Poveşti
Românească

1 April 2015
2 Comentarii
Bucătar: Cătălina

Hadar Chalet- “what happens at the cabin, stays at the cabin”

Hadar Chalet mici-110Știți cum e să vrei să faci ceva repede, să gândești un plan, să ți-l scrii și apoi când să-l pui în aplicare să te lovească o viroză atât de tare încât să rămâi secerat la pat aproape o săptămână? (Mai târziu, din viroză am dat în sinuzită și-am mai stat câteva zile izolată la căldură, fără vreun chef să fac ceva).

Cam așa am pățit eu când m-am întors din excursia de la Hadar Chalet. Că de altfel eram chitită ca în ciuda oboselii, să mă apuc să scriu fix atunci, după ce am intrat în casă. :))
Așadar, să vă povestec din amintiri, că-s încă vii.

În vinerea cu pricina, Juha m-a cules pe mine de la birou (“-Ce să mai pun în bagaje în afară de ce ai pus pe pat? -Păi nu știu, ia și aia, și poate și ailaltă, ah, da! și aia, neapărat aia.
-Hey, las-o mai ușor pentru că eu trebuie să le car până la birou, știi? -Ah, da.”), apoi noi am cules-o pe Ana de la metrou (“ăăă, hai să ne vedem jos în stație, cine ajunge primul să stea pe scaun”). Ajunși primii am constatat că-n stație nu sunt scaune. Așa că am luat-o la picior pe-acolo să le căutăm. Dacă Ana ne aștepta deja pe undeva? Nope… a sosit și ea la un moment dat (la timp) și-am plecat să-l întâlnim pe Radu.

În sfârșit, în formație completă, am demarat către Siriu. Nu prea îmi mai aduc aminte drumul. Știu doar că la un moment dat mă luase bine amețeala de la ceva serpentine. Am ajuns la chalet cam anesteziată, așa că țuica dată de gazde imediat ce ne-am dat jos din mașină și am abandonat bagajele băieților de acolo, m-a scuturat oleacă și m-a pus pe picioare.

Nici n-am apucat să ne dezmeticim bine și să ne salutăm toți colegii de blogăreală că am început ceea ce a fost numit festinul epic. Adică un șir de pun-te la masă, scoal’ de la masă, mai plimbă-te puțin dar întoarce-te la masă (pentru cei care au mai și ieșit din cabană și nu s-au baricadat acolo mâncând pe șestache cartofi prăjiți și cornulețe :D).

Să vă povestesc despre cabană pentru că despre mâncare o să tot vorbesc. Hadar Chalet, o fostă cabană a iubitului conducător Ceaușescu, a fost modernizată și adusă la un stadiu cum rar găsești pe aceste meleaguri. Cele două fete care o au în grijă, împreună cu echipa lor de băieți și fete extrem de muncitori și discreți au făcut din ea și de cele ce o înconjoară un loc demn de oricine îi calcă pragul. Totul e gândit pentru confortul vizitatorilor: că vrei să te odihnești (cele mai plăcute saltele și cele mai mari paturi și cele mai curate așternuturi pe care poți dormi), că vrei să te relaxezi (șeminee, fotolii confortabile, șic, culori odihnitoare, o bibliotecă plină de cărți si reviste de diferse tipuri), că vrei să faci nițel sport (tenis de masă, o masă de biliard, multe cărări pe care poți alerga liniștit sau face hiking către diverse puncte de interes, teren de tenis, de basket, de fotbal), le ai pe toate la discreție.

Am stat de vorbă cu gazdele (Oana și Adriana Toma) la un moment dat și ne-au spus cum, în funcție de necesități, au mai apărut camere, o căbănuță pentru jocuri (tenis de masă, biliard, wii, boardgames), o piscină (în aer liber), o sală imensă de mese, o cameră pentru fumători, una de conferințe etc.

Am trecut cu povestea la frumoasele grădini din jurul cabanei: în funcție de sezon, locul este aproape tot timpul plin de verde și de flori. Primăvara trecută au plantat nu mai puțin de 5000 de bulbi de lalele, bulbi de zambile. Ghioceii sunt mulți și sunt ai locului (ghidul nostru ne-a spus că în apropiere există o poieniță plină ochi), iar în acel week-end îi găseai peste tot.

***

Și acum despre mâncare. Habar n-am cu ce să încep: poate prin a lăuda oamenii de la bucătărie că folosesc ingrediente locale și în sezon (sau conservate de ei) pentru alcătuirea menu-ului.

Sau cu cina din prima seară care m-a lovit la corazon începând cu o porție dolofană de ghebe trase la tigaie, spanac sotat ușor, un strop de brânză și mămăligă. Apoi cu peștele, pe care chiar daca nu-l agreez în mod deosebit și pe care îl includ rar în dieta mea zilnică, l-am hăcuit totuși pe jumătate. N-am putut mai mult, porția era prea, prea mare. :)) În timp ce savuram desertul (un dulce cu pandișpan, dulceață și bezea) apare Andie cu o față îngrijorată și ne roagă s-o salvăm. Adi voia să joace tenis de masă și nu avea partener așa că picase durerea pe ea. Cu milă pentru ea (dar mai mult pentru noi și oboseala noastră) i-am zis că nu putem dar că venim puțin mai încolo s-o “scoatem”. Zis și făcut.

Când am intrat însă în căsuța cu jocuri ne-am dat seama că trebuia să-l salvăm de fapt pe Adi pentru că în cele 10-15 minute scurse, Andie se transformase în Simona Halep a tenisului de masă și partenerul nu reușea să țină pasul cu ea. 😀 Ne-am amuzat și am rămas la câteva meciuri de biliard.

În dimineața următoare, eu cu stresul cât casa că dacă ne-om trezi după toți și-om deveni codașii națiunii, l-am forțat pe Juha să mergem la masă la fix ora stabilită. Binențeles că am fost primii (noi și jumătatea bună+puștiul lui Florin). Lucru nu tocmai rău, pentru ca am dat peste o masă cu micul dejun care părea smulsă din povești: mezeluri de mangaliță picante sau nu, zacuscă cu ghebe și zacuscă iute, pâine de casă, ouă fierte, legume proaspete, clătite, salată de icre, salată de vinete, brânzeturi excelente, dulcețuri (de zmeură și cireșe sălbatice), sirop din muguri de pin/molid. Era atâta culoare pe masa aceea c-ai fi mâncat și cu ochii. Dar cele mai cele, care m-au trimis cu mintea la bunica mea și la diminețile copilăriei mele au fost frigănelele și laptele de vacă fiert ai căror aburi venind dintr-o ulcică de pământ, mă îmbătau. Oricât aș fi mâncat până la acea oră, n-am putut rezista să nu îmi pun în față frigănele cu dulceață și o cană mare cu lapte dulce și fiert. N-au lipsit cafeaua, ceaiul, fresh-ul de portocale și o limonadă superbă cu zmeură și puțin zahăr. Pentru că dietă.

***

A urmat apoi o ieșire în natură, cu o parte din grup și cu Sebi, ghidul, pe care l-am întrebat non stop câte ceva pentru că avea multe și bune de spus. Recunosc că poate am exagerat amândoi (eu și Juha) cu echiparea dar am crezut că băgăm un hiking sănătos care să ne crească bine ritmul cardiac și să ne facă poftă de mâncare (nu că ne-ar fi lipsit). Dar cum urcam noi un delușor blând, îl aud pe Juha exclamând: “wow, mi-a crescut pulsul la 95, păzea!”.

Pădurea din jurul cabanei este plină de specii de plante din care mare parte se pot folosi în bucătărie: soc, molid, alun, ciuperci de tot felul și altele pe care le-am recunoscut și despre care am discutat cu Sebi aducându-mi aminte de ieșirile cu grupa, Ciorcârlan și Costea din timpul facultății. Sebi ne-a mai povestit despre vânătoare și despre cum ar trebui să se facă pentru a nu fi distructivă ci benefică atât omului cât și animalelor în sine (prin stabilirea unui echilibru). Ne-a arătat urme de căpriori, vulpi, urși și ne-a explicat diferența între urmele de câine și cele de lup.

Să zic drept, aș fi stat de vorbă cu omul ore în șir. E un izvor nesecat de cunoștințe. Dar poate ne-om întoarce la chalet și vom continua.

***

Ca după o plimbare lungă și obositoare , când ne-am întors la cabană am fost, din nou, invitați la masă. Ne-am încălzit c-o supă de pui și tăiței de casă, ne-a obosit lupta cu plăcinta cu carne de vită și ne-am înviorat oleacă cu prăjitura de pere, vin și mirodenii. Gazdele tocmai ne anunțaseră ca ne vom organiza în două echipe și va trebui să gândim câteva feluri de mâncare potrivite locului atât ca ingrediente cât și ca mod de preparare, dar să aibă și-un je ne sais quoi.
Așa că ne-am împărțit în două echipe: A (de la Ați-pierdut-fără-drept-de-apel) și B (Bestialii). Mă rog, se puteau numi și echipa Pătrunjel (Mazi, Florin, Oana, Andie, Ana, Anca) vs. echipa Leuștean (Mădălin și Corina, Cătălina și Juha, Ana, Lavi, Manafu).
Nu vă povestesc despre meniuri pentru că au făcut-o alții mai bine (vezi la Mădălin și la Ana B&C), dar știu că al nostru s-a născut relaxat, la un pahar de vin, ceva ping-pong și mult biliard. Și-a fost lecturat atât de bine de Manafu la masa festivă încât am observat cum echipa A intră sub masă mâncând la greu cartofi prăjiți de rușine.

Vorbind de masa festivă, de cina festivă mai precis, aș dori să raportez că unii au trișat și au venit tot în blugi iar alții au venit frumoși și aranjați, gata de vin, mâncare și Cards against humanity.
Și zic de vin, pentru că înainte de masă (în timpul mesei și după masă), gazdele ne-au organizat o degustare de vinuri de la Crama Budureasca. Și-au curs roșiile, albele și rozeurile ca la mama lor acasă. Întâi câte un pic, de gust, cu degetul mic ridicat în aer, apoi mai mult, desigur.

Cina o vedeți în fotografii. Terina de pui a fost preferata mea. Cards against humanity a scos tot ce este mai monstruos bun din noi, iar cel mai groaznic de treabă s-a dovedit a fi Radu, urmat de subsemnata, Mazi și Oana (parcă).

Duminică a trebuit să ne despărțim de chalet și de gazde. Dar sunt sigură că la un moment dat o să apară și filmul Bloggerii culinari se întoarce sau Bloggerii culinari Revolution- tot la chalet.

Dacă nu credeți povestea mea intrați aici:

http://hadarchalet.ro/
sau dați like aici: https://www.facebook.com/hadarchalet

și-aici: https://instagram.com/hadarchalet

Mai vreți?

Bine:

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii la “Hadar Chalet- “what happens at the cabin, stays at the cabin””

  1. Ana says:

    Epic.. :-))))

  2. Connoisseur (Homo viator) says:

    HADAR CHALET este fosta cabana Hadaragu , construita prin ’79-’81[in 1980 exista deja parterul “la rosu”],denumita astfel conform toponimiei locale; izvorul care traverseaza “domeniul” poarta numele HADARAGU (ciomag !!) si inca de la inceputuri incerca sa alimenteze mica hidrocentrala.
    Oare numele date de vinatorii,CIOBANII,padurarii sau braconierii buzoieni nu suna bine la Paris sau Buenos Aires ?!? . Calcand zona ,ca pasionat turist,de aproape 40 de ani, am fost surprins cand ,in locul Hadaragului in care am poposit,evident icepand din 1990(nu de putine ori innoptind in dormitorul “sinistrei”),gasii,dupa o sustinuta cercetare, cabana Hadar(?!?),acum Chalet!
    Trecand peste socul …toponimic, nu pot sa nu remarc ca aici omul chiar sfinteste locul(mai ales daca se gasesc bani suficienti) Succes fetelor !!!

Lasă-ne un comentariu