Menu

Cum se pupă foodcoachingul cu sportul

10407761_790313177700401_5118408806303104934_nCum se pupă foodcoachingul cu sportul? Se pupă și se răspupă, vă zic eu. Trăiesc pe pielea mea, zi de zi, niște transformări care-mi fac bine. Mă fac să mă simt bine, să respir bine, să nu mă mai vait de spate, să dorm bine.

De când mi-am făcut curaj să îmi iau abonament la sală, Ana mi-a băgat în meniu și gustări de pre/post efort fizic. Pentru că merit 😀

Pentru că după 7+7 km/ zi de pedalat casă-birou și invers, ajung la World Class Plaza și găsesc niște chipuri zâmbitoare și prietenoase care-mi spun: „bine ai revenit!”

Pentru că m-am apucat de pilates cu o profă de care-mi place mult (Cornelia Condeescu). Și cum în mai toată școala, dacă nu mi-a plăcut un prof nu mi-a plăcut nici materia lui, îmi place pilates. Pentru că învăț să-mi controlez respirația în timpul exercițiilor fizice, parte la care am un deficit mare (sau aveam, între timp am luat-o pe calea cea bună). Ar putea să vă povestească Marius cam în ce hal eram când am terminat partea mea de cursă de la Skoda Challenge 2012: leșinată, fleașcă și vișinie la față, înjurând plămânii care mă sabotaseră pe ultima sută de metri. Dar fericită, știți? Fericirea aia dată de lucrul început, muncit și terminat. Și mulțumirea că am avut un timp mai bun cu aproape 10 minute față de cel de la antrenamente.

Abonamentul pe un an la sală n-a sosit singur ci a adus cu sine o ședință de evaluare cu un antrenor personal și vreo 8 invitații pentru prieteni de-ai mei.

Înainte să-mi fac curaj să merg să închei contractul am început să studiez antrenorii, instructorii, clasele (informațiile sunt online). Și cum stabilimentul e pe-aproape, am tras o fugă, m-a luat o fată frumos în primire, mi-a dat niște șoșoni de unică folosință și mi-a făcut un tur (mulțumesc Cristina!). Vă zic sincer că prima impresie a fost like O_O. Adică nu știam unde să mă uit mai întâi pentru că „mama ce brațe, ce gambe, ce spate…” you name it. N-am avut timp să admir vreun mușchi de bărbat pentru că ochii mei erau fixați pe gagici, mă simțeam ca un adolescent printre fotomodele.
Al doilea gând, în drum spre casă a fost… „meh, ce să caut eu acolo?” Eu sunt mai așa, știți:
„Oh–my–god, Becky, look at her butt
It is so big
She looks like one of those rap guy’s girlfriends
Who understands those rap guys?”

După vreo două-trei zile de mers pe bandă și ceva abdomene mi-am dat seama că am nevoie de îndrumare. Că oi transpira eu ca Gabi Cotabiță când bag inclinație 12 și viteză 6 km/h, dar că asta nu mă va ajuta și la modelarea brațelor, a abdomenului sau a spatelui.

Revenind la antrenorul personal. Mie mi-a fost sortit Cornel Chirică. Am citit informațiile de la profil, m-am uitat la foto și acel ghimpe de îndoială a început din nou: „pare cam tânăr, dacă-mi dă niște exerciții de îmi scoate sportul din cap, dacă mă obosește prea tare și leșin prin sală, dacă nu ține cont că am probleme cu spatele, dacă, dacă…”

Așa că m-am dus în ziua programării cu un mare morcov în… o mare emoție la corazon că o voi da în bară.

Cornel m-a întampinat cu un „Bună, Cătălina!” călduros și zdravăn. După o discuție despre mine, completarea unui chestionar în care trebuie să treci antecedentele medicale (diabet, probleme cu inima, rinichii, spatele, operații etc), m-am urcat pe-un cântar și-apoi au început observațiile: aia e bună, aia e prea mare, asta e și mai mare. Bun, și trecem la treabă.

Nu știu alții cum sunt dar Cornel explică frumos, calm și hâtru (dacă mă vede pierdută-n spațiu). Important e să înțeleg ce vrea de la mine, să execut corect, fără daune (dureri) în locuri în care nu trebuie- cu precădere zona lombară.

I-am urmărit și pe ceilalți antrenori la lucru. Și mi s-a părut ciudat că nu zâmbesc. Iar noi avem timp și de așa ceva. Am aceeași încredere în el pe cât am în Ana că voi ajunge la rezultate bune. Simt aceeași chimie.

De la prima ședință de evaluare au urmat cele propriu-zise (de lucru). Oh boy, ce mă mai „chinuie” omul ăsta. Și o face așa, cu zâmbetul pe buze. Îmi zice să fac 20 repetări într-o serie și când ajung la final mă pune să continui până vede că într-adevăr nu mai pot. DAR, mare dar, ce am constatat după acest timp?

1. Pe măsură ce lucrez începe să-mi crească rezistența. Nu mai gâfâi de la primele exerciții (ci cam de la jumătate 😀 ). În week-end le „mănânc pe pâine”, că-s mai odihnită.
2. Arareori fac febră musculară, și dacă totuși o fac o repar repede cu stretching, băi în apă fierbinte, mers pe bandă, odihnă. Sau trece de la sine în 1-2 zile.
3. Încep să-mi recapăt elasticitatea.
4. Dorm mai bine.
5. Mă simt mai bine (atât fizic cât și psihic).
6. Corpul se modelează văzând cu ochii.
Bonus: slăbesc încet dar sigur. Aici intervine și faptul că mănânc mai ordonat, mai sănătos și mai colorat.

Azi am ieșit și-am făcut mișcare în aer liber. Adică am alergat + mers alert pe o distanță de 6,8 km. După antrenamente, ajung la bloc și urc pe scări 5 etaje. Pe nerăsuflate.

Nițică istorie:

Când am avut cea mai mică masă corporală (ca adult)? Prin 2003- lucram foarte mult pe teren, mâncam puțin și când aveam timp, fumam la greu. 59 kg.
Când am avut cea mai mare masă corporală? Acum 2 luni (83 kg).

Cât am acum? 77 kg (m-am apucat de treabă când aveam 82).

Concluzii?

Echilibrul este cheia succesului (este important cât și ce mănânci, câte și ce exerciții faci, cât te odihnești). Este important să te „trezești” la timp și să ai grijă de tine.

Dacă nu poți singur cere ajutor. 🙂

Oare Ana și Cornel ar putea s-o ajute și pe Emma să slăbească?

Închei cu niște fun facts (ce face sportul din mine):

La duș fac și stretching la picioare.
Când mă spăl pe dinți fac genuflexiuni (era să înghit periuța odată).
Din când în când folosesc pisicii mici pe post de gantere. Până se plictisesc ei.
Fac stretching pe scara rulantă din mall.
Dacă nu-mi iese vreun exercițiu dat de Cornel, mă duc și-l repet la sală până iese corect.

7 Comments

  • Ana
    18 septembrie 2014 at 12:21

    I am very proud of you!

  • Cătălina
    18 septembrie 2014 at 12:24

    Ne vedem diseară, moțată mică 😀

  • anki
    18 septembrie 2014 at 13:04

    Si eu sunt foarte mandra de tine! 🙂 Chhit ca nu te cunosc personal, mereu ma bucur cand aud ca cineva a constientizat ca nu e ok stilul de viata si ca trebuie sa schimbe ceva, mancand altfel dar, mai ales (pentru mine treaba asta e foaaarte importanta), facand sport. Ca sa se mentina sanatos.. si la minte si la corp.
    Bravo, bravo, chiar sunt mandra de tine si ma bucura postarile tale din acest ‘serial’.

  • Cătălina
    18 septembrie 2014 at 13:08

    Mulțumesc mult Anki. Să știi că nu numai mâncarea era partea cu probleme, ci lipsa de sport în sine. Așa că e bine că le-am combinat. Se văd diferențe.

    O zi frumoasă îți doresc!

  • Tea Slabeste
    22 septembrie 2014 at 11:24

    Bai, suna motivant – rock on! Sfatul meu (cules de la altii ofc) este slabit prin alimentatie, sport pentru tonifiere/good vibes/burn some calories, insa urmareste foarte atent daca dupa o perioada de antrenamente nu-ti e „mai foame”.. vezi cum te simti si tine-ne la curent 😀 But sport is awesome, fie ca vrei sa slabesti sau ba!

  • Cătălina
    23 septembrie 2014 at 19:03

    De obicei, după sală (indiferent că e antrenament, pilates, bandă, aparate) mă încearcă, evident, o senzație de foame. Dar îmi fac de treabă și mănânc după vreo oră. Ana m-a sfătuit că dacă foamea e mare să am în geanta de sport și o sticlă de kefir. Ca o doamnă. Din când în când o și ascult 😀

  • DM
    1 octombrie 2014 at 22:52

    Super tare! Go girl!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.