Menu

Dulceaţă de caise şi migdale

Vărul meu Ionuţ este mai pofticios la dulciuri de felul lui aşa. Iar soţia lui, Vera este înamorată de dulceţuri. Aşa că, la propunerea lor am hotărât să fac un rând de dulceaţă de caise.

Când eram mică, locuiam împreună cu bunica, mama, tata, sora şi familia unchiului meu Puia într-o casă mare, la curte. Eram 4 ţânci care ne jucam zi de zi împreună, făceam boacăne, ne băteam pe leagăn, ne alergam şi ne potoleam la umbra teiului din curtea vecină sau a casei.

Bunica ne mai muştruluia din când în când, dar bucuria de a avea o casă plină de copii o mai potolea din ale ei aşa că ne răsplătea mereu cu bunătăţi. Una dintre ele era dulceaţa de caise. Ne strângea în jurul ei, ne punea să scoatem sâmburi şi să le alegem pe cele mai „cărnoase”. Apoi să spargem sâmburii şi să curăţăm miejii, care ocupau un loc de cinste în dulceaţă.

Încingea un foc mare în spatele curţii, punea pirostrii şi cratiţa de dulceaţă şi apoi juma de zi roiam prin zonă să vedem dacă e gata şi dacă nu are nevoie de apărare împotriva cotropitorilor.

Ingrediente:

10 kg caise coapte dar nu moi
3,5 kg zahăr
250 g migdale crude, nesărate (sâmburii de caisă au fost amari, aşa că nu i-am folosit)
5-6 fire de melissa

Caisele se curăţă de sâmburi şi pe alocuri de impurităţi rezultate în urma posibilelor lovituri, presări în saci etc. Se pun în cratiţa în care vor fierbe şi se adaugă zahărul peste ele. Se lasă la frigider peste noapte.

A doua zi, când caisele îşi vor fi lăsat sirop (şi chiar lasă mult) se pune cratiţa la foc mic, la fiert. După vreo 20 minute, va începe să se formeze spumă pe deasupra, pe care vă sfătuiesc s-o culegeţi cu o lingură sau un polonic.

După vreo oră şi jumătate, chiar două ore, dulceaţa îşi va schimba culoarea de la portocaliu la nuanţe de caramel, semn că e aproape gata.

E timpul să decojim migdalele. Întâi, le punem într-un vas adânc. Se pune apă la fiert şi când dă în clocot se toarnă peste migdale, lăsându-se vreo 5- 10 minute. Apoi se curăţă de coji. Operaţiunea va fi mai simplă decât v-aţi aştepta. Dacă totuşi vi se pare că se curăţă greu, mai lăsaţi-le în apă şi încercaţi din nou mai târziu.

Când terminaţi de curăţat puneţi migdalele în dulceaţă şi amestecaţi pentru a le distribui cât mai bine în cratiţă.

Spălaţi, curăţaţi şi tocaţi melissa şi puneţi-o şi pe ea în dulceaţă. Amestecaţi şi apoi opriţi focul.

După cum am menţionat şi la celelalte reţete de dulceaţă e bine ca, după ce spălaţi borcanele să le puneţi pe aragaz. Se vor încălzi treptat şi vor suporta mai uşor temperatura ridicată a dulceţei (care se toarnă fierbinte, după cum bine aţi intuit).

Puneţi capacele la borcane, întoarceţi-le cu gura în jos câteva minute şi apoi aşezaţi-le într-o tavă acoperită, undeva la adăpost ca să se răcească încet.

Dulceaţa de caise se poate consuma ca atare, pune în clătite şi poate alcătui o umplutură bună pentru diverse prăjituri etc.

Note: 1). Dulceaţa se poate testa în două feluri (pentru a vedea dacă siropul este gata). Puneţi o linguriţă de dulceaţă pe o farfurie şi când se răceşte verificaţi vâscozitatea. Sau într-o cănuţă cu apă rece turnaţi câteva picături de sirop. Dacă rămân întregi, dulceaţa e gata. Dacă se distribuie în masa apei mai trebuie fiartă.
2). Atenţie! Timpii daţi în reţetă sunt necesari fierberii cantităţii de 10 kg. Dacă faceţi mai puţină, când începe să se schimbe culoarea dulceţei, faceţi testele din prima notă.

8 Comments

  • Stelian P.
    4 iulie 2010 at 22:36

    … era sa zic io ceva… lipsa de respect … asta e 😀

  • Cătălina
    5 iulie 2010 at 5:40

    Pentru bătrânei ca tine. 😛

  • gogo
    15 august 2011 at 0:32

    Ai facut gem de caise si nu dulceata de caise, fiindca fructele sunt pasate. Vezi ca dulceata se face altfel, mai laborios, fructele sunt integre si este si mult mai buna.
    Apoi sa sti si tu ca tocmai samburii de caisa amari sunt cei mai buni in dulceata fiindca isi schimba gustul si imprumuta dulcetii o savoare exceptionala. Asa ca puteai renunta la snobismul cu migdalele.

  • Cătălina
    15 august 2011 at 8:36

    Mulţumesc pentru informaţia legată de sâmburii amari. Nu ştiam, bunica îi arunca mereu şi eu n-am testat să văd dacă are sau nu dreptate.

    Pentru felul mai puţin politicos în care aţi ales să vă scrieţi comentariul vă mulţumesc mai puţin. Nu este un „snobism” să foloseşti un anume ingredient într-un preparat ci o chestiune de alegere. Sper că ştiţi să faceţi diferenţa.

    O zi bună.

  • Mihaela
    26 octombrie 2011 at 20:06

    Am facut si eu anul acesta pentru prima data gem din diferite fructe: capsune, caise, prune cu nuci, afine si dulceata de visine. Retetele nu le-am adaugat pe blog ca nu stiam daca imi ies, eu folosind aceeasi reteta la toate: 1kg fructe cantarite, 500g zahar si zeama de la o lamaie. La cea de caise am adaugat samburii caiselor dar nu am avut atata rabdare sa le mai curat de coaja 🙂 doar i-am pus putin in tigaie fara ulei. A iesit f bun, la anul de abia astept sa mai fac 🙂

  • Cătălina
    27 octombrie 2011 at 0:54

    Da, nu este numai plăcerea de a le mânca ci şi când le prepari, toată forfota şi miresmele plăcute care se revarsă din bucătărie. 🙂

  • […] Am pregatit 3 farfurii: una cu pesmetul amestecat cu sarea si piperul, una cu cele doua oua batute bine si amestecate cu lingura de apa si una cu migdalele maruntite (sfat: daca aveti migdale cu coaja, le puteti curata de coaja ca aici). […]

  • […] Am pregatit 3 farfurii: una cu pesmetul amestecat cu sarea si piperul, una cu cele doua oua batute bine si amestecate cu lingura de apa si una cu migdalele maruntite (sfat: daca aveti migdale cu coaja, le puteti curata de coaja ca aici). […]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.