Menu

Dulce Românie de august (2012) la final

Tocmai am terminat de citit o suită de articole şi poveşti scrise de Viorel Ilişoi. Nu au legătură cu Dulcea Românie, ci mai mult cu Amara Românie şi lupta unora pentru a o îndulci şi o face mai bună. Nu vă spun mai mult, ci vă las să citiţi tot.

Pentru că eu am de prezentat frumoasele voastre reţete venite din trecut, transmise de la bunici sau părinţi şi legate strâns de amintirea lor sau reţetele celei de-a doua teme: levănţica (lavanda).

După cum bine ştiţi, ne-am antrenat cu mic cu mare în acest proiect născocit de Mihaela şi încercăm de fiecare dată să scoatem ce e mai bun la lumină din imaginaţia noastră, ajutaţi fiind de un ingredient şi/ sau o temă anume aleasă.

Luna aceasta a fost rândul meu să vă dau idei, iar acum vă prezint cu drag parada lui August 2012:

1. Alice Ciobanu, albinuţa de la Iaşi nu se dezminte şi deschide seria reţetelor cu Cremşnit cu amintiri de liceu. Blogul ei este Din bucataria albinutzei iar imaginea preparatului o puteti vedea in galeria de mai jos.

2. Tot Alice mi-a trimis şi o reţetă pentru cea de-a doua temă. Şi anume: Tartă cu mere coapte şi lavanda.

3. Aproape, aproape la fel de repede mi-a trimis şi draga mea Andie (Andreea Crăciun) o reţetă superbă de Macarons cu lavandă şi cremă de mure. Pe Andie o ştiţi desigur de pe site-ul ei cu bunătăţi pentru vegetarieni şi nu numai Andie’s Veggie.

4. A urmat apoi Furnicuţa Boscodina să ne arate ce poate şi ne-a trimis o frumoasă reţetă de Mere coapte cu lavandă. Pe Furnicuţă o puteţi găsi robotind de zor la reţete care mai de care pe blogul Furnicuta Boscodina.

5. M-am bucurat când mi-a scris şi Alina Codrean, pe care o urmăresc de ceva vreme pe blogul ei de soţie fericită. Alina ne-a pregătit Prăjitura Claudia învăţată de la mama ei 🙂

6. În decembrie anul trecut am fost eu în casa ei, acum mi-a întors vizita. De două ori! Brînduşa Scheaua, de la Cooking with my soul a trimis două reţete. Prima, Prăjitura cu pere şi caramel de lavandă am pregătit-o şi eu la un moment dat dar sub altă formă aşa că ştiu cât de bună poate fi.

7. …iar a doua, Aromă de bunici şi vacanţă de vară- Ardei umpluţi m-a trimis şi pe mine în bucătăria mereu aburindă de bunătăţi a bunicii mele.

8. Cristina Toth, Diva în bucătărie nu putea lipsi de la parada de azi şi mă bucur că nu a făcut-o pentru că a trimis o delicioasă reţetă de Dulceaţă de caise şi piersici cu lavandă .

9. Şi tot Cristina a preparat o Ruladă cu gem reţetă păstrată din caietele mamei şi bunicii.

10. Raluca de la My Fancy Cake, mi-a adus aminte de vorba bunicii care spunea că osânza e cea mai bună pentru pregătit prăjituri. Şi îşi prezintă reţeta de Cremşnit aşa cum şi-o aduce aminte de la bunica ei.

11. Încă o prietenă, Ileana Corcoţoi, de la Papa la Ile a trimis o reţetă de stârnit mari pofte, Mâncare de vinete cu carne de porc, învăţată de la mama ei.

12. Daiana şi Cosmin Ordean, de la Simplu şi bun, ne fericesc cu o superbă Îngheţată cu parfum de Provence (un loc unde sper să ajung şi eu într-un viitor apropiat). Până atunci nu pot decât visa, eventual pe acordurile acestui desert pe care cred că-l voi prepara şi eu, acum că-i cunosc reţeta.

13. Să vă spun un secret: Daciana Sârbu are mai multe reţete cu lavandă pe site-ul ei Bucataria cu Mirodenii, dar special pentru provocarea de august a pregătit Chocolate fondue & Lavander. Reţeta are şi un mare avantaj: se pregăteşte destul de uşor.

14. Din plăcinta pregătită de Iulian Dobrea de la Delicatesa culinară aş mânca pe nerăsuflate câteva bucăţi. Telemeaua este brânza care îmi lipseşte cel mai mult când plec de acasă. Iulian nu a lăsat-o ca atare ci a pregătit o Plăcintă cu brânză telemea şi iaurt ca la mama acasă.

15. Alexandrina, de la Xandrinne si ale ei ispravi culinare ne salvează în momentele în care suntem pe fugă şi nu putem pregăti ceva mai laborios. După cum spune şi ea, adaptându-se la regimul ei de viaţă din ultimul timp, a preparat rapid un desert din Prune cu miere şi lavandă.

16. Dacă vă era dor de mama acestui proiect, atunci iat-o pe Mihaela, şi al său site De prin lume adunate…. Am găsit multe reţete de îngheţată la ea pe site dar cred că aceasta le întrece pe toate: Îngheţată cu levănţică şi miere.

17. Ultima dată ne-am văzut la un concurs de gătit şi a fost cea mai relaxată de pe acolo. Monica Roşu, de la Foodie Family a preparat nişte simpatice Bezele cu levănţică şi mai că aş pune pariu că au ajutat-o şi băieţii ei la trebşoara aceasta.

18. Şi a sosit rândul Angelicăi Nistor să ne încânte cu două reţete (de la ambele teme). Angi „gestionează” site-ul Angel’s Food şi e tare pricepută la prăjituri şi nu numai. Ne-a pregătit un parfumat Zahăr cu lavandă şi…

19. … Balmoşul copilăriei sale care mi-a ridicat o sprânceană şi pe care l-am întipărit în memorie ca o mămăligară înrăită ce sunt.

20. Blogul Anei Maria are doar 4 luni dar promite multe. Vegetariană şi gurmandă, Ana Maria şi-a creat site-ul Blog cu Legume iar aici nu are doar reţete apetisante ci şi fotografii care mai de care mai aducătoare de calorii (sănătoase). Tartă uşoară cu zmeură şi lemoncurd infuzat cu lavandă este reţeta sa pentru Dulce Românie. Bun venit în blogosfera culinară Ana Maria!

21. Încă o reţetă pe care aş vrea s-o încerc vine de la Ioana Tone. Ioana a venit pe aripile vântului cu un aperitiv delicios Vol au vent cu brânză de capră şi lavandă şi ni l-a lăsat spre amintire pe blogul ei Pasiune şi culoare.

22. Şi uite aşa, încă o dată îmi revine în minte bunica muncind de zor să ne facă sărăţele şi cornuleţe cu gem, pentru că Angela Lăpădat ne-a trimis o reţetă de Cornuleţe cu magiun de prune . Site-ul Angelei se numeşte Delicious Flavours şi asta ar trebui să vă spună multe 🙂

23. Încă o doamnă care s-a întrecut pe sinte şi care ne fericeşte cu două reţete frumoase este Paula Gafiţescu. Mie îmi place mult îndemnul de pe site-ul ei Enjoy Dessert! pentru că nu mi-aş imagina viaţa fără dulce. Paula a pregătit Plăcintă cu brânză de oi şi mărar- Amintiri din copilărie şi …

24. …un Cheesecake cu levănţică care cred că e delicios.

25. Dacă v-aţi întrebat cine este gazda următoarei ediţii de la Dulce Românie vă spun chiar acum: Nicol de la All day cooking. Ea ne propune o Prăjitură cu pepene galben şi lavandă pe care îţi vine s-o mănânci din priviri.

26. Andreuţa (Niţu), recent câştigătoare a premiului II la Arena Bloggerilor nu putea veni decât cu ceva pe măsură. Şi îţi mulţumesc că ţi-ai făcut timp kiddo 😉 Andreea are blogul Taste Bazaar pe care se găsesc o grămadă de reţete faine şi impresii de călătorii (culinare). Ce ne-a pregătit? Vă văd nerăbdători: Cheesecake cu lavandă şi ciocolată albă.

27. Oarga Rita era îngrijorată aseară că a trimis târziu mailul pentru Dulce Românie dar nu ştia că eu pusese deja ochii pe reţeta ei de Biscuiţi cu levănţică de pe site-ul Comori delicioase şi pe cea de…

28. … Cupcakes cu portocale şi lavandă.

29. Am reuşit aseară să îmi fac timp să scriu şi reţeta mea. Pentru că deşi mi s-au perindat tot felul prin minte m-am oprit la aceasta şi nu mi-a părut rău. Ieri a fost ziua unui coleg (La mulţi ani Bogdan!) şi una dintre tarte a ajuns la el 🙂 Tarte cu dulceaţă şi bezea aromată cu lavandă am pregătit şi mâncat gândindu-mă la cei dragi. Într-o zi voi pregăti una mai mare, o voi urcă pe biclă şi o voi împărţi cu ei.

Vă mulţumesc tuturor pentru participare. Mi-a făcut plăcere să scriu toate aceste rânduri, să vă cunosc mai bine şi să notez colea în caiet reţete noi de încercat. 🙂

De mâine gazda pentru prima lună de toamnă va fi Nicol de la All day cooking şi abia aştept să văd ce ne va propune.

*Notă- am preferat să păstrez acelasă model de postare ca la scrierile mele de zi cu zi (sau lună cu lună) şi Mihaela a fost de acord.

Dacă aţi pregătit ceva pentru această lună dar din varii motive nu aţi reuşit să-mi daţi de veste, vă aştept cu un mail pe adresa catarii.catalina[at]gmail.com. V-am păstrat un loc în „celulă”. 🙂

20 Comments

  • Anca Sandu
    31 august 2012 at 12:13

    uăi, ce mişto arată toate chestiile astea.

  • Angela
    31 august 2012 at 12:19

    Felicitari Catalina, datorita temelor alese de tine a rezultat o parada de zile mari!
    Weekend placut 🙂

  • Ile
    31 august 2012 at 12:20

    Vaaaaaaaaaaaaaai!!!! Ce frumoase sunt toateeee!!! Felicitări tuturor 😀

  • Cristina
    31 august 2012 at 12:21

    Multumim pentru gazduire, levantica si amintirile au mers foarte bine impreuna. Felicitari pentru prezentare.

  • Ana
    31 august 2012 at 12:23

    Multumesc pentru introducere, Catalina!

  • muntele
    31 august 2012 at 12:50

    rețeta cu numărul 14 se confiscă. 🙂

  • Poliana
    31 august 2012 at 13:06

    O parada minunata, retete fel de fel!! Felicitari pentru gazduire si pentru temele alese, a iesit o galerie frumoasa de poze si retete!

  • Ioana
    31 august 2012 at 15:26

    Chiar ca o parada de zile mari, una bine venita la sfarsit de vara.Multumim de gazduire Catalina.

  • Alexandrina
    31 august 2012 at 16:49

    Tare frumoasa parada! Ma bucur ca s-au strans si retete cu levantica, o sa incerc si eu cateva, mai ales pentru ca mi-a placut gustul sau mult de tot.
    Multumim pentru gazduire!

  • Brindusa @ Cooking with my soul
    31 august 2012 at 17:17

    Mega super extraordinar ce-mi place editia asta. Am ochit eu ceva pe acolo tocmai bun de facut 😉

  • Emily
    31 august 2012 at 18:13

    foarte frumos <3
    Felicitari fetelor!

  • Rita
    31 august 2012 at 18:17

    Multumesc din suflet Catalina atat pentru ideea ta de a ne provoca sa gatim cu levantica, cat si pentru ca ai fost ingerul meu salvator si m-ai inclus in parada. As fi fost foarte nefericita daca as fi lipsit.
    Fetelor, felicitari! Inventivitatea, aromele si pasiunea sunt prezente in fiecare reteta si se impletesc in aceasta parada pentru a ne incanta.
    Mult succes in continuare.

  • Dana
    31 august 2012 at 18:37

    Numai bunataturi facute cu dragoste. Imi pare rau ca nu am participat si eu la aceasta parada a lavandei.
    Asta e! Oricum ma bucur ca il citesti pe Viorel Ilisoi, prieten bun din vremea in care haladuiam pe drumurile scrisului.

  • Mihaela
    31 august 2012 at 19:51

    Catalina, este foarte frumoasa prezentarea si ma bucur ca ai pastrat stilul blogului tau. Descrierea fiecarei retete si a fiecarui participant a dat o nota speciala, iar galeria fotografiilor reflecta exact tema lunii august: delicatele si amintiri placute. Love!

  • Nicol
    31 august 2012 at 21:57

    Superba parada!
    Multumiri pentru gazduire, pentru tema propusa si mai ales pentru ca m-ai facut sa descoper levantica!
    Sarcina mea este foarte dificila, sa ma ridic la inaltimea editiilor anterioare!

  • My Fancy Cake
    31 august 2012 at 23:47

    Superba prezentarea! Multumim de gazduire!

  • […] caramel) Iulie 2012 – Simplu si bun (zmeura, vanilie si branza de capra) August 2012 – Kiss the Cook (amintiri din copilarie si levantica) Septembrie 2012 – All Day Cooking (piersica si de-ale […]

  • […] caramel) Iulie 2012 – Simplu si bun (zmeura, vanilie si branza de capra) August 2012 – Kiss the Cook (amintiri din copilarie si levantica) Septembrie 2012 – All Day Cooking (piersica si de-ale […]

  • […] 2012 – Kiss the Cook – amintiri din copilarie și […]

  • […] 2012 – Kiss the Cook – amintiri din copilarie și […]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.