-i posibilitatea preparatului de a deveni neapetisant (înghețata se topește mai repede sau mai încet în funcție de temperatura înconjurătoare sau temperatura vasului în care este, sufleul se poate lăsa, gălbenușul de ou se poate deshidrata și încreți, friptura sau avocado-ul își pot schimba culoarea).
2. Trebuie să știi ce lumină vei avea când vei pune acel preparat în farfurie. Dacă începi să gătești când ai o lumină naturală numai bună de fotografiat dar termini seara când rămâi cu lumina de la bec, gândește-te la posibilitățile de iluminare mai bune sau păstrează o porție și fotografiază în dimineața următoare. Treaba aceasta se schimbă dacă ai o lumină artificială de studio (fie continuă sau blitz) sau dacă ai un blitz extern de pus pe aparat care iar te ajută foarte mult. Desigur, se pot face imagini OK și cu lumina becului dacă învățăm să o îmblânzim.
3. Trebuie să ai răbdare și în același timp să fii rapid. Mâncarea aceea o faci în primul rând ca s-o… mănânci, deci ea ar trebui să ajungă caldă (sau rece și întreagă) pe masă.

Întrebările de care ne lovim când lucrăm cu mâncare sunt multe, multe. Dacă găsim răspunsuri, cred eu că e minunat să le împărțim și altora.

A. Cum mă pregătesc. De ce țin cont?

– În primul rând, pentru cine pregătești mâncarea? Pentru tine, pentru cititori/privitori? O să răspunzi cel mai probabil că pentru cititori, dar nu. Mâncarea aceea nu trebuie fotografiată și aruncată. Trebuie fotografiată și mâncată. Trebuie să te încânte și pe tine și pe cititori. Caz în care nu ți-aș recomanda să umpli farfuria cu vârf (decât dacă ești un mare mâncău sau faci sport) pentru fotografii. Pentru cititor este totuși important să înțeleagă ce este în acea farfurie. Și va înțelege numai și numai dacă așezi totul bine și echilibrat, fără să faci un talmeș-balmeș.
Așadar, moderație.
– Tot la capitolul moderație intră și treaba cu turnatului unei sticle de ketchup peste mâncare sau a unor linguri grase de maioneză sau a oricărui sos însoțitor. Sosul este acolo să dea un plus preparatului nu să predomine. La fel e și-n fotografie: preparatul este vedeta, sosul trebuie să-l ajute vizual, nu să băltească prin jur sau să acopere ingredientele principale componente cu un strat gros. La fel, elementele de decor (și de aromatizare): nu zic să nu pui pătrunjel, dar să pui mai puțin pentru poze. Când vine timpul să mănânci, dacă ești mare fan, poți acoperi friptura cu cimbru sau cu cât pătrunjel te lasă inima.

– Prospețime. Oh, câte sunt de povestit la „Așa nu”. Când te apuci de treabă trebuie să ai măcar o idee sau un plan despre cum va arăta acel preparat în farfurie. Așadar, dacă-i friptură, n-ar trebui să pară uscată sau colorată în altă culoare decât cea normală (adică mai închisă la culoare din cauza expunerii îndelungate la aer etc), legumele și verdețurile crude ar trebui să fie cât mai proaspete (dacă ai legume mai deshidratate, cel mai bine e să le folosești în mâncare (fierbere, coacere) decât să le folosești ca atare. Fructele și anumite elemente care intră proaspete în salate ar trebui să fie folosite ultimele pentru că multe dintre ele sunt sensibile, perisabile, se oxidează ușor, lasă suc sau se deshidratează. Nimeni nu vrea să vadă o salată tristă în farfurie sau un gălbenuș moale de ou care începe să facă crustă și să se răcească.

– Atenția la detalii. Alegerea vaselor de servire după tip: supă în vase mai adânci, salata în boluri sau farfurii ușor mai adânci (ca să nu alergăm după ingrediente pe acolo), tocănițe tot în vase mai adânci pentru că au mai mult sos, fripturi, paste și altele în vase mai întinse.
Alegerea vaselor de servire după culoare: cel mai des se folosesc vase albe. Și totuși, sunt acum în trend vasele în culori aproape neutre, care se apropie de materiale neprelucrate: argilă, pământ, scoarță, metal ruginit, lemn de diverse esențe, cărbune, bambus. Culori mate, de obicei. Personal, găsesc fermecătoare vasele rustice pentru servit de prin Scandinavia. Tot de prin zona respectivă vin și vase cu design simplu dar superb, uni sau pictate. Mă topesc după ele.

– Curățenia la locul de muncă. Ai râs, eh? Eu nu. Nu prea e drăguț să apară în imaginile de pe blog prosoapele sau tacâmurile murdare, petele de ciorbă de pe fața de masă, balta de ulei de sub farfurie, praful de pe masă, părul de pisică de pe haine, resturi și coji de la legume (decât poate dacă le puneți cumva în scenă).

B. Ce folosesc ca recuzită

Am observat că, deși spun tot timpul „gata, nu mai cumpăr nicio farfurie, niciun cuțit, nicio cârpă” sfârșesc prin a adăuga constant câte ceva la colecție. Lucru care m-a forțat să amenajez rafturi speciale în cămară sau în bucătărie ca să le pot înghesui acolo.

1. Farfurii: întinse, adânci, boluri, plăci de ceramică, ardezie, castroane din metal, ceramică tradițională, sticlă, lemn, bambus, plastic. Care, binențeles pot fi colorate într-o singură culoare sau combinații, pot fi albe, pot avea mesaje simple sau mai de balamuc, așa, care pot fi moderne sau vintage.
2. Tăvi, tocătoare, tacâmuri tot așa, din diverse materiale
3. Suporturi pentru plăcinte, tarte, torturi (cu picior sau fără, etajate sau nu) din diverse materiale: lemn natur sau colorat, ceramică, sticlă, metal, plastic, ba chiar și carton.
4. Fundaluri:
– celebrele scândurici, bucăți de lemn noi sau vechi, natur sau vopsite în culori pastel sau vii,
– carton alb sau colorat,
– hârtie de împachetat albă sau colorată, netedă sau ciufulită,
– hârtie de copt nouă sau arsă de câteva ori, dreaptă sau șifonată,
– tablă zincată ruginită pe alocuri sau nouă,
– suprafețe din marmură, granit sau orice alt fel de piatră, faianță,
– materiale textile colorate uni sau cu imprimeuri: care pot fi mici constante (patern-uri) sau mari, ușor aglomerate
– suprafețe din plastic mate sau lucioase

Fundaluri ad-hoc: iarbă verde, licheni, mușchi, lemn putred, mese vechi, plită, cuptor, mâini, scoarță de pom, frunze, rogojini, pământ, paie,cutii din carton, perdele, șorțuri de bucătărie, rochii vechi, pietriș și orice alte suprafețe plate cu textura grosieră sau fină care să nu fure mult ochiul în relația cu preparatul. The sky is the limit.

5. Aparatul de făcut poze sau video. Observați că nu am spus cameră. Pentru că eu cred sincer că pot ieși imagini bune și cu mobilul și cu o cameră mirrorless, point & shoot, cu DSLR-uri și chiar SLR-uri, pe crop sau full frame.

Eu am lucrat până acum cu vreo 6 (10) aparate (Canon 400D, Fuji S3 Pro, Nikon D300, Nikon D7000 și, în prezent, Nikon D750 + unele date de prieteni dacă îmi lipseau ale mele). Nu sunt în măsură să recomand un brand anume pentru că sunt de părere că nu neapărat camera face fotograful ci cunoștințele pe care le are în fotografie și practica pe care o are în spate.

Cel mai des am fotografiat cu Nikkor 50 mm /1.8, apoi Sigma ART 18-35 mm f/1.8 (când aveam D7000) și uneori cu Tokina (macro) 100 mm f/2.

De ce 50 mm f/1.8? În primul rând este luminos, focala este permisivă cu locurile mici, este destul de ieftin second hand, nu distorsionează foarte mult și nici nu are aberații cromatice grave (cam orice aberație sau distorsiune poate fi reparată în Lightroom– există acolo o funcție care le repară în funcție de obiectiv).

OK, cam aceasta a fost prima parte. O să atașez mai multe imagini în partea a doua unde voi explica pașii pe care îi execut când fac și procesez imagini.

Dacă aveți întrebări, le aștept pe Facebook sau aici.

Imaginile au explicații.