Dragă Dana de la Simbio

Începusem postul acesta cu niște cuvinte aproape nepersonale, legându-mă de niște critice aduse noului Simbio acum ceva vreme. Scriind, mi-am dat seama că nu mă pot detașa. Nu am cum. Am iubit acest locșor înainte, îl iubesc și acum, că a mai crescut. Apoi ți-am scris o misivă. Iat-o:

„Dragă Simbio,

Eu nu cred că te-ai schimbat. Nu cred că ți-ai luat nasul la purtare și nu cred că din cauza design-ului nu te mai concentrezi asupra mâncării.

Cred însă cu drag și fără regret în oamenii tăi, în dragostea lor pentru ceea ce fac. Cred în cei care sunt la tine de ani de zile și cred în cei noi care au atâtea de învățat și „îndurat” până se vor fi obișnuit cu locul cel mare si frumos, valul de clienți și uneltele cele noi.

Pe unde am citit „de rău” am vazut referiri la burgeri și cartofi. Ba că sunt prea făcuți, ba că sunt prea reci, ba că sunt prea cruzi.

Da, burger-ul meu a fost puțin cam prea făcut pentru gustul meu dar nu i-am spus lui Robert cum l-aș fi vrut când mi-a luat comanda. E adevărat ca l-am mâncat cam rece dar îmi asum o parte din vină pentru că la momentul în care mi-a fost adus, eu dădeam roată mesei să îmi salut prietenii și să fac poze peste poze pentru check-in. Dar a fost una dintre cele mai gustoase chestii mâncate în ultima vreme. Am luat naked-ul și am preferat salata ca și garnitură (care a fost extrem de proaspătă și gustoasă).

Știi cum e să mănânci o mâncare „incorectă” care să fie totuși extrem de gustoasă? Nici eu n-am știut până acum 3 săptămâni când am venit la tine in vizită. 🙂

Mai știu că la tine nu vin doar pentru mâncare. Vin și pentru loc și mai ales, pentru oamenii care zâmbesc tot timpul și care te servesc cu drag, de parcă ai fi de-al lor. Mai vin și pentru că, ÎN SFÂRȘIT, nu se mai fumează unde se mănâncă.

Vin pentru Cristiana și pentru grija ei ca totul să fie perfect.

Vin pentru Gabi și Robert a căror hărnicie și iubire față de Simbio este de nedescris în cuvinte.

Vin pentru zâmbetul și optimismul superb al noii voastre fete, Ana.

Vin pentru tine și Iulia, vin pentru mine și relaxarea mea după o săptămână plină.

Vin cu bucurie și speranță. Speranța ca acest început ușor stângaci este doar o fază. Nu sper ca toți să fie multumiți de Simbio pentru că este imposibil. Dar sper că, în timp, chiar și cei mai cârcotași vor începe să vadă dincolo de mâncare.

Pentru că și pentru hrana de acasă plătesc și uneori o greșesc. Mai ard un cartof, mai stric o bucată perfectă de carne, mai tai o maioneză. Dar n-o să mă întristez pe mine decât puțin. Și-o să-mi zic mereu că „totuși, acasă e cel mai bine”.

Dar vezi tu, Simbio e acasă.

Ana are dreptate in ultimul ei articol. Am cunoscut o grămadă de oameni dragi la tine. Parcă ești un magnet de oameni buni.”

După ce am scris această mică scrisoare, ți-am mai făcut o vizită, împreună cu Juha. Și ce zi minunată am avut. Nu m-am putut hotărî la un singur exemplar din meniu așa că mi-am luat 3 (salata asiatică cu vită, tuna melt și crumble cu mere și fructe uscate). Erau la fel de bune. Vita era medium rare, sosul dulce și bun, salata proaspătăt și crocantă, caju-ul de deasupra rumenit și delicios. Iar sandwich-ul, oh baby, cum se scurgea brânza aceea din el, topită de căldura grill-ului. <3 Dar știi ce mi-a mai plăcut? Când am ajuns noi (pe la 13:30) locul se golea. Pe la 14:00, Simbio s-a umplut, din nou. Mi-a plăcut să văd oameni cu copii. Unii erau acolo să-ți dea o "doua șansă„.

Iar tu, Dana dragă, te învârteai printre toți, verificai comenzile, te opreai la fiecare să îi întrebi cum se simt, cum e mâncarea, dacă mai au nevoie de ceva. Apoi fugeai la bucătăria cea nouă și deschisă și-ți trăgeai sufletul.

Abia aștept să ne cuibărim în grădina ta, să mâncăm gutui și zmeură, să respirăm lavandă și cimbru. Te iubesc :*

La mulți ani!