Menu

Prăjitură de ciocolată cu fructe exotice şi sos de rodii

Cred că e prima reţetă de prăjitură pe care o postez la câteva ore de la pregătire, de bună voie şi nesilită de nimeni. Mi se pare simplu de făcut, cred că ar merge bine de sărbători (doar mai e puţin până atunci) şi ca gust şi ca aspect (dacă nu aveţi chef să produceţi bunătăţile tradiţionale autohtone).
Azi am făcut 3 prăjituri şi toate au avut ciocolată în ele. Ei bine, cea din urmă le-a pus capac, ca să zic aşa. E ciocolată cap- coadă, respiră şi miroase a cacao proaspătă, e pufoaso- umedă şi se topeşte în gură. Iar fructele şi sosul îi dau acel ceva, îi aduc plusul de dulce şi acrişor şi contribuie cu nuanţele lor exotice.

Aşadar când aveţi chef de un desert ţaca- paca cu ciocolată aruncaţi un ochi pe reţeta aceasta, daţi drumul la cuptor şi la papilele gustative şi purcedeţi la treabă.

Ingrediente:

200 g ciocolată neagră (52%- 85%, după gust)
180 g unt nesărat
3 ouă
150 g zahăr brun
80 g făină
2- 3 linguri lapte condensat îndulcit (opţional)
1 vârf cuţit sare

Pentru sos:

2 rodii mari
100 g zahăr brun

Pentru decor:

1 kaki
1 mango

Se porneşte cuptorul şi se lasă la 180 grade C (treapta 3).
Se pune o cratiţă cu apă la fiert şi deasupra un bol sau cratiţă metalică (fără a atinge apa). Se taie untul cuburi, se rupe/ taie ciocolata în bucăţi mai mici. Se pune primul untul în cratiţă la topit şi când începe să se topească se adaugă laptele condensat şi ciocolata. Se amestecă uşor cu un tel metalic până toată treaba devine cremoasă şi nu se mai simt bucăţi de ciocolată în vas.

Separat se bat ouăle fără milă cu sarea, adăugându-se lingură cu lingură zahărul până acesta din urma se dizolvă complet. Recunosc, am fost mai leneşă la partea asta şi a mai rămas zahăr nedizolvat (nu-i bai, nu-i dramă, dar prăjitura este mai pufoasă în primul caz).
Crema de ciocolată se lasă la răcit. Când temperatura este acceptabilă se adaugă ouăle şi se amestecă uşurel până la omogenizare.
Se pune făina în sită şi se cerne peste compoziţie, apoi se încorporează şi ea.

Se pune hârtie de copt într-o tavă sau rotundă de 20 cm diametru aşa cum am procedat în acest caz).
Se bagă la cuptor 20 minute apoi se deschide uşor uşa şi se scutură puţin de tavă. Dacă îi mai tremură mijlocul se mai lasă 5 minute. Atenţie, ar fi bine să nu depăşiţi cele 25 minute altfel prăjitura îşi va pierde moliciunea.
Când este gata, se lasă la răcit în cuptor cu uşa deschisă.

Pentru sosul (melasa) de rodii se taie capetele rodiilor, se crestează coaja în cruce şi se desfac rodiile sub apă. Se scot seminţele uşor pentru a nu se pierde din suc, apoi se scot într-o sită şi se scurg de apă. Se pun în robotul de bucătărie şi se procesează până când lasă suc. Se strecoară sucul până la ultima picătură, se adaugă zahărul şi se pune la fiert. Se amestecă oleacă la început, pentru dizolvarea zahărului şi apoi se lasă pe foc mic la fiert până se îngroaşă. În postul ei, Andie spune că sunt necesare cam 45 minute dar eu am avut cantitate mai mică aşa că 25 minute au fost perfecte.

Revenind la prăiturica noastră, o tăiem pe jumătate, aşternem pe bază felii de kaki şi mango, apoi i se pune capacul, se decorează cu felii de fructe, se stropeşte din belşug cu sosul de roşii (cald- fierbinte).

Se serveşte caldă sau rece. Este bogată, delicioasă şi … mai iau acum o porţie că mi-am făcut poftă singură, scriind.

Printre fotografii sunt şi trei ramekin-uri. Ei bine, vecinii mei aşteaptă fericiţi un bebe şi m-am gândit că un dulce cu fructe nu le-ar strica aşa că le-am făcut nişte mini porţii.

Note: dacă vreţi să faceţi tradiţionalele americăneşti brownies puteţi folosi şi o astfel de tavă dreptunghiulară: tavă– eu şi Juha am găsit la ofertă în Finlanda, dar cred că vor apare şi pe la noi.

Pentru această reţetă am dat un search pe net acum ceva vreme după „the best brownies ever” şi am dat pentru minunăţia creată de Orlando Murrin pe care am lăsat-o fără alte tipuri de ciocolată, am crescut cantinatea de cioco dark şi le-am micşorat pe cele de zahăr şi făină.

10 Comments

  • Andie
    28 noiembrie 2011 at 13:05

    Mooama, Catalina, numai la voi se putea gasi o astfel de prajitura sofisticato-exotico-ciocolatoasa! >instant drool< Ce ma bucur ca ai introdus sosul de rodii intr-o prajitura cu ciocolata, dar sa stii ca pentru curatire am descoperit o metoda mult mai rapida (1 min) care consta in sectionarea rodiei si lovirea cu lingura de lemn pana ii cad toate bobitele, like so: http://www.youtube.com/watch?v=uWcrLlvJ8j8&feature=related (bine, poate nu asa violent :). Atunci cand ai de curatat 10 rodii pentru melasa, it does make a difference! Eu am incercat-o si a iesit perfect, no mess.

    PS Cand ma fac mare vreau sa fiu ca tine :))

    XO, Andie

  • Cătălina
    28 noiembrie 2011 at 13:31

    Păi numai la ea mi-a stat gândul de când am citit reţeta de la tine. Şi cum ieri am găsit nişte rodii frumoase am zis că o fac negreşit. Merci şi pentru a doua metodă de scos sâmburi. Când mă bag la făcut melasă „mai serios” o încerc şi pe aceasta. Te pup şi merci de vizită!

  • Brindusa @ Cooking with my soul
    5 decembrie 2011 at 21:28

    Buna, te astept cu drag la provocarea lunii decembrie „Dulce Romanie”. Intra sa vezi cu ce ingrediente te provoc

    http://brindusascheaua.blogspot.com/2011/12/provocarea-lunii-decembrie-2011-dulce.html

  • Cătălina
    5 decembrie 2011 at 21:49

    Multumesc! Ti-am lasat mesaj pe blog 🙂

  • […] urmare, i-am luat blogul la puricat, am gasit reteta de brownie, am combinat-o cu o portie dubla de reductie de fructe de padure, boala mea, si voila de […]

  • Prăjitură iubită cu prune « KissTheCook
    29 octombrie 2012 at 10:19

    […] deşi desertul meu favorit şi cel mai bun care îmi iese este brownie-ul cu ciocolată neagră, voi trece această reţetă pe lista de bunătăţi de la Mihai de pe blog. Adică o pun să […]

  • […] că voi posta reţeta de borş moştenită de la bunica mea, şi câteva imagini cu brownie-ul meu preferat decorat pentru 1 […]

  • […] cu asa…  o pofta….  de a manca ceva ciocolatos si decadent. Cam asa cum a facut Catalina in prajitura ei cu care m-a innebunit cu ceva vreme in urma. Asta e o negresa cu muulta ciocolata, […]

  • […] urmare, i-am luat blogul la puricat, am gasit reteta de brownie, am combinat-o cu o portie dubla de reductie de fructe de padure, boala mea, si voila de […]

  • […] pofta….  de a manca ceva ciocolatos si decadent. O brownie cu ciocolata. Cam asa cum a facut Catalina in prajitura ei cu care m-a innebunit cu ceva vreme in urma. Asta e o negresa cu muulta ciocolata, […]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.